Expunerea la stimuli și prevenirea răspunsului la tulburarea obsesiv-compulsivă
Expunerea la stimuli și prevenirea răspunsului (EX/RP) implică două componente:
1. provocarea obsesiilor și menținerea anxietății și
2. abținerea de la angajarea în ritualuri. Scopul acestui proces este de a permite pacientului să se obișnuiască cu anxietatea creată de obsesii; după care, joncțiunea dintre obsesii și compulsii este slăbită și pacientul învață să experimenteze anxietatea rezultată din obsesii, într-un mod autentic.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Expunerile sunt realizate gradat, având o intensitate din ce în ce mai crescută. Acestea pot fi imaginare sau reale. De exemplu, unei femei care efectuează ritualuri de numărare pentru a neutraliza obsesiile despre uciderea accidentală a soțului ei, i se poate cere să își imagineze că își ucide soțul în mod real, în timp ce se abține de la a număra.
În expunerile reale, pacientul este pus în fața stimulilor care-i trezesc sentimentele de teamă. De exemplu, unui pacient cu o teamă de a fi contaminat, i se poate cere să stea pe gresia din baie pentru un anumit timp, fără să se spele pe mâini sau să facă duș. EX/RP sunt deseori asociate cu tehnici din terapia cognitivă. EX/RP durează, de obicei, 12 până la 16 ședințe; și, deși adesea este prevăzută o ședință pe săptămână, acestea pot avea loc mai frecvent (de ex. de două sau de trei ori pe săptămână).
℗PUBLICITATE
Terapia cognitivă pentru tulburarea obsesiv–compulsivă
Premisele fundamentale ale terapiei cognitive susțin că experiența distorsionată a pacienților anxioși, precum și gândurile disfuncționale despre ei înșiși, lume și viitor, produc și susțin anxietatea. TOC presupune un simț ridicat de responsabilitate al pacienților, legat de evenimente care pot provoca daune pentru sine și pentru alții.
Terapia cognitivă are ca scop să ajute pacienții să-și identifice, provoace și modifice aceste idei disfuncționale. Acest fapt poate fi îndeplinit prin dialogul de tip socratic cu terapeutul și prin sarcini, în care pacientul este instruit să-și identifice și să-și determine propriile gânduri negative. Tehnicile terapiei cognitive sunt, adesea, utilizate în joncțiunea dintre expunere și prevenirea răspunsului.
Terapia prin acceptare și angajament pentru tulburarea obsesiv–compulsivă
Terapia prin acceptare și angajament (ACT) este o terapie comportamentală care se bazează pe teoria cadrului relațional, teorie despre cum limbajul uman influențează experiența și comportamentul individului. ACT are ca scop să schimbe relația pe care indivizii o au cu propriile gânduri, sentimente, amintiri și senzații fizice, care dau naștere la sentimente de teamă și comportamente de evitare.
Strategiile de acceptare și stare de bine sunt folosite pentru a-i învăța pe pacienți să-și diminueze comportamentele de evitare, atașamentul față de anumite cogniții și să-și sporească concentrarea asupra prezentului. Pacienții învață să-și clarifice propriile obiective și valori, precum și să se angajeze în strategii de schimbare. Acest tratament este aplicat în mai multe situații, inclusiv în cazul TOC.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
