Una dintre cele mai triste și neașteptate vești din ultima vreme este legată de dispariția subită a celui ce a fost Sir Ken Robinson. Autor bestseller, TED speaker, cercetător, profesor emerit de Arts Education la Universitatea Leeds, dar și consilier internațional pe probleme de educație, recunoscut pentru contribuția sa în domeniul educației și creativității, a reconfigurat traseul educației, fără a trage la răspundere elevii ori cadrele didactice, ci mai degrabă prin a atrage atenția instituțiilor, în sine, care au drept scop „înregimentarea“ sistemului educațional.
În fapt, unul dintre punctele de bază pe care Sir Ken Robinson se baza era tocmai prezervarea autenticității și creativității copiilor pe parcursul ciclului școlar. Acesta era tributar unicității fiecăruia dintre copii, admițând ideea conform căreia este important să găsim pasiunile și înclinațiile celor mici și să le susținem cu toată puterea noastră, pentru ca acestea să nu se disipe înainte de vreme.
Cât privește educația, Ken Robinson ne-a lăsat câteva idei de bază extrem de importante în a fi descifrate și implementate, cu blândețe, în actualitatea noastră.
Să se pună semnul egal între creativitate și alfabetizare
Potrivit lui Ken Robinson, materii precum matematica, istoria, literatura sau limbile străine sunt considerate a fi de căpătâi, pe când creativitatea ocupă un loc secund. De altfel, copiii au capacitatea de a aduce un suflu nou, de a inova, însă aceste inițiative sunt respinse, tocmai pentru că nu se pune deloc accent pe această zonă.
Creativitatea este distrusă de frica de a nu greși
Nu de puține ori, copiii acționează, vorbesc și se comportă într-un anumit fel de teama de a nu intra în spectrul negativ al greșelii. Pe de altă parte, Ken Robinson susține că în lipsa acesteia nu se poate progresa. Școlile au rolul de a educa, de a finisa și de a da societății personalități ce pot să se adapteze și să facă față provocărilor vieții și în niciun caz oameni care să fie doar obedienți, supuși, fără a fi capabili de a avea inițiative.
Emisfera dreaptă a creierului, singura componentă ce merită a fi educată, în școli
Sistemul educațional, indiferent de locul geografic în care ne-am afla, este tributar materiilor fixe, iar la finalul clasamentului se regăsesc artele (unde, de asemenea, există o scindare clară între muzică și teatru sau dans. Realitatea ne arată că, de cele mai multe ori, chiar dacă în orar sunt trecute materii ce implică mișcare, educație muzicală, teatrologie, profesorii sau diriginții preferă ca în cadrul acelor ore copiii să aprofundeze materiile de bază și clasificându-le pe cele enumerate mai sus drept opționale, facultative, fără a realiza că, în fapt, unii dintre aceștia vor excela și profesa în aceste domenii.
Inechitatea evaluării elevilor
Ken Robinson susține că între abilitatea academică și inteligență nu ar trebui să existe semnul egal. Autorul reliefează, în prelegerile sale, ideea conform căreia un elev care nu excelează la școală, nu înseamnă că nu este un copil inteligent. Însă, potrivit acestuia, nu istețimea este scoasă în evidență, ci capacitatea de a se plia la nivelul dorit la anumite materii.
Făcând o paralelă, să nu uităm și sistemul de notare care, cel puțin în România, dictează viitorul unui elev. Rezultatele examenelor și repartițiile computerizate decid liceul, profilul și, per total, orizontul pentru următorii patru ani ai copilului.
Așadar, se poate ca la un examen, un elev să nu se poată concentra (din diverse motive) și să obțină o notă modică față de capacitatea și materia acumulată (pe parcursul pregătirii), însă din cauza acelui moment neprielnic, să-și rateze ocaziile și șansele pe care le-ar fi putut avea.
Definiția inteligenței merită a fi schimbată
Ideea de „inteligență“ este una ambiguă, întrucât înglobează anumite competențe, însă acestea nu pot fi îngrădite, limitate doar pentru a se încadra în anumite paradigme.
Ken Robinson promovează, întocmai, schimbarea conceptului de inteligență. Pentru că, potrivit acestuia, inteligența nu este statică, ci ea este unică, dinamică, interactivă. Astfel, scopul final este acela de a identifica și a valorifica, la nivel individual, talentele și dorințele, înclinațiile unui elev pentru un anumit domeniu și, de aici încolo, fructificat, până la a le asimila și dezvolta.
Realitatea ne arată că, de cele mai multe ori, cele expuse mai sus sunt doar deziderate ce, probabil, nu vor fi puse nicicând în aplicare, ciuntind multora avântul și deschiderea către ceea ce le place.
Revoluția sistemului educațional
Robinson nu pledează pentru o evoluție a sistemului educațional, ci pentru o revoluție, în adevăratul sens al cuvântului. Conform acestuia, existența unui parcurs liniar al unui elev nu reprezintă o creștere a acestuia, o dezvoltare, ci mai degrabă o bifare a unor cursuri, a unui plan bine stabilit (din care nu este necesar să ieșim), fără să se exploreze la maximum capacitățile acestuia.
Există un trend instituit de câțiva ani care se referă la absolvirea „obligatorie“ a unei facultăți (deși însăși numele nu înseamnă o obligație, ci o opțiune) și la negarea, cu obstinație, de a aplica la școli de meserii (în ciuda nevoii pregnante a acestora). Diferența dintre ceea ce ne impune societatea și ceea ce ne place să facem, de facto, ne poate „costa“ mult, dacă ar fi să calculăm efortul și nesiguranța crasă în găsirea unui loc de muncă.
℗PUBLICITATE
Așadar, este necesar să ne orientăm eforturile și să demontăm preconcepții care nu își au rostul atunci când vorbim despre viitorul copiilor noștri.
Educația: organică și personalizată
Sir Ken Robinson pledează pentru personalizarea sistemului educațional prin modelarea acestuia în funcție de aptitudinile fiecăruia. Acesta pledează ca educația să urmeze profilul sistemului agricol, organic, în care, în fapt, este necesar să se pună la dispoziție condițiile suficiente pentru ca elevul să-și crească și să-și dezvolte înclinațiile, respectiv pasiunile sale.
Încurajarea pasiunilor, un element definitoriu al viitorului educațional
Există o vorbă care spune „Fă ce-ți place și nu vei mai lucra nicio zi în viața ta.“ Ei bine, aceasta se referă tocmai la găsirea acelui lucru care ne motivează, ne încurajează și ne face să nu simțim că depunem un efort suplimentar, ci este asemeni unui hobby.
Sir Ken Robinson susține, de asemenea, că atunci când suntem pasionați de ceva, ne simțim, automat, fericiți și desăvârșiți. Ei bine, personalizarea acestor pasiuni merită a fi șlefuite în timpul școlii, în așa fel încât elevii să poată aprofunda ceea ce le place, nu neapărat ceea ce trebuie.
De multe ori, programa școlară este depășită, neadaptată vremurilor actuale. Nu de puține ori, întâlnim adulți ce au excelat în timpul școlii, dar care, deși au urmat școli prestigioase, nu sunt mulțumiți cu ceea ce fac în prezent.
De altfel, mulți dintre cei care finalizează o anumită facultate ajung să profeseze în cu totul alt domeniu. Plăcerea și motivația sunt cuvinte de ordine în alegerea unei slujbe, întrucât, atunci când mediul de lucru este unul care dezumanizează și minimizează capacitatea individului, atunci angajatul decide să părăsească, benevol, instituția.
Sir Ken Robinson ne-a lăsat, de-a lungul timpului, câteva sfaturi de aur, aplicabile la nivel de leadership, printre care amintim:
Dezvoltarea creativității, la nivel individual
Liderul are puterea de a dezvolta creativitatea, la nivel individual, pentru fiecare membru al echipei, și de a crea un mediu de lucru flexibil.
Fișa postului este, de facto, o listă cu activități pe care angajatul le are de bifat zilnic, pentru a-și primi remunerația. Angajatorii, de regulă, pun prea puțin preț pe creativitate, considerând-o, adesea, un termen ambiguu care poate implica și o oarecare „pierdere de vreme“. Drept urmare, nu i se lasă această opțiune, cu excepția locurilor de muncă ce au drept domeniu de activitate zona creativă.
Descifrarea funcționării echipelor creative
Inovația este parte din ceea ce numim viitor. Ea este necesară pentru a crea progres. Sir Ken Robinson este de părere că ea își face apariția în diverse grupuri de apartenență, sexe, medii sociale etc., ceea ce le conferă dinamism și diversitate.
Ideile inovative prind rădăcini în urma brainstorming-uilor, amestecurilor de păreri asupra unui subiect, un melanj realizat în compania altor persoane, într-o anumită perioadă de timp. Este important ca liderii să ofere, la rândul lor, subordonaților lor spațiul necesar pentru a se putea „desfășura“ și în același timp să înțeleagă necesitatea acestor imixtiuni sociale și temporale, în vederea realizării unor noi traiecte profesionale.
Acceptarea ideii de vitalitate a unei organizații
Robinson este de părere că o organizație este un organism viu, a cărei cultură este mai importantă decât ierarhia însăși. Acesta a subliniat, în repetate rânduri, necesitatea minimă și suficientă a creării condițiilor necesare pentru ca aceasta să poată crește.
Rolul unui lider nu este de a ciunti din capacitatea sau talentul și înclinația angajatului, ci de a le pune în valoare, de a le fructifica și utiliza în beneficiul organizației. Cu cât mediul este mai propice, cu atât subordonatul se va simți motivat și susținut să-și exercite rolul.
Avem foarte multe de învățat de la Ken Robinson, mai sus am expus doar succint câteva dintre ideile pe care le-a susținut cu vehemență. Ne aflăm într-o situație greu încercată atât cu începerea școlii, cât și cu adaptarea la modul de lucru de tip remote, însă dacă am aplica, cu blândețe și compasiune, măcar câteva dintre principiile sale, cu siguranță că am vedea o schimbare în bine atât la nivel individual, cât și educațional.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
