Skip to content

Este al doilea an când m-am pregătit de sărbătorile pascale dintr-o altă ipostază. Pentru că în 2021, fix în Joia Mare, am devenit mamă și, dintr-odată, sărbătoarea asta a căpătat o altă semnificație personală. Iar esența ei spirituală s-a transformat, în ceea ce mă privește. Primul Paște în 3 a fost derutant, trebuie să recunosc. Mi-a luat ceva timp să mă dezmeticesc, pentru că impactul fizic al nașterii a fost uriaș. Nu l-am conștientizat atunci, dar înțepătura care a ales cu obstinație să rămână pe mâna mea și acum, de la perfuziile cu fier, e ca un reminder pentru clipele în care mă întreb dacă am fost eu acolo sau vreo altă forță a preluat controlul asupra mea. 

Abia acum, la un an distanță, pot să spun că tot ce a urmat a făcut și încă face parte din propriul meu proces de renaștere. Până să nasc, am crezut că altele au fost momentele în care am renăscut. Apoi realizez că, de fapt, acela a fost momentul. Într-o încercare de auto-reflecție, sunt gata să îmi împărtășesc lecțiile:

Acum, mai mult ca oricând, manifest o încredere nelimitată în corpul meu. Îl cred în stare să se recupereze după orice, să dea un sens fiecărei dureri, mai ales când ea este una transformatoare. Am învățat că are o inteligență proprie și că trebuie să o las să lucreze în folosul meu, dincolo de orice frică. Exact așa cum scrie și renumitul dr. Peter Levine în populara sa carte, Într-o voce nerostită

Mintea mea, deși o credeam (și o cred în continuare) foarte puternică, e mai vulnerabilă decât mă așteptam. Când i se apasă butoanele − neliniștea și nevoia de control − poate să fie cel mai mare dușman al meu. Însă, în momentele acelea, învăț cel mai mult despre mine. După cum spune și dr. Daniel Siegel, mintea este în noi și printre noi − pentru mai multe explicații este musai să-i citiți cartea. 

Intuiția este un mușchi care ar trebui lucrat mai mult. De când am devenit mamă, m-am lovit de mii de sfaturi, convingeri ale celorlalți, bune intenții, dar mai ales, panici. Dacă n-aș fi avut ca reper instinctele și intuiția, aș fi fost mult mai nesigură, posibil mai influențabilă și mai temătoare. Află mai multe despre intuiție din cartea Bernadettei Jiwa

℗PUBLICITATE



Copilul meu, așa mic și neajutorat cum mi-a părut mie la început, e mult mai deștept ca mine. Iar atunci când nu am știut ce să fac și i-am spus „învață-mă tu“, dacă am avut urechile ciulite, am găsit calea. Așa am deslușit taine precum alăptarea, diversificarea, culcarea. Și punând la comun instinctele și intuiția mea, plus înțelepciunea universală cu care el a venit echipat din prima clipă de viață extrauterină, am reușit să trecem peste momente-cheie fără să măsurăm cu șublerul mililitri de lapte, grame de mâncare sau ore de somn. 

Idee de sens s-a redefinit. Acum mă întreb mai des dacă lucrurile au sens. De exemplu, mi-am găsit un alt sens profesional, lucrând mai mult cu gravidele, pentru a da un sens împreună sarcinii lor. Sau lucrând cu categorii mai vulnerabile de oameni, pentru a găsi un sens în experiența lor de viață, care de multe ori implică expunerea la durere, traume sau forme de dizabilitate fizică. Sunt multe cărți bune despre sens, dar cele mai de impact sunt Omul în căutarea sensului vieții și Alegerea.

Bucuria de a fi mamă e imensă, dar mă face și mai conștientă de durerea celor care, din varii motive, nu pot fi. Așa că și acum, la fel cum o făceam și înainte de a avea copil, militez pentru dreptul la intimitate și la no comment al oamenilor atunci când primesc întrebările intruzive legate de a fi sau a nu fi părinți. Pentru că rămân la părerea că nu asta ne definește ca oameni și, în niciun caz, nu asta ne face să fim mai buni sau mai răi. 

În perioada asta, cât însă mai simțim spiritul Paștelui și al renașterii, vă invit să reflectați la momentele din viața voastră în care ați simțit că ați renăscut. Să le vizualizați și, poate, să le retrăiți. Să observați ce păreau ele a fi și ce s-au dovedit a fi, de fapt. S-ar putea ca unele să implice durere sau jertfă, iar acum, „la rece“, să spuneți despre ele că au fost o binecuvântare „sub acoperire“, sau, cum s-ar zice, a blessing in disguise.

Anca Amariei este antrenor, ambasador și facilitator al stării de bine și primul terapeut prin yoga din România, acreditat de către IAYT (Asociația Internațională a Terapeuților prin Yoga), după o formare de peste 800 de ore la Institutul de Terapie prin Yoga din Amsterdam. De asemenea, este specializată în neuromindfulness (Neuromindfulness Institute), acordarea primului ajutor în sănătate mentală (MHFA UK), trauma-informed yoga (TCTSY Amsterdam) și antrenamente de respirație (Yogabody Barcelona). Practică yoga din 2013 și facilitează online și offline clase de grup și private în București, ateliere pentru dezvoltare personală, retreat-uri de wellbeing, precum și activități de wellbeing în mediul corporate. A inițiat proiecte și pentru sectorul non-profit, prin parteneriate cu Fundația Renașterea și Asociația pentru Sprijinul Pacienților Oncologici, Special Olympics România & Internațional, Asociația Zi de Bine. Ate peste 13 ani de experiență și în comunicarea de brand și corporativă.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0