fbpx
skip to Main Content
Tratăm Dificultăţile Afective Ale Copiilor în Cadrul întregii Familii, Nu în Afara Ei

Ori de câte ori primesc un apel pentru programarea unei şedinţe de psihoterapie în care este vorba despre un copil sau adolescent, prima şedinţă o stabilesc, în mod obligatoriu, cu părinţii. Insist să fie prezenţi în cabinetul meu ambii părinţi, chiar dacă sunt divorţaţi, şi doar în cazuri excepţionale accept să văd doar unul dintre părinţi, adesea, singurul implicat în viaţa copilului. Pentru a-mi motiva insistenţele de a discuta cu adulţii din viaţa copilului, chiar şi cu bunicii când este cazul, mă folosesc de explicarea abordării mele, cea a psihoterapiei familiei, prin care ţin mereu cont de relaţiile semnificative ale pacientului. Prin urmare, sunt adesea atentă la felul în care familia funcţionează precum un sistem interconectat, deoarece ştiu că atunci când o rotiţă este afectată, este firesc ca acest aspect să aibă repercusiuni în întregul ansamblu.

Atunci când „pacientul index“, cel pentru care este necesar să adresăm intervenţia psihoterapeutică este un copil mic, preşcolar sau şcolar mic, lucrez mult în cabinet doar cu părinţii, şi rareori şi cu copilul. Adesea, ceea ce îl poate ajuta mult pe copil pentru a trece peste dificultăţile pe care le are ţine de schimbările care se produc în cadrul familiei, de relaţiile afective dintre membri acesteia, de structura şi de căldura pe care copilul o primeşte de la adulţii semnificativi din viaţa lui. Însă, atunci când pacientul index este un (pre)adolescent şedinţele psihoterapeutice sunt chiar cu acesta într-un număr semnificativ mai mare decât cu ceilalţi membri ai familiei. Oricare ar fi dificultatea cu care se confruntă adolescentul, accentul cade pe schimbările şi transformările pe care le poate face el în viaţa lui, astfel încât să-şi poată ameliora starea psihică, să crească nivelul performanţelor, să-şi îmbunătăţească relaţiile, etc. Însă, din când în când, invit în cabinet toţi membrii familiei deoarece informaţii extrem de utile în abordarea terapeutică pot fi extrase din aceste întâlniri, precum atmosfera generală din familie, specificul relaţiilor, disponibilitatea emoţională în raport cu adolescentul, dar şi între membrii familiei, etc.

Cum îmi place să fiu tot timpul la curent cu noile cercetări din domeniu, de curând am citit un nou studiu publicat în Journal of Abnormal Child Psychology, realizat de Kelsey R. Howard şi colegii săi de la Northwestern University Feinberg School of Medicine, care a analizat felul în care depresia unui adolescent poate avea un impact asupra relaţiei maritale dar şi relaţia părinte-copil.

Înainte de a vă expune rezultatele acestui studiu, e necesar să vă spun câte ceva despre depresie. Pe scurt, depresia este o afecţiune a stării mentale care poate afecta pe aproape oricine, şi prin urmare şi pe adolescenţi, iar studiile arată ca aproximativ 1 din 8 adolescenţi suferă de aceasta afecţiune. Adolescenţii care dezvoltă depresie au o performanţă academică diminuată şi sunt expuși la risc de consum de alcool, droguri sau de a se aventura în activităţi riscante sau excesive.

Depresia, chiar dacă este manifesta evident la unul dintre membrii familiei, şi în acest context vorbim de adolescentul familiei, tentaculele ei invizibile afectează, în diferite grade, pe toţi ceilalţi membri. Adolescentul care ajunge să se confrunte cu un episod depresiv este în această stare pentru că fiinţa lui reacţionează la un mediu propice depresiei. Literatura de specialitate indică faptul că o gamă variată de factori familiali este asociată cu riscul de depresie al tinerilor, de la vulnerabilitatea patologică a părintelui până la stilul cognitiv parental exprimat în familie cât și climatul emoțional manifestat între membrii. La acestea se adaugă şi influenţele nefaste ale mediului, relaţii precare sau inexistente cu copiii de aceeaşi vârstă, presiunea academică, situaţia socioeconomică de risc etc.

Studiul amintit mai sus a analizat un eşantion de 322 de adolescenţi cu depresie, timp de 36 de săptămâni pe durata tratamentului medicamentos şi psihoterapeutic, şi apoi pentru încă un an după încheierea tratamentului, pentru a evidenţia felul în care relaţia maritală şi cea părinte-copil a fost influenţată atât pe durata tratamentului cât şi după încheierea acestuia, un an mai târziu. Rezultatele generale ale acestui studiu au relevat faptul că relaţiile maritale, dar şi cea părinte-copil au fost ameliorate în perioada tratamentului activ, însă au înregistrat un declin în perioada de după tratament.

℗PUBLICITATE


Studiul a folosit un model de ecuaţie structurală (SEM) care a examinat relaţia bidirecţională dintre depresia adolescentului şi ameliorarea relaţiei conjugale care a indicat că simptomele depresive accentuate ale adolescentului în săptămâna 24, au prezis o deteriorare a relaţiei maritale de la sfârşitul tratamentului activ, din săptămâna 36. În această situaţie, conflictul din relaţia părinte-copil a rămas neschimbat atât pe durata tratamentului activ cât şi în perioada de după un an, în care participanţii la studiu au fost urmăriţi.

Folosind acelaşi model de ecuaţie structurală, pentru analiza relației bidirecționale dintre depresia adolescentului și conflictul părinte-copil, rezultatele au indicat că simptomele depresive reduse de la sfârșitul perioadei de tratament activ au prezis îmbunătățirea relației părinte-copil în momentele de urmărire ulterioare. Aceste constatări sugerează că depresia adolescentului și tratamentul acesteia pot influența funcționarea familială pe termen lung.

Acest studiu mi-a atras atenţia, în primul rând, pentru că abordează tocmai această problematică a tratamentului adolescenţilor, medicamentos sau prin psihoterapie, în sistemul familial. „Mesajul important aici este că depresia adolescenţilor poate afecta întreaga familie, şi că părinţii adolescenţilor diagnosticaţi cu depresie ar putea avea nevoie de sprijin.“ spune Mark A. Reinecke, psiholog în departamentul de psihiatrie şi ştiinţe comportamentale la Feinberg.

Acesta poate fi un mesaj sensibil pentru părinţi, prin a le sugera că şi ei au nevoie de sprijin psihoterapeutic, însă este ceva de care este necesar să ţinem cont, pentru a aduce ameliorări la întregul sistem familial, şi astfel să scădem riscul de recădere al depresiei adolescentului. „Familiile sunt ecosisteme interactive şi fragile şi o schimbare în starea psihică a adolescentului poate, fără îndoială, să altereze echilibrul familiei – într-un mod pozitiv sau negativ“, vine să susțină şi  Kelsay Howard, coordonatorul studiului mai sus amintit.

Ţinând cont şi de o serie de alte articole de cercetare din lumea ştiinţifică legate de abordarea terapeutică optimă a adolescentului, majoritatea concluziilor se rotesc în jurul ideii de a include în procesul de evaluare şi membrii familiei, fie că ei vor fi incluşi ulterior într-un proces de terapeutic, fie că nu. În concluzie, dificultăţile de natură psihologică ale adolescentului sunt, mai degrabă, o problematică de adresat întregii familii, decât un tratament adresat în mod izolat doar adolescentului.

Oana Calnegru

Oana Calnegru este psiholog și psihoterapeut de familie şi trainer de programe de dezvoltare personală adresate copiilor şi părinţilor. A absolvit programul de formare în psihoterapia relațională din cadrul AMPP.

Close search

Coș

Back To Top
×Close search
Caută