Expertul relațional dr. Harriet Lerner, care anul trecut a acordat primul interviu din România site-ului paginadepsihologie.ro, a publicat de curând o carte fenomen despre psihologia din spatele intenției de a ne cere iertare, după ce am greșit față de cineva drag. Autoarea, care a scris până acum mai multe volume cu răsunet internațional, accentuează faptul că a ne cere iertare înseamnă mai mult decât să știi care sunt cuvintele care trebuie folosite și cele care merită evitate.
Îmi pare rău, dar… – Potrivit expertului american, „Îmi pare rău!“ s-ar putea să nu fie suficient, dacă acest mesaj este urmat de un delicat „dar“, deoarece acesta nu face altceva decât să evidențieze faptul că noi nu regretăm, cu adevărat, ceea ce am făcut deoarece avem un alibi în mânecă. Acesta „dar“ are și funcția de a anula sinceritatea scuzelor noastre. Astfel, indiferent de natura argumentării, cuvintele de iertare urmate de obișnuitul „dar“ transformă mesajul nostru într-o falsă scuză, mesajul central fiind următorul: „Dar, dacă ținem cont de întreaga situație, criticismul meu (răutatea, sarcasmul, disprețul etc.) este de înțeles.“
Îmi pare rău că ai simțit asta – este o altă pseudo-iertare, subliniază dr. Lerner. Deoarece, iertarea care vine din inimă implică centrarea pe acțiunile noastre și nu pe reacția sau răspunsul celuilalt. Astfel, un mesaj fals de genul „Îmi pare rău dacă te-ai speriat!“ poate fi înlocuit cu unul adevărat ca de exemplu „Îmi pare rău că am fost lipsit de umanitate și vreau să știi că nu se va mai întâmpla!“
Scuzele mistificate – „Îmi pare rău că ceea ce ți-am spus, te-a supărat.“ Un mesaj de iertare exprimat în acest fel implică asumarea responsabilității, dar tot o scuză falsă este, spune Harriet Lerner. Deoarece camuflează gândirea confuză tipică relațiilor în care există multă anxietate. Atunci când crește nivelul de frică într-o relație importantă pentru noi, avem tendința de-a ne asuma responsabilitatea pentru ceea ce simte cel de lângă noi, fără să conștientizăm cu adevărat ceea ce am făcut. Probabil vă vin și vouă în minte experiențe personale în care cineva drag și-a exprimat regretele față de voi, dar în interior ați simțit multă furie și poate chiar revoltă – fără să înțelegeți cu adevărat de ce nu puteți primi cuvintele de iertare. Efectiv simțeați că scuzele verbalizate vă lasă reci. Explicația este dată de faptul că celălalt a sărit să-și ceară iertare, dar nu a accentuat comportamentul negativ prin care v-a afectat. Este ca și atunci când mama îi spune copilului „Du-te și cereți iertare de la tata, pentru că i-ai cauzat o migrenă!“, în loc de „Cred că este important să-i ceri iertare lui tata, din cauză că nu ai dat muzica mai încet când știai că-l doare capul.“ Scuzele mistice apar atunci când nu este clar evidențiată contribuția personală la disconfortul resimțit de către celălalt.
℗PUBLICITATE
Îmi pare rău, te rog să mă ierți, ACUM! – tot în categoria erorilor regăsim și acele scuze în care cuvintele noastre sunt văzute ca un schimb automat al iertării din partea celui lezat. „Îmi pare rău!“ este ca o monedă de schimb, prin care îi redăm ceva părții lezate, în acest caz scuzele noastre, pentru neplăcerile iscate. Atunci când verbalizăm scuzele, dar urgentăm primirea iertării este ca și cum am invalida sentimentele rănite ale celuilalt. Cel rănit are nevoie de timp să-și proceseze emoțiile dureroase, să le integreze și abia apoi să se ocupe de scuzele noastre. Când ne cerem scuze în mod sincer, este firesc să ne așteptăm ca celălalt să ne ofere iertare și să ajungem la reconciliere, dar în mod cert nu putem forța lucrurile. Iertarea este un proces de durată, care necesită timp.
Scuzele intruzive – nu este chiar înțelept să-i vorbim unui om care nu vrea să mai audă niciun cuvânt din partea noastră. Există momente în care acțiunile noastre au rănit atât de mult sufletul celor din jur, încât a ne cere imediat scuze poate fi o formă de traumatizare a celuilalt. Acesta este cazul specific acelor greșeli în care din cauza noastră s-au produs accidente majore. s-au destrămat căsnicii sau am contribuit la o suferință emoțională uriașă. În astfel de momente este mai înțelept să ne iertăm noi pe noi, mai întâi, iar dacă primim și iertarea părților vătămate acesta este un real bonus.
În concluzie, scuze perfecte nu există, o iertare cerută suficient de bine, implică asumarea responsabilității și a contribuției în comiterea unei nedreptăți și exprimarea remușcărilor într-o manieră directă, personală și lipsită de ambiguitate precum și promisiunea că nu se va mai întâmpla. A ne cere iertare sincer înseamnă a folosi „Îmi pare rău!“, fără „dar“ și „dacă“. De asemenea, nu există o formă standard care să se potrivească la orice și în orice situație, deoarece dr. Lerner ne evidențiază și aspectul potrivit căruia, depinde și cui îi cerem iertare. Oamenii au nevoie să audă cuvinte diferite în funcție de legătura existentă între noi și ei. Cuvintele liniștitoare pentru unii s-ar putea să fie total nepotrivite pentru alții. Este posibil ca un vecin să se mulțumească cu „Îmi pare rău, am greșit!“, în timp ce partenerul să fie împăcat cu un mesaj de genul „Promit să fac tot ce pot mai bine, ca astfel de situații să nu se mai întâmple!“
Dar, indiferent de persoana căreia îi cerem iertare, de reținut este că „Îmi pare rău!“ este doar primul pas. Pentru a repara ruptura este nevoie de ceva mai multă implicare. În anumite situații iertarea este un proces de lungă durată, și adesea este necesar și să ne așezăm alături de pe cel care l-am rănit și să-i ascultăm din nou și din nou suferința. Deoarece, potrivit cercetărilor din psihologia iertării, nu există cadou mai valoros pentru cel căruia i-am greșit, decât să-i oferim atenția noastră conștientă și deschiderea sinceră față de durerea creată.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
