skip to Main Content
Tu, Ca Părinte, Pui Piedici Sau Sprijini Adolescentul?

Tu, ca părinte, pui piedici sau sprijini adolescentul?

Părinților le este la îndemână, în perioada copilăriei, să își exercite puterea de control și de selecție, în ceea ce privește legăturile de prietenie ale copilului. Însă, în perioada adolescenței, lucrurile se schimbă substanțial. Pe fondul dorinței de independență a adolescenților și al nevoii lor de acceptare socială, angajamentul social devine o sferă cu acces limitat pentru părinți. Influența prietenilor crește, autoritatea părinților scade – ceea ce poate genera conflicte repetate în cadrul unei familii.

Adolescenții, mai degrabă, nu vor ține cont de părerea negativă a părinților, când vine vorba despre prietenii lor sau despre fata (băiatul) de care s-au îndrăgostit, oricâte explicații ar primi și oricâte motive obiective ar exista. Nevoia de a-și testa singuri opțiunile, de a face alegeri, de a lua hotărâri, dar și de a se răzgândi, când simt că e cazul să facă asta, îi determină să perceapă intervenția părinților drept o invazie inamică în viața lor personală.

Eventuala strategie de a le interzice explicit interacțiunile cu anumite persoane agravează și mai mult situația. În cele mai multe cazuri, adolescenții tind să nu renunțe: continuă să se întâlnească sau să păstreze legătura, depunând eforturi pentru a ține ascuns acest lucru.

Specialiștii spun că obstacolele puse în calea unei relații par să o întărească, nicidecum să o întrerupă și justifică acest efect neașteptat printr-o serie de explicații.

O explicație este legată de caracterul secret pe care îl dobândește o relație interzisă, atunci când protagoniștii aleg să o continue. Cercetările au arătat că împărtășirea unui secret cu o persoană crește nivelul de intimitate și de conectare emoțională cu aceasta, întărind angajamentul față de respectiva relație și făcând-o specială. Împărtășind secretul unei relații derulate în ciuda interdicțiilor impuse, se dezvoltă senzația de „noi împotriva celorlalți“, iar părinții ajung instantaneu în tabăra inamicilor. Bulgărele pericolului crește și cu alte consecințe: devine mult mai probabil ca adolescenții să evite să mai vorbească cu părinții chiar și atunci când au probleme, să se răzvrătească mai des împotriva lor și să le respingă sfaturile din start.

Apoi, eforturile susținute pentru a întreține legătura interzisă, a inventa scuze credibile și a se întâlni în locuri unde adolescenții nu ar putea fi văzuți dau mai multă valoare timpului limitat pe care îl pot petrece împreună. În lipsa interdicțiilor, o relație se menține de la sine dacă și câtă vreme există un interes reciproc real. În prezența interdicțiilor, lucrurile stau fix invers: eforturile suplimentare depuse consolidează sentimentele și alimentează interesul reciproc. Nu e deloc de neglijat faptul că, în asemenea situații, cresc șansele ca adolescenții să se angajeze în comportamente de risc.

Totodată, relațiile derulate izolat de prezența altor persoane (familie sau alți prieteni) nu au șansa să fie testate în realitatea vieții sociale. Se petrec într-o bulă, departe de experiențele firești de zi cu zi, riscând astfel să fie idealizate și să se mențină artificial.

Prin urmare, strategia de tipul „De azi înainte, să nu te prind că te mai vezi cu X sau Y!“ are mai mari șanse să agraveze situația, decât să prevină implicarea adolescenților în relații cu influență nedorită.

Pedeapsa, controlul și eventuala umilire provoacă revoltă, ostilitate și întreruperea comunicării.

Ce alternativă de intervenție este indicată? Fix cea de sens opus: în loc de a interzice, încurajăm derularea relațiilor și în prezența noastră, a părinților. Acceptăm vizita prietenilor acasă și chiar organizăm petreceri pentru ei. Pentru că se știe și că adolescenții izolați de adulți și înconjurați doar de alți adolescenți sunt mai tentați a se expune riscurilor. Supravegherea din partea părinților este un important factor protector, cu condiția să fie făcută într-o manieră care să respecte intimitatea și independența adolescenților. Când supravegherea implică respectul cuvenit, adolescenții vor fi mai dispuși să vorbească cu părinții, să le asculte sfaturile, să își dorească să petreacă timp alături de ei și să aprecieze grija pe care le-o poartă. Se vor crea astfel ocazii în care să le putem comunica cu blândețe îngrijorările pe care le avem referitor la efectele companiei prietenilor asupra lor.

Relațiile de prietenie, în general, influențează uneori crucial felul în care ne simțim și luăm decizii. Prin urmare, în funcție de cine sunt prietenii noștri, influențele lor pot fi uneori pozitive și alteori împotriva interesului nostru. Ca în orice altă situație, însă, pentru a putea discerne cu înțelepciune cum ne alegem prietenii, este nevoie să trăim și experiențe negative. Adolescența, ca perioadă de tranziție de la copilărie la maturitate, este cea mai bună perioadă pentru a experimenta, a descoperi lucruri noi și a învăța din propriile greșeli. Rolul părinților este acela de a oferi sprijin în tot acest proces, nu de a pune piedici.

În ciuda luptei pentru independență, adolescenții au în continuare nevoie să fie iubiți ca niște copii de către părinții lor, dar să fie tratați, în același timp, ca tineri ce se pregătesc să își ia frâiele vieții în propriile mâini; să știe că pot explora liberi lumea, dar că se pot întoarce oricând au nevoie ca să își umple cupa cu mai multă siguranță; să fie învestiți cu încrederea că își pot juca singuri rolul în spectacolul vieții, dar să capete și certitudinea că părinții le vor fi mereu prin preajmă pentru a le sufla o replică atunci când se poticnesc.

Anca Pavel

Anca Pavel este psiholog și psihoterapeut de familie, consilier pentru dezvoltare personală și facilitator în medii organizaționale. Poate fi găsită online pe jocul-vietii.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută