Pe 26 mai 2025, Nicușor Dan a fost învestit oficial în funcția de președinte al României, în urma alegerii lui prin vot direct, care a confirmat încrederea unei părți semnificative a electoratului într-un altfel de leadership. Alegerea sa marchează o tranziție importantă în cultura politică autohtonă: de la carismă retorică la rigoare tehnocratică, de la promisiuni zgomotoase la un discurs al competenței și al consecvenței.
Leadership în cheia unei relații funcționale
Din perspectivă psihologică, fiecare lider este o extensie a dinamicii relaționale dintre membrii unei comunități. Într-o cultură în care încrederea socială a fost puternic erodată, iar relația cetățean-stat a fost adesea marcată de neglijență, abuz sau dezamăgire, așteptările față de un președinte nu mai sunt doar administrative sau politice. Ele sunt profund relaționale: oamenii nu vor doar eficiență, vor un partener de dialog, un reprezentant cu suflet, un lider care nu doar execută, ci și conține.
În acest context, Nicușor Dan propune un stil de leadership în care rigoarea și transparența sunt puse în fața spectacolului politic. Dar va fi acest model suficient pentru o societate aflată într-un proces de maturizare emoțională?
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Președintele ca figură relațională: între proiecție și responsabilitate colectivă
În psihoterapie, în special în teoria relațională, știm că liderii – asemenea părinților în dezvoltarea copilului – devin repere afective. Proiectăm asupra lor nevoia de protecție, ordine, validare și siguranță. În mod inconștient, dorim ca un lider să ne repare traumele colective, să ne compenseze frustrările istorice și să devină un garant al „normalității“ despre care am simțit că ne-a fost refuzată.
Dar, așa cum ne amintește psihoterapeutul Gáspár György, vindecarea nu vine niciodată din proiecție, ci din asumare: „Leadershipul autentic presupune nu doar competență administrativă, ci și o profundă înțelegere a nevoilor emoționale ale societății. Este esențial ca liderii să fie conectați la realitățile interioare ale oamenilor, pentru a putea construi o comunitate sănătoasă și coezivă“.
Această viziune presupune ca un președinte nu doar să conducă, ci să creeze punți, să repare încrederea, să dea spațiu vocilor marginalizate și să învețe să fie prezent – nu perfect, ci uman.
Iubirea curajoasă în spațiul public
Un concept dezvoltat în literatura psihologică recentă (vezi cartea Tu ești persoana pe care o așteptai) este acela de „iubire curajoasă“ – capacitatea de a rămâne conectat cu celălalt (fie el partener, copil, coleg sau națiune), chiar și atunci când este greu. Iubirea curajoasă presupune maturitate emoțională, empatie activă și o relație sănătoasă cu propria vulnerabilitate.
Aplicat în politică, acest concept presupune un tip de președinte care nu doar răspunde prin declarații, ci și ascultă cu adevărat, care are tăria de a rămâne prezent în mijlocul criticii și care știe că respectul se construiește prin relație, nu prin impunere.
℗PUBLICITATE
Va putea Nicușor Dan, un om al cifrelor și al logicii, să devină și un lider al conexiunii umane? Va fi capabil să practice o formă de iubire curajoasă față de popor – adică să stea în relație, cu tot cu haosul, durerea și așteptările contradictorii ale unei țări fragmentate?
De la individ la comunitate: ce putem învăța din acest moment?
Alegerea unui nou președinte este și un exercițiu colectiv de proiecție și speranță. Alegerea lui Nicușor Dan poate fi văzută ca un semnal că România vrea mai puțin spectacol și mai mult conținut, mai puține promisiuni goale și mai multă muncă reală. Dar această tranziție necesită o schimbare nu doar la vârf, ci și în fiecare dintre noi.
Un președinte nu poate face miracole într-o cultură în care dialogul public este dominat de atacuri, polarizare și lipsă de încredere. De aceea, poate cel mai matur act politic al acestui moment este implicarea fiecăruia dintre noi ca participant activ la sănătatea relațională a națiunii: în familie, în școală, în spațiul virtual, în instituții.
Așa cum spune Gáspár György în cărțile și în conferințele sale: „Transformarea nu este un punct fix, ci un proces. Este călătoria de la reactivitate la prezență. Iar această călătorie nu poate fi făcută decât împreună“.
România, între speranță și maturizare
Președintele Nicușor Dan are în față o provocare imensă: să conducă o țară aflată în pragul unei maturizări emoționale. Pentru aceasta, competența administrativă nu va fi suficientă. Va fi nevoie de prezență, empatie și deschiderea către un nou model de leadership: unul mai puțin vertical și mai mult relațional.
Într-o societate care învață, pas cu pas, să se elibereze de trauma colectivă a abandonului și a corupției, poate că alegerea acestui lider atipic este un semn că am început să ne dorim nu doar un conducător, ci un partener de drum. Iar această alegere, în sine, e un act de speranță.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
