Stăteam acum câteva săptămâni cu o prietenă de vorbă pe canapeaua unei alte prietene, care-și adormea în camera de lângă bebelușul de câteva luni, când mi-a spus: „Auzi, ție nu ți se pare că toată lumea din generația asta a noastră, a milenialilor, este foarte tristă și obosită mai mereu?“. Deși mă întâlnesc zilnic în cabinet și în viața de zi cu zi cu suferința oamenilor, atunci când am auzit întrebarea aceasta, mi-am dat seama că, deși tristețea și oboseala nu sunt străine niciunei generații, există totuși ceva special la persoanele apropiate de vârsta mea. Să le luam pe rând.
Milenialii, o generație a tranzițiilor într-o lume din ce în ce mai instabilă
Generațiile sociale sunt un instrument prin care încercăm să înțelegem mai bine schimbările prin care au trecut oamenii la nivel macro și nu o știință exactă, ci un „cadru cultural pe care ni l-am creat pentru a înțelege oameni care au crescut formați de o lume și o serie de crize foarte diferite“.
Milenialii sunt persoanele născute între 1981 și 1996 și reprezintă o generație a tranzițiilor: între trecutul analog și lumea digitală de azi, între stabilitatea economică a părinților și incertitudinile pieței muncii, între dependența de muncă și burnout, între nevoia de conexiune și izolarea digitală. Trăim anxietatea climatică generată de planeta care e în pericol și căutăm sensul vieții într-o lume care pare din ce în ce mai instabilă. Pentru a înțelege și mai bine acest context, putem compara milenialii cu alte generații, însă e important să ținem cont că multe descrieri vin din Vest, unde lucrurile au stat diferit de România, din cauza regimului totalitar și a tranziției de după 1989.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
- Baby Boomers (1946-1964): în Occident, au crescut cu stabilitate economică și joburi sigure. În România, au prins comunismul, unde locurile de muncă erau garantate, dar libertatea era limitată, iar criza economică din anii ’80 le-a afectat semnificativ viața.
- Generația X (1965-1980): În Vest, a fost prima generație care s-a confruntat cu începutul incertitudinilor economice. În România, a fost generația care a trecut prin Revoluție și schimbarea bruscă de sistem, ceea ce a adus și mai multă nesiguranță.
- Generația Z (1997-2012): Nativi digitali sunt peste tot în lume, dar în România au crescut cu internetul ca fereastră spre un altfel de stil de viață, într-o țară încă prinsă între trecut și viitor. Ei sunt nativi digitali, în timp ce noi, milenialii, suntem o generație care a învățat să navigheze între două lumi.
Milenialii sunt la intersecția acestor realități, purtând nostalgia stabilității din trecut, dar trăind precaritatea prezentului. Pentru unii, soluția a fost emigrarea. Chiar și așa, prea puțini par să scape de apăsarea existențială de care vorbea prietena mea: atât de multe lucruri merg prost, ce sens are și ce putem face să gestionăm toată tristețea, oboseala, furia și greutatea vieții.
Răspunsul e că nu știu nici eu foarte clar: încerc încă să-mi dau seama. Așadar, îți propun să te iau cu mine în călătoria de a înțelege mai bine aceste dificultăți caracteristice acestei generații și de a încerca apoi să găsim împreună niște strategii de a face față, cum putem mai bine, la ce trăim și ce urmează. Menționez aici și că nu toți trăim aceleași provocări și că nu toate tranzițiile din viața noastră vin cu dificultăți sau, oricum, nu sunt neapărat resimțite la fel de toți.
O societate de consum, ai cărei indivizi sunt consumați de oboseală și anxietate
Cred că e important să ne raportăm și la contextul în care trăim: o lume obsedată de câștiguri economice, unde valoarea individului este dată de productivitatea sa și de succesul material, în care promisiunile capitaliste de fericire, împlinire și prosperitate nu sunt realizabile. Asta ne face să ne gândim la sensul existenței noastre. Oare o fi doar să consumăm cât mai mult, în timp ce suntem consumați de oboseală, anxietate și tristețe? Totodată, în capitalismul zilelor noastre, accentul este pus pe individualism și competiție, așa că nu e de mirare că ne simțim din ce în ce mai singuri și mai alienați. Viețile unora sunt mai de preț decât ale altora, serviciile sociale sunt slabe sau lipsesc cu desăvârșire, iar gândul zilei de mâine este un chin.
Sună groaznic, știu. Este. Îți propun să ne uităm la viață și la toate aceste discuții care vor urma prin lentila optimismului tragic, paradigma care pleacă de la ideea că suferința este inerentă vieții, dar putem găsi sens chiar și în cele mai grele momente. Putem găsi speranță și sens în viețile noastre chiar și când ne confruntăm cu durere, pierderi și suferință.
℗PUBLICITATE
Acest concept a fost dezvoltat prima dată de Viktor Frankl, psiholog și supraviețuitor al Holocaustului, care considera că putem face spațiu în interiorul nostru atât pentru bine, cât și pentru rău și putem să creștem din ambele. Acest mod de a ne raporta la lume are mai mult sens pentru mine decât pozitivismul toxic în care trebuie doar să zâmbim și să ne uităm la partea frumoasă a vieții și atât. Iar emoțiile dificile sunt considerate rele – această abordare nu ne ajută, de fapt, să ne integrăm emoțiile dificile, ci doar le reprimăm, sănătatea noastră mintală având, de fapt ,mai mult de suferit.
Strategii de adaptare la optimismul tragic
Experiența autentică de a fi om implică să avem o gamă largă de emoții și trăiri și e important să nu ne simțim defecți din cauză că nu suntem mereu fericiți – sincer acum, nici nu știu cum am putea fi dacă suntem câtuși de puțin conectați la realitatea zilelor noastre. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim neapărat nefericiți – ci doar în contact cu noi înșine, creând spațiu pentru orice apare și încercând să găsim sens și strategii de adaptare și supraviețuire cât mai bune.
Dasia Sade, scriitoare și creatoare de conținut, propune câteva strategii generale pentru optimismul tragic:
- Mindfulness: să încercăm să fim prezenți în fiecare moment, așa cum e el, fără să ne pierdem în regrete și îngrijorări. Această practică ne permite să trăim viața din plin și, fiind conectați la momentele bune, acestea ne vor putea aduce liniște în momentele mai grele.
- Reziliență: să acceptăm suferința ca parte a vieții și să o folosim pentru dezvoltare și creștere. Deși nu e de dorit, durerea va apărea – întrebarea e cum putem să-i facem față cât mai bine?
- Comunitate și solidaritate: pe lângă strategiile individuale de supraviețuire, comunitatea, solidaritatea și relațiile sunt fundamentale vieții noastre. E important să nu ne simțim singuri și să putem primi suport și putere de la comunitățile în care activăm.
Toate dificultățile sunt mai ușor de înfruntat împreună și putem găsi puterea de a merge înainte în micile momente frumoase ale vieții: un apus surprins de pe balcon, piesa preferată ascultată tare în mașină, o plimbare pe bicicletă, zambile într-o zi de primăvară, o îmbrățișare strânsă, o repriză de râs etc. Cu siguranță nu le rezolvă pe toate, dar fac drumul mult mai ușor.
În articolele viitoare, voi explora dificultățile și tranzițiile specifice milenalilor, încercând să vedem cum putem să le înțelegem mai bine și să le facem față.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
