Umberto Eco (1932-2016) a fost, în anii ’60, unul dintre reprezentanții de frunte ai avangardei culturale italiene. A predat la cele mai faimoase universități din lume, devenind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane care au ajuns în scurt timp celebre, studii de semiotică, estetică și teorie literară și numeroase articole cu teme dintre cele mai diverse.
Din opera sa, în limba română au apărut În ce cred cei care nu cred? (în colaborare cu Carlo Maria Martini), În căutarea limbii perfecte; Misterioasa flacără a reginei Loana; Trei povestiri (în colaborare cu Eugenio Carmi); Pendulul lui Foucault; Baudolino; Cum se face o teză de licență; Șase plimbări prin pădurea narativă; Limitele interpretării; Apocaliptici și integrați. Comunicații de masă și teorii ale culturii de masă; A spune cam același lucru. Experiențe de traducere; Insula din ziua de ieri; De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn și interpretare; Kant și ornitorincul; Cimitirul din Praga; Cum ne construim duşmanul; Confesiunile unui tânăr romancier; Numărul zero; Cronicile unei societăți lichide; Scrieri despre gândirea medievală și ;Despre televiziune. Scrieri 1956-2015.