Oare, care este momentul în care încetăm a ne mai juca? Sau, poate, încetăm a ne mai juca la fel de mult și cu la fel de multă pasiune ca atunci când eram copii? Ori, adulți fiind, nu ar mai trebui să ne jucăm? Eu am crescut într-o familie în care mereu se râdea și se glumea, să făceau farse mereu, se dansa și se juca. Din fericire, toate aceste lucruri continuă să se întâmple și azi, așa că trag nădejde că și fiica mea va putea spune, peste ani, aceleași lucruri despre familia în care a crescut.
În plus, cred cu tărie că sunt unul dintre oamenii foarte pasionați de meseria pe care o au și, de cele mai multe ori, spun că nu simt că lucrez (poate, cu excepția momentelor în care pun prea mare presiune pe mine, spre a obține rezultatul așteptat într-un timp mai scurt decât ar fi fezabil).
De ce am început cu descrierea de mai sus? Unul dintre cele mai vehiculate concepte din literatura de specialitate, în ceea ce privește dezvoltarea emoțională, este cel de „flux“ al lui Mihaly Csikszentmihalyi. El spune că joaca și creativitatea se îmbină pentru a crea o stare mentală de concentrare maximă, pe care fiecare dintre noi și-ar dori să o obțină cât mai des posibil pe parcursul vieții. Experții, când vine vorba de flux, sunt copiii, atunci când se joacă – aceasta fiind cea mai importantă muncă pe care o poate desfășura un copil.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Iar aici vine răspunsul la întrebarea de la începutul articolului: Edward Hallowell în cartea lui Copil fericit – adult fericit afirmă că joacă este activitatea în care există loc pentru spontaneitate și o toleranță ridicată la schimbare. Dar cel mai important lucru pe care îl subliniază este faptul că opusul jocului nu este munca, fiindcă munca de calitate implică joacă. Practic, opusul jocului înseamnă să facem exact ceea ce ni se spune. (De exemplu, memorarea mecanică a unor informații nu seamănă deloc cu ceva ce implică joacă, însă a inventa un mecanism de memorare pentru a ne ușura munca poate fi o activitate care să implice joacă.)
℗PUBLICITATE
Iată cum, de cele mai multe ori, când vorbim cu cei care sunt pasionați de ceea ce fac, îi vedem ca fiind mulțumiți de viața lor – pentru că ei nu muncesc, ei se joacă. Ei creează, ei inventează diverse strategii pentru a descoperi lucruri noi în munca pe care o fac, indiferent de tipul muncii. Ei nu se plâng dimineața când trebuie să plece la job, că le este atât de greu, ci privesc fiecare zi ca pe o provocare pentru a descoperi lucruri noi în legătură cu ce fac, dar și în legătură cu ei înșiși. Ce oameni norocoși!
Știu că pare o utopie și că vă gândiți că este puțin probabil să existe astfel de oameni. Dar tot în cartea lui Hallowell am găsit un citat al lui Linus Pauling – cel care a câștigat de două ori Premiul Nobel, în 1954 pentru chimie și în 1962 pentru pace: „Nu cred că am stat vreodată să mă întreb ce urmează să fac mai departe în viață. Am continuat, pur și simplu, să fac ceea ce îmi plăcea.“
Desigur, cei care câștigă Premiul Nobel sunt puțini ca număr, comparativ cu noi, restul. Însă, cu certitudine, au făcut ceva diferit față de noi, de au ajuns să câștige astfel de distincții. Scopul nostru nu ar trebui să fie să câștigăm, ci să ne jucăm mai mult în viața profesională și în cea personală, pentru a putea să obținem cât mai des starea de flux – iar la finalul vieții să putem spune, cu un zâmbet sincer pe buze: „Am avut o viață fericită!“
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
