skip to Main Content

Într‐o voce nerostită este capodopera lui Peter Levine, rezultatul studiilor sale de o viață asupra stresului și a traumei, precum și al activității sale de terapeut. Este, de asemenea, cea mai intimă și poetică dintre cărțile sale, revelând propria experiență, atât ca persoană, cât și ca vindecător. Nu în ultimul rând, este lucrarea sa cea mai bine documentată și argumentată.

Esența metodei lui Peter ne este prezentată chiar din primul capitol: „puterea bunătății“. Rănit într-un accident de mașină, Peter își deblochează propriul potențial de vindecare, permițându-și să își analizeze cu atenție trăirile fizice și emoționale. Acest proces este facilitat de o prezență umană plină de compasiune. Puterea generozității, în acest caz, capacitatea înnăscută a organismului de a-și restabili nivelul de sănătate și echilibru, amplificată bunăvoința și sentimentul de acceptare transmise de către acest martor empatic, ajută la prevenirea traumei. În mod firesc, acestea sunt exact calitățile pe care Peter Levine le consideră esențiale în cazul celor ce lucrează prin terapie cu persoane traumatizate. El consideră că terapeutul trebuie „să ajute la crearea unui mediu de siguranță relativă, o atmosferă care să transmită siguranță, speranță și posibilități“. Dar empatia pură și o relație terapeutică caldă nu sunt suficiente, deoarece persoanele traumatizate sunt adesea incapabile să perceapă sau să primească pe deplin compasiunea. Acești oameni sunt prea reprimați, prea blocați în mecanisme de apărare primare, mai degrabă potrivite predecesorilor noștri evolutivi amfibieni sau reptilieni.

Așadar, cum trebuie să abordeze terapeutul persoanele rănite și doborâte de traume?

Trebuie să îi ajute pe oameni să își asculte glasul tainic al propriului corp și să își permită să simtă „emoțiile de supraviețuire“ de furie și teroare, fără a se lăsa copleșiți de aceste stări puternice. Trauma, așa cum Peter și-a dat seama cu zeci de ani în urmă, nu rezidă în evenimentul extern care induce durerea fizică sau emoțională – și nici măcar în durerea în sine – ci în faptul că rămânem blocați în reacțiile noastre primitive la evenimentele dureroase. Trauma apare atunci când nu suntem capabili să eliberăm energiile blocate, să depășim pe deplin reacțiile fizice și emoționale la experiențele dureroase. Trauma nu este evenimentul, ci răspunsul corpului la ceea ce ni se întâmplă, în absența unui martor empatic.

Salvarea, așadar, se găsește în corp. „Cei mai mulți oameni se gândesc la traume ca la o problemă «mentală», chiar ca la o «tulburare a creierului». Cu toate acestea, trauma este ceva ce se întâmplă și în corp.“ De fapt, se întâmplă în primul rând în corp. Stările mentale asociate cu trauma sunt importante, dar sunt secundare. Corpul inițiază, spune el, iar mintea îl urmează. Astfel, discuțiile raționale sau introspecțiile nu pot vindeca astfel de experiențe.

℗PUBLICITATE



Terapeutul (vindecătorul) trebuie să fie capabil să recunoască semnele psiho-emoționale și fizice ale paraliziei provocate de traumă. Terapeutul trebuie să învețe să audă „vocea nerostită“ a corpului, ca să își poată îndruma clienții în siguranță să se audă și să se vadă pe sine. Această carte este un curs de specialitate despre cum să asculți glasul tainic a corpului. „În metodologia pe care o descriu“, scrie Levine, „clientul este ajutat să dezvolte o conștientizare și o stăpânire a senzațiilor și sentimentelor sale fizice.“ Cheia vindecării, susține el, se află în „descifrarea acestui tărâm nonverbal“. El găsește codul în sinteza sa asupra științelor aparent – dar numai aparent – separate care studiază evoluția, instinctul animal, fiziologia mamiferelor și creierul uman, precum și în experiența sa de terapeut. Situațiile potențial traumatizante induc stări de excitație fiziologică ridicată, dar fără libertatea persoanei afectate de a exprima și de a trece peste aceste stări: pericolul fără posibilitatea de a lupta sau de a fugi și, ulterior, fără posibilitatea de a se „scutura“, așa cum ar face un animal sălbatic în urma unei întâlniri înfricoșătoare cu un prădător. Ceea ce etologii numesc imobilitate tonică – paralizia și blocajul fizic și emoțional care caracterizează reacția universală de neputință în fața unui pericol mortal – ajunge să îți domine viața și comportamentul. Suntem „înțepeniți de frică“. La om, spre deosebire de animale, starea de blocaj temporar devine o trăsătură pe termen lung. Supraviețuitorul, subliniază Peter Levine, poate rămâne „blocat într-un fel de purgatoriu, fără a se putea reimplica pe deplin în viață“. În circumstanțe în care ceilalți nu simt mai mult decât o amenințare ușoară sau chiar o provocare care trebuie înfruntată, persoana traumatizată experimentează amenințarea, teama și apatia mentală/ fizică, un fel de paralizie a corpului și a voinței. Rușinea, depresia și dezgustul de sine urmează unei astfel de neputințe instituite. Manualul de diagnosticare și statistică a tulburărilor mentale (DSM) al Asociației Americane de Psihiatrie „se ocupă de categorii, nu de durere“, după cum incisiv punctează psihiatrul și cercetătorul Daniel Siegel. Peter Levine susține că trauma nu poate fi redusă la trăsăturile de diagnosticare compilate de DSM sub denumirea de PTSD, tulburare de stres posttraumatic. Trauma nu este o boală, subliniază el, ci mai degrabă o experiență umană izvorâtă din instinctele de supraviețuire. Accesarea exprimării libere, chiar dacă atent gradate, a reacțiilor noastre instinctive va permite eliberarea din starea traumatică. Urmează bunătatea, restaurarea vitalității. Ea izvorăște din interior. „Trauma este un factor de viață“, scrie Levine. „Ea nu trebuie, însă, să fie o condamnare pe viață.“ În suferința noastră se află și mântuirea noastră. După cum arată el, aceleași sisteme psiho-fiziologice care guvernează starea traumatică mediază și sentimentele fundamentale de bunătate și acceptare.

Toate problemele sunt psihologice, dar toate soluțiile sunt spirituale

Metoda dezvoltată de Peter se bazează pe conștientizarea și atenția la detaliile nuanțate pe măsură ce observă și descrie „dezghețul“ clienților săi, precum și tehnicile sale de ghidare și facilitare a întregului proces. Citind acest manuscris, am fost impresionat de cât de des am trăit momente de „aha“ când mi-am amintit propriile observații în activitatea mea cu persoane traumatizate și adesea dependente. Acum puteam înțelege și interpreta aceste observații într-un mod nou – și nu vorbim doar de observațiile mele clinice, ci și de experiența mea personală. Iar acest lucru este important, deoarece, așa cum recunoaște Peter, armonizarea terapeutului cu propria experiență servește drept o lumină călăuzitoare esențială care conduce procesul de vindecare pe calea cea bună.

Peter Levine și cititorul își încheie călătoria comună cu o explorare a spiritualității și a traumei. Există, scrie el, „o relație intrinsecă și tributară“ între cele două. Cu toate înrădăcinările noastre într-un corp fizic, noi, oamenii, suntem creaturi spirituale. După cum a subliniat cu perspicacitate psihiatrul Thomas Hora, „toate problemele sunt psihologice, dar toate soluțiile sunt spirituale.“ Cu această carte, Peter Levine își asigură poziția în fruntea domeniului vindecării traumei, ca teoretician, practician și profesor. Noi toți cei din comunitatea terapeutică – medici, psihologi, terapeuți, vindecători aspiranți, profani interesați – beneficiem acum de această sinteză învățăturilor sale.

Gabor Maté este un cunoscut medic canadian de origine maghiară, specialist în domeniul îngrijirii paliative. Cercetările sale vizează în special traumele din copilărie, dependența de alcool sau droguri și stresul. Printre cele mai cunoscute proiecte ale sale se numără rubrica de la The Globe and the Mail, colaborarea cu câteva clinici pentru recuperarea pacienților dependenți de droguri din Downtown Eastside, Vancouver, și, mai recent, aparițiile publice în calitate de speaker motivațional și autor.

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0