Protagonistul interviului de astăzi #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine este unul dintre cei mai versatili artiști ai țării noastre. Cu o poveste impresionantă de viață, dar și cu o carieră prodigioasă, actorul Vasile Calofir nu se sfiește să prezinte publicului momentele bune, dar și cele mai puțin strălucitoare din existența sa. Despre răni emoționale, bucurii, visuri și neîmpliniri, am discutat în interviul de mai jos.
Care este gândul care te ține treaz noaptea?
În general, sunt gândurile legate de meseria mea. Dacă îmi vine o idee despre un scenariu, despre un eveniment, despre teme importante la care lucrez, mă perpelesc, mă învârt ca un crocodil și, într-un final, adorm spre dimineață. Sau au fost momente în viața mea când mă îndrăgosteam sau mă despărțeam, și atunci simulam tot felul de scenarii de viață, și încercam să rezolv – în asta, probabil, se recunosc mulți.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Care este secretul succesului tău?
Nu am avut un succes continuu. Secretul este să faci parte din ceva scandalos sau ceva care leagă conversații ulterioare și se răspândește – poți vedea asta pe Instagram sau Facebook. Acum, totul se măsoară în followers. Eu cred că m-am protejat destul de bine. Bucățile mele de succes – pentru că a fost un succes pe etape – s-au datorat faptului că eu am fost primul și întotdeauna am rămas ultimul în zona crezului meu. Când am crezut foarte tare în ceva, nimeni nu m-a scos de acolo. Crezul m-a dus către succes, muncind foarte mult. Au fost situații când făceam asta de dimineața până seara, zi de zi, uneori, și nopți întregi, crezând și crezând. E vorba tot de un crez, de acel lucru interior care te mână: oriunde te-ai gândi, oriunde te-ai duce, tot acolo revii.
Investești mulți bani în educație. Ce crezi că mai ai de învățat, din meseria ta?
Da, investesc bani în mine, în ceea ce privește înfățișarea și, mai ales, educația. Numai educația mă putea scoate dintr-un mediu în care accentul se punea doar pe muncă. Ești un om adevărat – și asta se promova puternic în copilăria mea – doar dacă muncești, dacă muncești orice și oricum, și nu contează. Însă, cred că am avut atunci un declic și m-am văzut la un alt nivel. Și atunci trebuia să muncesc, nu neapărat în școală – pentru că educația nu am câștigat-o neapărat din școală. Acolo înveți noțiuni de bază, până la un punct, și de acolo, intervin mediul social, familia… Apoi, trebuie să fii autodidact, trebuie să duci mai departe 2-3 idei principale pe care le-ai rumegat bine. Am investit bani în educație și în familie – meditații, tabere.
Dacă mai am ceva de învățat în meserie, trebuie să spun că după 20 de ani de experiență, abia acum am început să-mi dau seama că sunt foarte multe lucruri de învățat. Fiind cea mai veche meserie din lume, este un domeniu de cunoaștere foarte vast. Se poate manifesta sub milioane de forme. Lumea se schimbă, oamenii se schimbă, și, odată cu ei, se schimbă și mecanismele. De la filmul mut la filmele cu efecte de astăzi, ești supus permanent schimbării și trebuie să fii dispus să înveți.
Ce tic sau comportament repetitiv te supără (la tine)?
Ticuri verbale nu prea am. A fost o perioadă când lucram foarte mult la vocabularul meu, studiam cuvinte din DEX, le scriam de mână și încercam să le introduc în conversație, eram foarte atent la asta. În ceea ce privește comportamentul, într-o conversație, știu că nu fac un anume lucru: nu mă bag atunci când cineva vorbește cu altcineva. Și mă sâcâie când cineva face asta, așa că mai nou le spun neutru: „Aveam o conversație“.
Ce rol te-a sensibilizat cel mai tare?
Intru în spectacole în care condiția de bază este să-mi placă. Un rol pe care l-am jucat o singură dată, într-un examen de regie, la Casandra, a fost Iona. Jucându-l, m-a făcut să-mi pun multe întrebări, și, de-a lungul timpului, m-a tot făcut să-mi pun întrebări. Cred că acela a fost un punct de cotitură, un reper și cred că am rămas mult timp cu gândul acolo.
℗PUBLICITATE
Care este limita peste care nu poți trece într-o relație?
E o limită compusă din mai multe părți: acel „Unde ești, când ajungi?“, grija exagerată față de mine și controlul de tipul „De ce s-a uitat X la tine?“, uitatul în telefon, interogarea bazată pe spionaj: „Ce e cu mesajul acela, de ce ți-a dat like?“.
Cum te raportezi față de infidelitate?
Eu cred că infidelitatea nici nu există, ci sunt doar căutări, refugii, slăbiciuni, emoții de-ale noastre, nesiguranțe. Ce știu sigur e că în relațiile mele nu am fost infidel. Așa cum ziceam mai devreme, dacă nu e, nu stau în acea relație. Nu aștept să devin infidel, doar ca să am o relație. Mă simt la fel de bine și singur, și într-o relație, deci aș putea să pun semnul de egalitate. În lungile conversații pe tema asta, am zis așa: „Dacă se întâmplă, și de o parte și de alta, facem cumva să nu se afle, să nu aflu de la prieteni. Dacă o faci, fă-o cu cap, ține-o pentru tine, în capul tău!“ – cred că asta e plata. Nu e ceva de share-uit. Eu stau liniștit, știind că stau într-o relație atât timp cât este o relație. Când nu mai este și apar semne, se duce. Din fiecare relație am învățat câte ceva.
Care este emoția pe care o tolerezi cel mai greu?
Emoția care mă guvernează, pentru care sunt dator întotdeauna și în slujba căreia mi-aș pune întreaga ființă este cea legată de familie. Tot ce înseamnă familie. Ori sufăr și mă târăsc și fac tot ce e posibil pentru familia mea, ori încerc să trec peste și încerc să rezolv lucruri: ori ori.
Care sunt sacrificiile pe care ești dispus să le faci pentru un rol?
Atâta vreme cât meseria mea a devenit un hobby, se confundă cu însăși viața mea, nu e atât de complicat. Pentru meserie aș face sacrificiile pe care le-aș face pentru viața mea. Asta nu înseamnă că îți smulgi părul din cap, că te târăști. Înseamnă cel puțin să treci prin emoția prin care am trecut eu pentru un spectacol la Teatrul Elisabeta. Să fii la Râmnicu Vâlcea, la 200 și ceva de kilometri distanță, pe care trebuie să-i parcurgi. Acela devine un sacrificiu, pentru că îți bubuie inima, gândul ți-e numai acolo, încerci să-i calmezi pe cei care te sună, încerci să fii atent și calm la drum, și atunci e complicat. Nu cred că un actor ar vrea să treacă prin experiența de a întârzia la un spectacol sau, mai rău, de a nu ajunge la teatru. În orice condiții pe care le cere un spectacol, trebuie să rămâi lucid, cu respect pentru orice element implicat și să-ți lași, uneori, familia, pentru a veni la teatru. Aceste situații se înscriu ca sacrificii, pe care cei mai mulți s-ar putea să nu le cunoască.
Ce părere ai despre scenele erotice într-un film? Cât de grele sau de ușoare sunt?
Se tot povestește despre asta, sunt stereotipuri legate de facultate, de meserie. Toată lumea e curioasă cum o să te descurci sau dacă o să accepți să te săruți sau să filmezi scene erotice. Eu nu am o problemă cu nuditatea. Nu sunt exhibiționist, dar în anul II am filmat niște scene. Regulamentul impunea studenților la regie ca scenele să nu fie explicite. Scena se întâmpla sub un cearșaf, eu eram anul II, colega de platou era anul IV. Nu mi-a fost neapărat ușor sau foarte greu, am făcut rapid niște pași și m-am conformat rolului. Te uiți stânga-dreapta, iar oamenii din jur sunt foarte relaxați, e ceva normal. Deci, nu am o problemă cu nuditatea, dacă e necesară, justificată și nu se poate fără.
Care este cartea pe care o citești în prezent?
Iubește oamenii, folosește lucrurile, de Joshua Fields Millburn.
Ți s-a întâmplat să te îndrăgostești de vreo colegă pe platoul de filmare?
Cu siguranță, da! Acolo, intri foarte repede în poveste, ai lucruri în comun, o pasiune comună, și se leagă repede conversațiile. Și din conversațiile legate de meserie, de viață, ajungi să cunoști persoana. Rezonezi, empatizezi, ajungi acasă și te gândești că abia aștepți să revii la filmare. În primă fază, nu știi de ce. După 2-3 zile, afli de ce, și după ceva timp, vrei să ieși după filmare la o cafea… Și după, îți pui câteva întrebări și îți dai seama că ești îndrăgostit.
Câte dintre intențiile notate pe „bucket list“ la începutul lui 2022 se regăsesc pe listă și pentru anul ce urmează?
Cel puțin două: să călătoresc mult mai mult și să merg mai des acasă, la Buzău. Se vor regăsi în fiecare an. Vreau să fac mai mult sport și să am grijă pentru încă 35-40 de ani de acum încolo să fiu sănătos. Cred că asta ne dorim cu toții.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
