Roxana Nicolau este psiholog clinician, psihoterapeut, supervizor și formator invitat în mai multe școli de psihoterapie. În cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie susține modulele de Terapia Schemelor și aplicațiile practice în tratamentul psihologic al tulburărilor de personalitate. Este, de asemenea, vicepreședinta Institutului Român de Schema Therapy.
Roxana, ești unul dintre reprezentanții de marcă ai Terapiei Schemelor, în România. Pentru cei ce nu au auzit încă de această formă de terapie, cum ai descrie în câteva cuvinte terapia schemelor? Ce sunt, mai exact, aceste scheme?
Schemele sunt niște tipare prin care noi ne raportăm la evenimentele semnificative din viața noastră – Jeffrey Young le numește „capcane ale vieții“. Din când în când, cădem în ele și în acest proces ne este foarte dificil să fim obiectivi, fiindcă mindset-ul nostru este dictat de aceste scheme. Practic, analizăm lumea prin aceste lentile numite scheme – în funcție de lentile, realitatea noastră se vede diferit și, uneori, asta ne creează un disconfort emoțional.
Dacă avem, de exemplu, o capcană a abandonului, este foarte probabil să ne raportăm la relațiile noastre ca și când am putea să le pierdem, oamenii de care ne atașăm plecând de lângă noi. Dacă nu suntem conștienți de această capcană, ori de câte ori încheiem relații putem simți un sentiment de disperare și deznădejde, putem să ne agățăm de relații nesănătoase și (un aspect foarte important), cel mai probabil, suntem atrași mai degrabă de oameni indisponibil emoțional, care cel mai probabil vor pleca.
Terapia Schemelor (TS) este un tip de terapie care se raportează la aceste tipare, construite mai degrabă ca urmare a faptului că anumite nevoi de bază nu ne-au fost îndeplinite, și învață clientul ca în prezent să adopte moduri sănătoase de a se raporta la aceste nevoi și de se conecta atât cu propria persoană, cât și cu ceilalți oameni.
Literatura de specialitatea ne arată că terapia schemelor (TS) este derivată din abordarea cognitiv-comportamentală (TCC), dar un laic ar putea spune că între cele două există prea multe diferențe. Ce a împrumutat acest model din TCC și cât de mult este influențat de alte abordări psihoterapeutice?
TS este un tip de terapie din ultimul val de terapii – o terapie în care clienții încearcă să înțeleagă de ce în prezent se comportă într-un anumit mod (gestalt), învață să facă o legătură cu copilăria și cu felul în care le-au fost îndeplinite sau nu nevoile emoționale de bază (psihodinamică și teoria atașamentului), având la dispoziție o serie de tehnici prin care își analizează tiparele de gândire și cele comportamentale (TCC).
Cred că a împrumutat destul de multe din TCC și a adăugat tehnici experiențiale, având totodată avantajul că oferă un model de conceptualizare destul de clar, precum și etape de intervenție clar structurate în funcție de conceptele de bază.
Care sunt probleme pe care le putem aborda prin terapia schemelor?
Deși inițial a apărut ca un tip de terapie dedicat tulburărilor de personalitate, TS este în prezent o metodă transdiagnostică: poate fi folosită pentru probleme de tip emoțional, poate fi folosită pe comportamente de adicție – ca terapie individuală, de grup sau de cuplu. Sunt deja dezvoltate protocoale clare de intervenție în tulburările de alimentație, în contexte instituționalizate (cum sunt penitenciarele), în lucrul cu traumele severe și mai nou în tulburările psihotice.
La ce se poate aștepta un client care vine la cabinetul unui terapeut ce practică terapia schemelor? Cum arată o ședință de terapie, în această abordare?
Ședințele din TS sunt foarte diverse. Prima parte a terapiei este dedicată istoricului de probleme și de viață, psihoeducației și conceptualizării de caz. În paralel începe și construirea relației terapeutice. Apoi urmează diferite etape de intervenție, în funcție de profilul de scheme și de moduri. Intervențiile au uneori un aspect rațional, alteori sunt foarte emoționale și dedicate conectării cu copilul din trecutul clientului și cu nevoile acestuia. Partea de final a terapiei este dedicată creșterii abilităților și construirii unui mod sănătos de raportare la propriile nevoie, la relații, la diferite contexte de viață. Așa că, pe scurt: uneori se vorbește mult, alteori se plânge și în mod sigur clientul se conectează la propria vulnerabilitate.
Ce te-a atras pe tine la acest model de intervenție psihologică? Ce are TS în plus față de alte abordări psihoterapeutice?
A fost dragoste la prima vedere și un sentiment puternic de… „Wow, asta nu mi-a spus nimeni; nu în felul ăsta!“ Ideea că poți construi în tine un părinte suficient de bun, diferit de părinții tăi și care să poată suplini ceva ce nu ai avut și după care ai tânjit… Ideea că oamenii critici pe care îi întâlnești au un efect asupra ta doar pentru că, în interiorul tău, o parte din tine este de acord cu ei – asta iarăși a fost crucial pentru mine. Nu partenerul, nu șeful, nu mama și nu soacra sunt problema, ci acea parte din tine asemenea lor. Și mai ales ideea că nu putem trăi o viață plină de reguli și standarde, fără să ne dăm voie să greșim, să ne relaxăm, să râdem. Sau ideea că nu putem fi niște parteneri sănătoși sau părinți buni, dacă nu învățăm întâi să fim părintele bun al copilului interior. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru copiii noștri este să învățăm să ne iubim, să ne iertăm și să ne uităm după nevoile noastre. Altfel, vom da mai departe niște răni de care nu suntem conștienți. Poveștile negative pe care ni le spunem despre noi sunt, de cele mai multe ori, neadevărate.
Toate cele spuse nu sunt idei noi, dar în această terapie veneau îmbrăcate în niște concepte clare: nevoi, scheme, moduri și o metodă destul de clară, dar totodată versatilă.
Entuziasmul meu legat de acest tip de terapie nu s-a diminuat în timp, din contră – pe măsură ce am învățat și am aplicat, mi-am dorit mai mult. Mi-a fost sete, am luat câteva înghițituri zdravene și acum savurez.
Terapia schemelor este aplicabilă și în munca cu copiii și adolescenții?
℗PUBLICITATE
Categoric, da. Este extrem de versatilă și folosește multe tehnici creative și de joc în etapa de lucru cu copiii și adolescenții și se adaptează la ceea ce am putea numi psihoeducație dedicată părinților în concepte de TS. Astfel părinții, într-o manieră non-critică, sunt familiarizați cu propriile scheme și moduri și apoi înțeleg mai bine dinamica relațiilor cu copiii lor, dar mai ales consecințele pe care propriile lor scheme și moduri le pot avea în neîndeplinirea nevoilor emoționale de bază.
Niciun părinte nu se trezește dimineața cu ideea că își va răni copilul. Și, cu toate acestea, noi toți, fără voie, o facem. Această normalizare îi ajută pe părinți să se lupte cu propriul sentiment de vină – în plus, le oferă ideea de reparație pe relația cu copilul și, astfel, înțeleg importanța ei în dezvoltarea tipului de atașament și, evident, în dezvoltarea schemelor copiilor.
Știm că ești unul dintre primii psihologi români care s-au format în această abordare psihoterapeutică. Care este evoluția acestei forme de terapie în România și de unde pot obține mai multe informații cei interesați?
Acum zece ani, nu existau în România psihoterapeuți certificați pe TS. Ceea ce știam… aflasem din cărți și manuale sau din mențiuni prin diferite manuale de psihoterapie. Împreună cu alți câțiva norocoși, îl văzusem pe Jeffrey Young în workshop-uri, pe la congrese și conferințe internaționale și într-un scurt workshop la Cluj. Pe vreme aceea, îmi terminasem formarea în TCC. Apoi, la o școală de vară am plâns de a sărit cămeșa de pe mine. Trainerul de la acea vreme încă mai are un loc special în inima mea – Ruth Werdigier (se formase cu Jeffrey Young și Eckhard Roediger). După ce mi s-au dezumflat ochii, m-am dus la ea și mi-am dorit să o îmbrățișez pentru gentilețea cu care lucrase. Deși mă simțeam de parcă mă lovise acceleratul, mi-am zis că vreau să știu mai mult, să citesc mai mult.
Noi am fost câțiva psihoterapeuți certificați în TCC, care ne-am dus care încotro, pe la diferite formări – prin școli din SUA, Anglia sau Olanda. Eu, de exemplu, mi-am început formarea în Anglia și am definitivat ultimele niveluri de certificare cu formatori din Rusia, la primul training organizat în România în 2016. De atunci, în fiecare an a existat câte o serie întreagă de formări. O parte dintre cursanți și-au încheiat certificarea sau sunt pe cale să o facă.
De un an de zile, împreună cu Cristina Sterie și Petrișor Țepurlui, am fondat Institutul Român de Schema Therapy, l-am acreditat internațional și local și oferim cursuri de formare profesională continuă și webinarii pentru profesioniștii interesați de acest tip de terapie. Cei interesați ne găsesc pe site-ul institutului: schematherapy.ro
În „Clubul de carte al lui Gáspár“ din luna mai, una dintre cărțile recomandate a fost „Cum să-ți reinventezi viața“ – probabil, una dintre cărțile de referință, atunci când vine vorba despre terapia schemelor. Pentru cei care nu au citit această carte, de ce este o recomandare utilă pentru autocunoaștere?
Oh, aș putea vorbi multe despre această carte și nu ar încăpea în acest interviu. Ideea de bază este că nu prea ai cum să nu regăsești ceva din tine sau familia ta, atunci când citești această carte. Prima dată când am citit-o, am plâns foarte mult. Pentru mine, la acea vreme, o carte sau un film erau suficient de interesante dacă atingeau ceva din mine. Și, foarte important, m-a ajutat să accept și să iubesc mai mult acel copil care am fost. Terminasem o facultate, făcusem o formare și, totuși, această carte m-a atins – atât la nivel personal, cât și profesional. O parcurgi și, dacă nu te regăsești pe tine, parcă îți regăsești partenerul de viață sau un prieten, apoi curiozitatea te împinge să mai citești și… trosc! Dintr-odată, pare că Jeffrey Young o știe foarte bine pe mama ta… Și reiei paragraful, întrebându-te: „Ce? Cum? Unde explica asta?“ Și mai reiei un paragraf. Rezonezi cu ideea că noi toți avem slăbiciuni și, da, copilului din interiorul nostru îi va lipsi întotdeauna acel părinte suficient de bun – până în momentul în care alegem să-l construim acolo, în interiorul nostru.
Iar apoi vine înțelegerea – adâncă, dureroasă. E posibil să lași cartea din mână și să nu-ți mai dorești să o citești. Uneori, destul de mult timp. După care o reiei. E genul acela de carte care poate să-ți placă abia la a doua lectură… sau a cincea. Fain este că, atunci când începi să înțelegi, începi să te uiți la viața ta și a altora din altă perspectivă. Și se mai poate întâmpla ceva: începi să o recomanzi oamenilor din jur, clienților, străinilor – și zâmbești în metrou, dacă o vezi la cineva, schimbând o privire discretă cu cititorul.
Tot la capitolul cărți, una dintre cele mai recente apariții editoriale este volumul semnat de Gitta Jacob și Arnoud Arntz și tradus în limba română sub titlul „Terapia schemelor: ghid practic“. Cartea ne introduce conceptul de „mod“ alături de cel de „schemă“. Ce sunt aceste „moduri“ și cum ne afectează viața și relațiile?
Cartea este un ghid practic pentru terapeuți și prezintă într-o manieră diferită conceptele de bază din TS, cu accent pe conceptul de moduri și pe tehnicile de intervenție la nivelul acestora. Modurile pot fi privite ca fiind diferite părți ale noastre – părți ce se activează ca răspuns la neîndeplinirea unor nevoi de bază, adică la activarea unei scheme. Noi toți avem aceste moduri și le dezvoltăm ca răspunsuri la diferite momente traumatice din copilăria noastră. Uneori, aceste moduri sunt, practic, emoție pură și, în acest caz, sunt niște părți mai degrabă de copil; alteori, aceste moduri seamănă cu părinții noștri și par a trăda vocea lor critică sau presiunea resimțită; iar în alte situații, aceste moduri pot fi strategii de adaptare.
Viața noastră este ca o matrice relațională, o matrice cu interacțiuni la nivelul acestor moduri. Odată ce înțelegem cum funcționăm noi sau partenerii noștri, ne este mai ușor să devenim obiectivi – prin raportarea la moduri. Dinamica noastră relațională poate suferi astfel schimbări, poate fi îmbunătățită.
Odată cu pandemia, nivelul de anxietate al oamenilor a crescut foarte mult. Ce ne recomandă terapia centrată pe scheme, pentru a face față mai bine episoadelor de anxietate?
A fost o perioadă dificilă pentru toată lumea. Nivelul de anxietate a crescut, am trăit perioade lungi de izolare și, pentru toți, au existat pierderi de tot felul – de la pierderea unei persoane, la pierderea jobului, pierderea libertății sau pierderea grupului de suport. S-au reactivat o mulțime de scheme, pentru cei ce le aveau – și asta îi vulnerabilizează foarte mult.
Însă nu putem lăsa anxietatea să ne controleze viața. Avem nevoie să ne activăm acel părinte suficient de bun din interiorul nostru și să ne permitem să avem grijă de noi.
Iată ce putem face:
- Putem să ne luptăm cu vocea din interiorul nostru, care ne presează să muncim mai mult ca să compensăm niște pierderi sau ne presează să ne expunem nesănătos.
- Putem să renunțăm la urmărit știri non-stop. Creierul nostru nu poate funcționa permanent în stare de alertă – nu fără să somatizăm și să avem simptome noi, de care să ne îngrijorăm.
- Putem să încercăm să renunțăm la controlul excesiv. Ce fac ceilalți oameni nu se află sub controlul nostru, însă ceea ce facem noi da.
- Putem să rămânem în contact cu familia și prietenii (chiar dacă numai la nivel virtual), fiindcă astfel ne vom simți protejați emoțional.
- Putem să ne permitem să nu avem chef de lecții, școală sau muncă. Realmente traversăm o perioadă dificilă și nu toți oamenii au aceleași mecanisme de protecție.
- Putem să ignorăm criticul interior sau să-i ținem piept – o vacanță pe vremea pandemiei i-ar prinde bine. Și nu este sănătos să îl lăsăm în preajma copilului nostru vulnerabil.
- În special acum, putem renunța la a-i mulțumi pe ceilalți în defavoarea noastră și la a pune nevoile celorlalți mai presus de nevoile noastre.
- Putem să ne jucăm mai mult și să ne răsfățăm mai mult. Nu este ca și când asta ne-ar transforma automat în persoane egoiste.
©Credit foto: Corina Alexandrescu
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
