fbpx
skip to Main Content

2020 e un an pe care îl vom uita cu destul de mare ușurință. Pare peste mână, că doar ne-a lovit destul de tare în sfera psiho-emoțională, ca să nu mai vorbim de planuri, oportunități, finanțe, relații etc. Până la urmă, ființa om a fost în stare să uite de războaie, foamete și chinuri reale cu o viteză față de care cea a luminii în vid se înclină cu condescendență. Așa că, de la capul locului, chiar dacă începutul noului an poate părea tot „ciudat și apăsător“ din cauza replicilor anului trecut, mare parte din angoasă va fi, în scurt timp, dată uitării (poate chiar pe vecie). Nu-mi voi pleca atenția asupra părții economice a problemei, că și așa ne întristează statisticile oficiale. Mă voi arunca asupra „cum facem să ne fie bine“ la acest început de an. 

Visătorul lui Gerar 

Gerar este denumirea populară a lunii ianuarie, care, în latinescul ianua, înseamnă trecere, drum sau cale. Ianuarie mai simbolizează Începutul și Sfârșitul, concomitent. 

Am simțit nevoia să explic de unde am plecat la drum în acest articol, pentru că după ce i-am scris titlul, am avut impresia că ar putea trimite la vreo „specie protejată“ din lumea înconjurătoare, dar nu-i deloc așa. 

Ca orice „trecătoare“ care se respectă, luna ianuarie nu-i dintre cele mai prietenoase. Are câțiva spini, unele primejdii reale, altele imaginare sau din lumea noastră interioară, dar partea bună este că duce undeva. „Undeva-ul“ este creat de noi și conține, mai mult decât în alte perioade ale anului, obiectivele noastre cele mai importante. 

Drumul dificil peste trecătoare este reprezentat, în viața reală, de anxietatea noului an și de depresia post-sărbători. De aici și personajul nostru, Visătorul lui Gerar, care încă nu știe unde să meargă, ce să facă și cum să facă, astfel încât să-i fie bine în cele ce urmează. Doar visează, iar mintea care-i merge, aparent, în gol nu se îndreaptă către cele mai pozitive conținuturi. 

Stop-joc

Eu mi-am pus din nou ca „rezoluție de anul nou“ să am încredere în mine și să lucrez la curaj. Am văzut pe pielea mea că pot avea orice altceva, fără cele două nu prea ajung nicăieri. 

Avem nevoie de ele, mai ales că începutul de an poate fi uneori generator de anxietate. Premiera în acest nou început este că vine după un an cum n-am mai avut până acum – ne-au fost limitate libertățile, dorințele, contactele sociale, deplasările, ambițiile și curiozitățile. 

Țin minte foarte bine că am avut multe momente anul trecut în care nu știam absolut deloc pe unde s-o apuc și ce să fac. Dădeam numai de bariere, multe dintre ele de natură legală în contextul pandemiei, iar activitatea mi-a fost limitată. M-am stresat, dar până la urmă mi-am reamintit, poate a mia oară, că stresul de unul singur nu-mi va aduce alte oportunități. Am stat și am avut răbdare. 

Desigur că nu putem sta la nesfârșit, avem nevoie să acționăm către orizonturile dorite, altfel nu ne vom simți bine deloc, mai ales că intră des în scenă și instinctul nostru de supraviețuire în situația de față. 

Cum trimitem anxietatea la plimbare?

Am văzut cu toții, deci, ce efecte are postura de „să nu facem ce ne-am dori să facem“, mai ales că situația nu a fost creată de noi – nu noi am făcut să fie pandemie – ne-am simțit apatici, legați de mâini și de picioare, victime ale unei lumi ciudate și ale unei situații pe care nu a prevăzut-o nimeni. Am stat în case și am dat cu subsemnatul când mergeam la magazin. De sărbători nu ne-am putut vedea familiile, pentru că nu am avut voie. 

Realitatea este că trebuie să schimbăm ceva în activitatea noastră pentru a ne readuce echilibrul și forța de care avem nevoie în noul an. 

Eu cred foarte tare în oamenii din jurul meu. Nu în toți, ci în cei din partea cărora simt un sprijin real la nivel psihologic și care sunt înzestrați cu abilități de ascultare. Nu sunt mulți, dar sunt și le sunt recunoscător. Primul pas este, deci, să conștientizăm în mod real că suntem cu toții în aceeași barcă și să ne îndreptăm unii către ceilalți. Un rol important aici îl au profesiile suport – psihologi, consilieri, consultanți – care pot veni rapid în ajutorul persoanelor care caută să facă puțină lumină. 

Foarte important – anul trecut s-a născut ceva și mai periculos decât virusul, căruia nu-i contest deloc existența. Nou-născutul are un nume simplu – panică. Mass media a fost plină de mesaje care s-o aprindă din ce în ce mai tare, comportamentul și gândirea oamenilor s-au schimbat. Inclusiv apropiații nu au vrut să dea ochii cu noi. Dacă la început mulți dintre noi ne-am păstrat tari, încet-încet am fost și noi influențați, direct sau indirect, de epidemia de panică. 

℗PUBLICITATE



Pentru a depăși anxietatea este necesar să dezvoltăm, pe lângă comportamentele noi (mai bine zis, repunerea în act a celor vechi) și un mod nou de gândire. Adică să înțelegem că virusul există, ca mulți alții de altfel, că putem să respectăm niște norme sanitare de bun simț și că o mare parte din anxietate este generată de panica ce a venit din exterior și ne-a influențat. Este necesar să ne vedem în continuare de activitățile noastre, să ne angajăm în comportamente de explorare și să fim în contact direct cu alți oameni. Printre altele și din păcate, dopamina generată de contactul direct cu alte persoane nu poate fi înlocuită cu întâlnirile pe camera web… și vă asigur că este un hormon important în echilibrul nostru neuropsihic.

Concluzia – este necesar și de bun simț să păstrăm atenția asupra sănătății noastre în contextul virusului, însă în ecranul central al minții noastre trebuie să fim noi, cu visurile, obiectivele și dorințele noastre. 

Supărați, cu burta plină

Îmi aduc aminte de fiecare dată la început de an de senzația pe care o am în ultima zi a fiecărui concediu – parcă mă ia durerea de cap când mă gândesc că trebuie să plec, vreau să rămân la soare și să nu mă întorc la muncă. Nu că nu mi-ar plăcea munca, dar e mult mai bine în vacanță – exact asta spuneam și când eram copil, când se termina vacanța și trebuia să merg la școală. 

Cam așa stau lucrurile și cu depresia post-sărbători, așa cum este ea numită – în vacanță a fost bine, dar când ne gândim la responsabilitățile pe care le avem, ne ia durerea de cap și trăim o stare proastă. 

Putem fura o rezolvare simplă din lumea sportului cu greutăți – dacă ridicăm o greutate mare din prima și nu suntem obișnuiți, ori nu putem să o clintim și ne pocnește coloana de la sforțat, ori ne rupem mușchii una-două. Așadar, ordinea este conștientizare, încălzire și ridicare repetată, de la greutate mică spre greutăți mai mari – toate în timp, desigur. 

Odată cu întoarcerea la muncă ne rămâne să conștientizăm că este o perioadă „mai de acalmie“, așa cum spunea un bun prieten, și că ține doar de subsemnații dacă vrem să punem presiune pe noi până ni se face rău sau să luăm lucrurile treptat. Repet, suntem cu toții în aceeași barcă (cu masca pe față, evident). 

Cum e să fii bărbat la începutul anului 

M-am gândit să închei apoteotic acest articol cu un fragment destinat bărbaților și anxietății lor de la început de an. 

Aproape în fiecare an îmi trăiesc sărbătorile în alte orașe și încerc să mă rup de tot ce înseamnă activitate profesională. Asta până revin în București. În capul meu sună numai „Ce fac eu acum? Unde mă îndrept? Să fac o schimbare profesională sau nu? Dacă fac și nu o să fie bine financiar, ce mă fac? Dar dacă o să fie bine financiar, dar nu o să-mi placă? Ce fac cu afacerea? Oare am trimis documentele legate de firmă?“ Cred că m-ați înțeles, nu mai are rost să continui. 

Iată cum anulez, în mai puțin de două secunde, tot ce a fost mai frumos în vacanță. 

Ei bine, acesta e un exemplu de gândire automată – practic, nu ne dorim conștient să avem aceste gânduri, ele vin pur și simplu, din diverse motive. 

În perioade de trecere se activează la nivel neuropsihic niște secvențe care ne pot crea neliniști. Ca să ieșim din ele, primul pas este să conștientizăm că am fost păcăliți… de propria noastră minte. Apoi să ne dăm seama că vom găsi răspunsurile pe parcursul călătoriei pe care încă nu am început-o. 

Vă urez tuturor un an diferit de bun și mult succes în călătoriile voastre!

Andrei Alexandrescu

Andrei Alexandrescu este psiholog acreditat în Coaching Sistemic de International Coach Federation și specialist în analiza comportamentală și psihologie aplicată. A lucrat în diplomație, a condus un grup de firme de consultanță de afaceri și este consultant de management, inclusiv pe domeniile dezvoltării leadershipului, îmbunătățirii relațiilor de muncă și climatului oranizațional. Este interesat de zona responsabilității sociale, sens în care se implică activ în proiecte de voluntariat de la vârsta de 12 ani, mai ales în sprijinul copiilor din medii defavorizate.

Back To Top
×Close search
Caută