Fiecare copil, fără excepție, are doi părinți, o mamă și un tată, chiar dacă pentru unii copii existența părintelui este doar o imagine internă. Copiii au nevoie de ambii părinți sau îngrijitori pentru a putea merge prin viață cu un sentiment al siguranței, integrității și al întregirii. În caz contrar, este ca și cum ar merge șchiopătând și având un singur picior. Sau, mergând cu metafora mai în profunzime, este ca și cum copilul ar zbura cu o singură aripă.
Rolul părinților în viața copilului poate fi pasiv sau activ, în funcție de capacitatea acestora de conținere, de disponibilitatea și de implicarea de care se simt capabili. Or acest factor depinde de ceea ce au primit la rândul lor de la propriii părinți. Niciun om nu poate oferi ceva din ceea ce nu deține în patrimoniul său psihologic.
Un părinte care nu a fost conținut și validat atunci când era copil nu va fi învățat cum să facă acest lucru. Dar, din păcate, aceasta este realitatea majorității părinților. Prin urmare, un astfel de părinte nu va ști cum să se raporteze la copilul său, îi vor fi apăsate butoanele emoționale și va găsi dificil să fie prezent în relația de parenting.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Există o distincție importantă între prezența fizică și prezența sufletească. Sunt părinți care stau în aceeași încăpere cu copilul foarte multe ore pe zi, însă acest lucru poate să nu fie suficient. Prezența fizică necesită completare cu o stare de prezență afectivă pentru a putea avea cu adevărat un impact pozitiv asupra copilului.
Dincolo de acest aspect, oglinda pe care părinții o oferă copiilor ține de atitudinea acestora față de copii.
Devalorizarea copilului îl va înseta să caute validare
În măsura în care unui copil i se pune la îndoială valoarea, în mod direct sau indirect, copilul va simți impactul covârșitor al acestui lucru pe toate planurile vieții sale de copil și, mai târziu, de adult. Întreaga sa existență va gravita în jurul acestei ipoteze a lipsei sale de valoare.
Acest copil va tânji după iubirea părintelui sau părinților care l-au devalorizat cu o sete de nestăpânit. Disperarea resimțită îl va determina să caute infinite strategii de a obține aprobarea, validarea și iubirea acestora. Tot efortul este canalizat în această luptă pentru iubire, care se traduce, de fapt, în lupta pentru supraviețuire. Instinctul lui îi spune că lipsa de interes a părinților se poate finaliza cu abandon, ceea ce în mintea copilului atinge coarda posibilității de a muri.
Însă, de cele mai multe ori, părinții nu conștientizează efectele pe care atitudinea sau discursul lor le au asupra copiilor. Majoritatea sunt chiar bine intenționați în părțile lor care-și doresc ce este cel mai bine pentru copii. Aceste părți parentale își doresc pregătirea, întărirea și reziliența copiilor, astfel încât să facă față provocărilor lumii.
În acest context, părinții ajung să emită mesaje contradictorii referitoare la valoarea copiilor. Aceste voci critice ajung să fie internalizate de copil sub forma unor critici interiori tirani și polarizați, care sacrifică bucuria copilăriei în numele misiunii de a atinge starea de siguranță și iubire necondiționată mult visată. Unul din efectele serioase generate constă în hipersensibilitatea copilului la mediul înconjurător. Mereu în alertă, acesta va căuta să depună eforturi foarte mari pentru a fi acceptat, validat și, în cele din urmă, iubit. Or această strategie îl va aduce destul de repede în burnout, pentru că va munci până la epuizare.
Purtând cu sine această povară a lipsei de valoare, a inutilității în lume, copilul va pleca în viață cu sentimentul unui deficit de nerezolvat. Niciun feedback pozitiv nu-l va face să se simtă bine pe termen lung, atâta timp cât există iluzia obținerii iubirii și a validării de la cei care l-au devalorizat inițial. Devenit adult, va căuta familiarul în relațiile sale, ceea ce-l va determina să intre în relații abuzive, care-i întăresc convingerile negative și insatisfacția.
℗PUBLICITATE
Inima copilului este în mâinile părinților
Aș dori să te invit să-ți imaginezi inima fragilă și inocentă a unui copil. Acum, îți propun să vizualizezi părintele sau părinții care țin în mâinile lor această inimă. Puterea lor asupra inimii copilului este una imensă. Practic, inima și stima de sine a copilului sunt în mâna părinților, deoarece copilul depinde de părinții săi pentru a supraviețui.
Atunci când copiii se simt devalorizați, ei ajung să se simtă nesiguri, poate chiar pesimiști cu privire la propria lor valoare. Părțile sale se vor organiza în asemenea măsură încât să conlucreze pentru a detecta ce i-ar ferici pe părinți, încercând să devină exact așa cum își doresc aceștia. Copilul se va îndepărta de esența sa interioară, trădându-și sufletul, și se va lăsa modelat după placul și ambițiile părinților. Însă personajul devenit va fi unul mult înstrăinat de natura sa adevărată.
Există posibilitatea vindecării
Propria istorie de viață este cel mai bun indicator al potențialului nostru de vindecare și al capacității noastre de a merge mai departe, indiferent de vicisitudinile vieții! Puterea de a merge mai departe există în fiecare dintre noi. Poate că ceața suferinței este prea deasă și nu poți identifica această forță interioară. Dar chiar și cea mai deasă ceață se ridică la un moment dat, permițând luminii să pătrundă.
Pentru că nu există copil care să nu fi intrat în acest joc al modelării, toți oamenii au nevoie să-și amintească cine sunt ei, la cel mai profund nivel. Odată ajunși în centrul ființei lor, un tărâm special se va manifesta, dincolo de orice închipuire.
Acolo este Sinele nostru, o pace interioară, o stare de flux atemporală sau acel lider interior caracterizat de calm, compasiune, curiozitate, încredere, curaj, claritate, conexiune și creativitate.
Din acest spațiu de siguranță interioară, vindecarea copilului interior, acel orfan ascuns în abisurile psihismului, este posibilă. Despovărarea de sentimentul lipsei de valoare se va simți ca o deposedare de un duh rău sau ca și cum ar fi căzut un blestem de pe umerii săi.
Bibliografie:
Terapia sistemelor familiale interne. Dinamica părților noastre interioare în procesul de vindecare și integrare, Richard C. Schwartz, Martha Sweezy.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
