După ce s-a închis școala din cauza nepoftitului coronavirus, vreo două zile am stat liniștiți. „Trebuie să se găsească vreo soluție“, ne-am zis. Pe urmă, văzând că nu se întâmplă nimic, am început să ne foim. Între prieteni și cunoscuți, pe grupul de WhatsApp al părinților, la telefon cu veri, cumnați, bunici. Presupunerile au început să se răspândească de la unul la altul: „Am auzit că în alte școli au început cursurile online“… „Oameni buni, nu e nimic obligatoriu! Oricum, după ce se vor întoarce la școală, vor relua toată materia făcută online“… „Li se vor pune note în perioada asta?“… „Să lăsăm copiii să se bucure de aceste zile libere, că oricum au teme prea multe și prea grele“… Și tot așa.
De la unele școli, din diverse sectoare, au venit anunțuri: „Prioritate au clasele a VIII-a și a XII-a.“ Bun, așteptăm cuminți să ne vină rândul. Apoi, în următoarele zile, începem să primim teme la câteva materii. Se ivesc neînțelegeri și iarăși curg mesajele între părinți. Într-un final, împingem copiii de la spate – să lase jocurile pe calculator și să se pună cu burta pe carte, că nu e vacanță și nu se știe cât o să dureze nevacanța.
Apoi vine vestea cea mare. Gata, vor începe să facă ore pe platformele online! Ni se spune pe ce platforme să intrăm. Nu, nu avem pentru toate disciplinele aceeași platformă. Fiecare profesor a ales aplicația pe care a considerat-o mai adecvată, chiar dacă fac toți parte din aceeași școală. Și încep din nou să curgă mesajele – link-uri, coduri de conectare, indicații de instalare, pași de urmat, conturi de utilizator, alte coduri de acces (pentru a treia oară, acestea sunt cele valabile) etc.
În a doua săptămână, au început orele pe platformele digitale. Seara – ca să fie și părinții acasă, în caz că cei mici nu se descurcă singuri. S-au descurcat. Surprinzător, sesiunile au decurs destul de bine chiar de la început. Copiii au fost mai liniștiți decât am crezut, poate și fiindcă profesoarele au stabilit din start niște reguli clare de lucru (ca să nu iasă balamuc). Dar nu am apucat să ne bucurăm prea mult. Prima „oră“ s-a terminat după 30-40 de minute. Cică atâta ține o sesiune. Peste câteva zile, au reușit să se conecteze din nou și au făcut o „oră“ dublă. Între timp, fiecare își face temele cum știe și (în funcție de școală) le încarcă pe platformă sau le trimite pe e-mail ori pe WhatsApp.
Ar fi interesant de aflat câte ore de școală online fac elevii din școlile private. Și câte fac elevii de la țară. Destul de cert, carantina asta de coronavirus va mări decalajele dintre copiii care, oricum, și înainte făceau carte intensiv (beneficiind în plus de metode de predare ca în Occident) și copiii care au ghinionul de a merge la o școală din mediul rural ori care nu au computer și nici acces la internet (și pe care-i vedeam la TV mergând prin pădure câțiva kilometri până la școală). Contextul actual – în care fiecare este, cumva, pe cont propriu – va accentua, din nefericire, tendințele deja existente și vizibile din anii anteriori. Acestea fiind spuse, cum ar mai putea lua autoritățile o decizie unitară pentru toți elevii din România?
Am auzit-o pe doamna Raluca Turcan, vicepremier, făcând declarații cu privire la înghețarea anului școlar. Apoi pe doamna Anisie, ministru al Educației, contrazicând-o ritos și repetat: „NU se îngheață anul școlar.“ Apoi am citit alte declarații (mai nuanțate) ale doamnei Turcan, din care reiese că „specialiștii realizează o analiză a situației la zi“, scopul fiind acela de a „încerca să facem cât mai eficientă această modalitate de pregătire online a elevilor“.
Adică, lăsându-i la o parte pe elevii din școlile private acreditate și din școlile de stat foarte bine organizate (care își fac toate orele online, în fiecare zi, exact ca și cum s-ar duce la școală)… Ce vor face autoritățile cu profesorii din vârf de munte (și avem munți destui), cu aceia care sunt aduși înapoi de la pensie ca să predea (fiindcă nu există suficienți profesori la anumite materii, nici măcar în București), cu copiii care n-au computer acasă (mulți, chiar și de la oraș) sau cu copiii care fac online doar câte o oră, două pe săptămână (aceștia fiind, probabil, cei mai mulți în momentul de față)?
Acum se vede încă o dată și mai clar ca oricând (deși nu ne doream) că, în ultimii 30 de ani, România a avut 28 de miniștri ai Educației. De orientare… la stânga la dreapta și invers (ca să nu-și caute nimeni scuze, da?). Nu-mi dau seama pe cine au vrut să liniștească oficialii guvernamentali actuali contrazicându-se, fiindcă pe mulți au neliniștit și au derutat.
℗PUBLICITATE
Dacă stai de vorbă cu diverși părinți, din diferite zone ale țării, observi că mulți dintre ei au, oricum, poziții antagonice – în general față de școală și în special față de criza actuală. Evident că părinții acelor copii care și-au făcut online toate orele nu vor dori înghețarea anului, căci pentru ei ar fi o pierdere de timp. La polul opus se află părinții care se întreabă de câte meditații va fi nevoie, ca să fie recuperată întreaga materie nepredată. Nu mai aveau nevoie să audă și de antagonismul din Guvern.
Doamna Ministru, ați avut ghinionul să vă prindă criza asta în scaunul lui Spiru Haret. Așa că părinții v-ar rămâne recunoscători, dacă ați transmite public, pentru toată lumea, câteva informații de bază:
• Se vor impune până la urmă niște cursuri cât de cât regulate, în fiecare zi? Altfel, dacă fiecare profesor face ore când poate, cum o să știm că toți elevii din țară au parcurs aceeași materie? Sau că am ajuns toți cu materia la zi?
• Ce se întâmplă, dacă apar decalaje insurmontabile între școli, sate, orașe, județe? Cum vor fi cuantificate? Va da fiecare elev un test de evaluare din materia de pe tot anul, la fiecare disciplină? Cine, când și cum îi va ajuta pe elevii de la țară să recupereze tot ce nu s-a predat, așa încât să dumneavoastră să puteți… să NU înghețați anul pentru noi toți?
• După ce criterii s-ar putea decide prelungirea anului școlar? Și ce-ar putea însemna „prelungire“? Până la 1 august? Până la 15 septembrie 2020?!
• Dacă elevii vor sta acasă mai mult de 2 luni (și nu se va mai putea prelungi anul școlar, fiindcă s-ar suprapune peste următorul an școlar!), iar cursurile online nu se vor dovedi fezabile, cum faceți să NU înghețați anul?
• Când se va da publicității un document oficial care să prevadă toate variantele posibile pentru elevi?
Printre psihologi, umblă o vorbă: „Creierul, când n-are informații, își spune povești.“ Bine-ar fi să avem și noi, părinții (adică o parte din electoratul pe care politicienii îl vor chema la vot), o idee clară despre cum intenționează oficialii din Educație să rezolve problema. Ca să nu ne mai spunem povești – despre cât de puține soluții au ei… sau cât de puține rezultate bune avem.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
