fbpx
skip to Main Content

Florentina Niculescu este psihoterapeut integrativ și psiholog clinician în supervizare, specializată în lucrul cu trauma prin formarea în Somatic Experiencing, cât și în lucrul cu traumele pre- și perinatale – Supporting Survivors in the Perinatal Period. Este, de asemenea, președinte al Asociației Pași către tine și fondatoarea conceptului Somatic Personal Development®, împreună cu Neli Motoc și Carmen Matei.

Florentina spune că o inspiră munca din cabinet și programele de voluntariat la care participă, iar dorința ei se îndreaptă către lucrul cu femeile care doresc să vindece traumele cauzate de violența domestică și abuzul sexual, dezvoltând reziliența și o relație armonioasă cu propriul corp.

Ce înseamnă Somatic Experiencing (SE) și cât de mult ajută această formă de intervenție în procesul nostru de vindecare psihologică?

Somatic Experiencing este o abordare dezvoltată de dr. Peter Levine și vine în sprijinul persoanele care doresc să identifice și să prelucreze traumele provocate de accidente diverse sau stres posttraumatic.

Felul în care prelucrăm sau transformăm trauma cu ajutorul metodei Somatic Experiencing se face navigând prin corpul persoanei pentru a localiza amprenta, memoria încărcăturii traumatice rămase în corp, și pentru a o descărca, sau a completa un răspuns de apărare rămas incomplet. Prin eliberarea memoriei traumatice din corp ne recăpătăm conexiunea cu noi înșine, cu corpurile noastre, transformăm relațiile familiale, relațiile cu ceilalți și cu mediul.

Dr. Peter Levine, dezvoltatorul acestei metode de vindecare, este unul dintre cei mai cunoscuți experți în tratamentul traumei. Cum se definește trauma în SE și de ce este important să ne ocupăm de traumele noastre psihologice și emoționale?

Dr. Peter Levine este un geniu care ne-a adus cel mai minunat instrument de lucru – corpul. Dumnealui spune că „trauma este cea mai ignorată, negată, greșit înțeleasă și netratată cauză a suferinței umane. Când folosesc cuvântul «traumă» vorbesc despre simptomele adesea debilitante de care suferă mulți oameni de pe urma experiențelor percepute ca amenințătoare asupra vieții sau copleșitoare. Este adevărat că toate evenimentele traumatice sunt stresante, însă nu toate evenimentele stresante sunt traumatice… Ceea ce știu este că noi devenim traumatizați când abilitatea noastră de a răspunde la o amenințare percepută este blocată sau când ne simțim copleșiți. Această inabilitate de a răspunde adecvat ne poate afecta în moduri evidente, cât și în moduri care sunt subtile.“ – Healing Trauma, Peter Levine.

Efectele traumei nerezolvate pot fi devastatoare. Ne pot afecta obiceiurile și perspectiva asupra vieții, conducând la adicții și la o abilitate scăzută de a lua decizii. Pot afecta relațiile de familie și relațiile interpersonale cum, de asemenea, pot declanșa durere fizică reală, simptome și boli și pot duce la un șir de comportamente auto-distructive.

Însă trauma nu este o sentință pe viață.

Cum putem recunoaște în corpul nostru prezența unor traume?

Pierderea conexiunii cu noi înșine este adesea greu de recunoscut. Spun asta pentru că practica din cabinet mi-a indicat că această întrerupere a conexiunii de cele mai multe ori nu se întâmplă brusc, ci lent, iar noi învățăm să ne adaptăm acestor schimbări atât de subtile. Când pun oamenii față în față cu aceste efecte ascunse ale traumei pe care le țin ascunse în ei, se produce „aha-ul eliberator“. Desigur că totul se întâmplă într-un cadru sigur, cu multă blândețe și conținere a experienței clientului.

Recunoaștem o traumă în corpul nostru când simțim că „ceva nu mai este cum a fost“, simțim că nu ne este bine, însă fără a deveni în totalitate conștienți de ceea ce ni se întâmplă, iar aici mă refer la subminarea graduală a stimei și încrederii în sine, a sentimentului de stare de bine și, adesea, a conexiunii cu viață. Micile bucurii nu mai au loc în viața de zi cu zi a persoanei și evităm anumite sentimente, oameni, poate locuri și situații.

Cum arată relațiile unei persoane care a suferit diferite traume de dezvoltare? 

Trauma de dezvoltare este o traumă relațională și emoțională și apare în primii ani din viață, atunci când figurile de atașament din viețile noastre sunt mai degrabă o sursă de anxietate, iar sistemul nostru de apărare și atașamentul încep să fie deteriorate, conducând la o percepție eronată a mediului exterior care, încă din acele momente, devine amenințător. Generăm mecanisme de protecție care ne ajută să ne apărăm de ceea ce se întâmplă în jurul nostru în acel moment. 

În viața de adult vom auzi, vom vorbi, vom simți și vom interacționa prin experiența trecutului nostru – compulsia la repetiție.

Simptomele traumei pot fi stabile, adică prezente mereu, ori instabile, însemnând că ele vin și pleacă, fiind generate de stres.

Există multe moduri în care traumele de dezvoltare au impact asupra felului în care experimentăm relațiile în viața de adult, și aici amintesc cele patru stiluri de atașament (sigur, anxios sau anxios-preocupat, permisiv-evitant) și stilurile de comunicare (pasiv, pasiv-agresiv, agresiv).

Experiențele de viață timpurii conduc către lipsa de încredere în ceilalți și putem observa că în relații (de cuplu sau cu partenerii de afaceri) apare mereu îndoiala că ceilalți nu vor putea respecta nevoile și limitele personale. Apare îndoiala permanentă a faptului că ești iubit, chiar dacă partenerul sau partenera își exprimă vocal sentimentele în legătură cu asta.

În cabinet observ manifestările traumei de respingere și ale rușinii sociale, cel mai adesea supra-cuplate, fără capacitatea din partea clientului de a conștientiza sau de a putea regla emoțional. Or, aceste traume se pot observa și în dialogul dintre parteneri.

Este foarte important de precizat că dezvoltarea tuturor mecanismelor din prima parte a vieții a fost necesară pentru a rămâne în viață.

Amintesc tot timpul că trauma nu este o condamnare pe viață și că munca interioară conduce la schimbarea dinamicii de relaționare cu noi înșine și cu ceilalți. Este nevoie să facem apel la răbdare și să avem curajul de a ne uita la rănile noastre, într-un cadru de lucru sigur și blând, pentru a înțelege că provocările din actualele relații nu sunt o alegere personală.

Ce se întâmplă cu traumele pe care vrem să le dăm uitării, fără să ne asumăm procesul de vindecare?

În zilele noastre citim tot mai multe despre efectele adverse ale stresului și ale traumei asupra multor aspecte ale sănătății și bunăstării noastre mentale și fizice. Bruce Perry a spus într-un interviu cu Oprah Winfrey: „Dacă aveți traume de dezvoltare, adevărul este că veți fi în pericol pentru aproape orice fel de problemă de sănătate fizică, mintală, socială la care vă puteți gândi.“

Traumele nu sunt provocate doar de dezastre naturale sau războaie. O simplă căzătură de pe bicicletă poate fi simțită că fiind traumatică.

Ceea ce dr. Peter A. Levine, autorul cărții Traumă și memorie, a înțeles din cei 45 de ani de activitate clinică este că trauma își are amprenta în corp, iar pentru a o vindeca este nevoie de explorarea acestei amprente subtile a senzațiilor fizice, de eliberarea acestora și de concentrarea pe reconectarea corpului cu mintea.

Când apar rezistențe și nu dorim să ne uităm la experiențele trecutului nostru, să minimalizăm sau să evităm durerea, blocăm procesul de vindecare și de co-reglare a corpului nostru și apar tulburările psihosomatice sau somatoforme ce pot provoca daune la nivel organic. Aceste tulburări sunt agravate de factori emoționali și se caracterizează prin prezența unor simptome fizice, care sugerează existența unei tulburări organice care se exprimă doar prin corp și implică sistemul nervos autonom. Amintesc câteva tulburări psihosomatice pe care le întâlnesc frecvent în practică privată: colică ulceroasă, gastrită cronică, colon iritabil, dispnee, sughiț, sindrom de hiperventilație, cefalee, migrene, dureri menstruale, tulburări de urinare, enurezis, psoriazis, dermatită atopică.

℗PUBLICITATE



Corpul nostru este mult mai fiabil decât amintirile noastre.

Cum influențează traumele părinților relațiile de parenting ale acestora cu copiii?

Această întrebare îmi amintește de o vorbă din popor, „copiii noștri sunt oglinda noastră“, și este important să știm că toți copiii vor să își vindece părinții, iar acest proces se numește „parentificare“. Pentru copil este un proces foarte greu. Există nenumărați copii neglijați, care au fost bătuți sau ai căror părinți trăiesc separați sau au rămas văduvi, iar la vârstă adultă, deveniți la rândul lor părinți, aceștia pot repeta ceea ce au învățat în familia lor. Când părinții nu au înțelegerea efectelor pe care comportamentul lor îl are asupra copilului, copilul se simte frustrat, neadecvat, ineficient sau respins. Efectele pot fi dăunătoare și directe asupra copiilor. Prin creșterea înțelegerii comportamentelor proprii, părinții pot ajunge la o relație vindecătoare cu copiii lor, cu familia ca întreg.

În primii ani din viață, copii depind în totalitate de părinți și sunt ca niște bureți care absorb totul, prin neuronii oglindă. Copiii pot fi expuși la reacții emoționale și comportamentale puternice manifestate de părinte, iar asta poate conduce la sentimente de confuzie. Privirea agresivă a unui părinte poate avea impact asupra capacității unui copil de a-și exprima emoțiile în mod adecvat.

La nivel interpersonal, sprijinul emoțional limitat și relațiile incoerente ale părinților cu copiii lor au impact asupra relațiilor viitoare ale acestora din urmă, tipare pe care le observăm atât în adolescență, cât mai ales în viața de adult. Vorbim aici de transmiterea transgenerațională a traumelor.

Cum arată ședințele de psihoterapie bazate pe metoda SE? 

Ceea ce am învățat în formarea în Somatic Experiencing a fost importanța timpului în procesarea traumei. Corpul nostru are cartografiată istoria evenimentelor trăite intrauterin, cât și după naștere. Teoria traumei și observarea urmelor traumei în corp mă ajută să susțin clientul să își restabilească ritmul biologic corect al corpului sau. Lărgim astfel capacitatea de conștientizare a ceea ce este bun și ce nu este bun pentru persoană și, de asemenea, creștem capacitatea de conținere a stărilor și întărim reziliența corpului.

Pentru lucrul cu SE este important că eu să știu să mă autoreglez, să fiu în contact permanent cu mine, și din acest contact autentic pot susține procesul terapeutic al clientului. 

Traumele sunt comune tuturor persoanelor, iar dacă eu ca terapeut nu am capacitatea de autoreglare, procesul terapeutic va fi viciat și din dorința de a face bine produc re-traumatizare. Semnalele corpului persoanei cu care lucrez îmi arată ce să fac pentru a-i fi suport în procesarea traumelor.

Somatic Experiencing m-a învățat cum să îmi onorez corpul, emoțiile și mintea.

Prin ce diferă această metodă de EMDR sau de intervențiile propuse de Gabor Maté?

Orice formă de terapie este bună!

Sunt persoane care răspund bine terapiilor alternative, ceea ce este minunat. Sunt persoane care fac yoga și sistemul lor se vindecă, ceea ce din nou este minunat. Sunt persoane a căror resursă este credința, și asta îi ajută, ceea ce este iar minunat.

Nu spun că doar o metodă este bună sau că una este mai eficientă decât alta. Spun că este bun ceea ce aduce plus de bine în viața oamenilor.

Somatic Experiencing se diferențiază prin felul în care abordează sistemul nervos autonom al persoanei, iar asta se face într-un mod foarte titrat. Folosește doze mici pentru a accesa sistemul înghețat al persoanei. Dacă persoana are o încărcătură mult prea mare în sistemul său nervos (hiperactivare), se produce o dereglare fiziologică și persoana poate simți imediat frică. Asta înseamnă o cuplare cu acel nivel crescut de activare. Activare plus frică sau activare plus orice altă mare emoție conduce la înghețarea sistemului, ceea ce înseamnă capacitate redusă de a interacționa în viața de zi cu zi.

Dr. Peter Levine spune că trauma este fixație, distorsionează realitatea. În sesiunile mele caut să văd unde este blocat sistemul clientului, pentru a-l debloca. Somatic Experiencing lucrează cu memoria traumei. Trauma poate imita o boală cum, de asemenea, boala poate imita trauma. Iar asta vine din dezorganizarea fiziologică a sistemului. Corpul își găsește propriul drum către îmbolnăvire (vezi compulsia la repetiție a situațiilor de viață), cât și către vindecare.

Somatic Experiencing aduce coerență între ceea ce gândim, ceea ce simțim și acțiunile pe care le avem.

Care este scopul și misiunea Asociației Pași către tine?

Asociația își dorește să susțină persoanele aflate în dificultate prin oferirea de tehnici și metode eficiente în vederea îmbunătățirii capacităților de conștientizare și renegociere a traumelor, a creșterii gradului de acces la servicii de suport specializat și a îmbunătățirii calității serviciilor din domeniul sănătății în România.

Misiunea asociației este să ofere un cadru de formare pentru profesioniștii care vor să înțeleagă efectele traumelor și modalitățile prin care le pot preveni și vindeca.

În acest sens, am organizat evenimente precum: Criză și creativitate – trainer Liane Pinto din Brazilia, Psihobiologia pre- și perinatală: o abordare somatică – trainer Sonia Gomes din Brazilia, Terapia în caz de urgență bazată pe neuroștiința emoțiilor – în colaborare cu The Wellbeing Planet Foundation.

Dacă un specialist în sănătate mintală intenționează să se formeze în SE, ce opțiuni există în România?

Somatic Experiencing este în întreaga lume, ceea ce înseamnă că este o abordare bună și cu rezultate în eliberarea memoriei traumei din corp. În calitate de reprezentant oficial al Somatic Experiencing Internațional în România, prin Asociația Pași către tine, persoanele care doresc să se formeze în această metodă mă pot contacta direct prin paginile din social media sau prin pagina de contact a asociației. Formarea se adresează profesioniștilor care lucrează cu efectele traumei, inclusiv: psihiatrilor, psihologilor, psihoterapeuților, medicilor, fizioterapeuților, asistenților sociali, cadrelor didactice și celor care acționează în cazuri de prima urgență (pompieri, poliție) etc.

La finalul formării, cursanții vor primi certificatul de practician în Somatic Experiencing®, recunoscut la nivel internațional.

Pagina de Psihologie

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Back To Top
Caută