Există o vorbă din popor: „Cine nu are un bătrân… să-și cumpere“. Zicala este cât se poate de bine intenționată, mai ales că vorbim despre o societate în permanentă schimbare și mișcare. Existența unui senior în cadrul unui cocon familial implică multiple beneficii, însă scoate la iveală și diferite perspective și viziuni temporale care duc, de cele mai multe ori, la conflicte între generații.
Relația părinte–copil are o evoluție circulară, fiind puternică în prima parte a formării atașamentului celui mic și redevenind puternică în momentul în care copilul devenit adult are, la rândul său, copil (și, astfel, este nevoie iarăși de cel mai în vârstă, ca să aibă grijă de nou-venitul din familie). Dacă în trecut se obișnuia ca într-un cămin sau într-o gospodărie să existe trei generații, astăzi bunicii (seniorii( sunt de cele mai multe ori localizați în apropierea locuințelor copiilor, însă nu sub același acoperiș. Nevoia de atașament și grija pentru vârstnic, dar și incluziunea acestuia în activitățile cotidiene întârzie îmbătrânirea și creează un mediu psihic propice, acesta simțindu-se încă util societății. Izolarea sau trecerea pe o viteză inferioară – ce survine odată cu pensionarea – este oarecum inevitabilă, însă nu neapărat prezentă în toate cazurile.
Găsirea unor preocupări și a unor hobby-uri sau simpla sa atenție îndreptată asupra familiei (atât cât i se permite) are efecte pozitive asupra oricărui vârstnic. Psihicul joacă un rol extrem de important în viața omului, de aceea există o limită fină între utilitate sau activitate și inutilitate sau inactivitate, precum și niște consecințe (la început, insesizabile). Stigmatizarea vârstnicilor este invariabilă, din păcate. Însă, dacă privim către zonele mai dezvoltate ale societății, vom vedea că există vacanțe destinate seniorilor, diverse programe de dezvoltare personală sau asociații în care ei se strâng săptămânal, pentru tot felul de schimburi de experiență.
A fi pensionar nu înseamnă o condamnare la moarte. Și nici nu trebuie percepută așa. De aceea stă în puterea noastră să schimbăm mentalități, așa cum ne preocupăm de găsirea elixirului frumuseții și al tinereții. Îndreptarea atenției către celălalt (prin implicarea în activități cotidiene), precum și demonstrarea și sublinierea importanței rolului acestuia determină, cu siguranță, o bună sănătate emoțională a seniorului – care nu mai are multe opțiuni în acest sens și pe care nici societatea nu-l ajută prea mult. O nevoie și mai mare o au cei care sunt singuri și neajutorați, deoarece ajung inevitabil să-și reducă existența din cauza calității scăzute a vieții pe care o duc. Nu degeaba se spune că de calitatea relațiilor noastre depinde calitatea vieții noastre. Nu de puține ori, găsim în piețe sau la metrou oameni care scot la vânzare diverse obiecte (multe dintre ele fiind realizate manual). Poate, dacă ne-am ridica privirea din ecranul telefonului, am fi mai atenți la nevoile altora și la modalitățile prin care putem schimba ziua și starea de spirit a unui om.
În Cluj-Napoca, a apărut proiectul „Universitatea Vârstei a Treia“ – un proiect destinat persoanelor vârstnice, prin care se dorește reincluderea și menținerea acestora în activitate cât mai mult timp. Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca împreună cu Asociația EduNation și Fundația UBB le asigură celor 80 de cursanți (proveniți din două centre de zi pentru vârstnici) cursuri gratuite de câte o oră și jumătate – de sănătate, psihologie, administrație publică și drept – timp de 7 săptămâni.
℗PUBLICITATE
Antrenarea intelectului este soluția prin care ne putem menține tineri și echilibrați mental (păstrându-ne memoria intactă și capabilă de a face conexiuni sinaptice rapide). De asemenea, trebuie să luăm mereu în calcul și beneficiile socializării, care apar inerent atunci când vârstnicul este introdus în diverse grupuri cu vârste eterogene. Cu siguranță, găsirea unor subiecte comune, specifice vârstei, aduce plusvaloare și generează încrederea de a se deschide unii în fața altora. Pe de-o parte, experiența de viață a seniorului și, pe de altă parte, noutățile din zona gadget-urilor inteligente pot duce la interesante schimburi de experiență. Și astfel, fiecare poate avea de câștigat.
Sindromul degenerativ este un parcurs firesc, însă nu este o piedică, dacă avem grijă ca acesta să nu se instaleze brusc și să nu lase urme semnificative. Importanța pe care le-o asigurăm celor în vârstă depinde de felul în care lucrurile evoluează pentru generațiile următoare.
Cursurile de acest gen reprezintă o idee ce poate fi dezvoltată în multe alte instituții educaționale, indiferent de palierul ales. Orice formă de incluziune socială este bine-venită și ar trebui îmbrățișată de mai multe instituții, precum și de asociațiile pensionarilor – acestea fiind adevărate oaze pentru sănătatea emoțională a persoanelor defavorizate sau care nu mai prezintă vreun interes special pentru societate.
Conflictul dintre generații poate deveni istorie, dacă se clădește o punte între cei cu experiență și cei tineri. Dacă fiecare își cunoaște limitele, fără a încerca să și le impună, negreșit se pot perpetua respectul și susținerea celorlalte generații. Nu trebuie să ne limităm la vârsta pe care o arată cartea de identitate, deoarece tinerii de astăzi sunt seniorii de mâine.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
