Este actriță și producătoare de origine americană, prima afro-americană care a obținut „tripla coroană în actorie“, sau, altfel spus, un premiu Oscar, două premii Tony și un premiu Emmy Primetime. Astăzi, Viola Davis este protagonista rubricii #AltfelDespreOameni pe paginadepsihologie.ro.
De la lupta pentru supraviețuire până pe marile ecrane ale lumii
S-a născut la ferma bunicii sale, în Saint Matthews (South Carolina). Provine dintr-o familie numeroasă (este al patrulea copil dintre cei șase, având patru surori și un frate), dar cu posibilități reduse, și a crescut în Central Falls, Rhode Island. Părinții săi au fost muncitori (tatăl său, Fan Davis, lucrând ca dresor de cai, iar mama sa, Mary Alice, desfășurându-și activitatea în fabrică, ori în slujbe domestice, ca femeie de serviciu). Situația precară a făcut ca viața să le fie definită de multe lipsuri (inclusiv alimentare, dar și locative – insalubritatea și traiul alături de șobolani fiind un „tablou“ des întâlnit în copilăria sa).
Într-un discurs ținut la evenimentul Power of Women organizat de revista Variety, Davis declara: „Deși am avut o copilărie plină de multe amintiri fericite, mi-am petrecut-o într-o sărăcie extremă. […] Am fost unul dintre cele 17 milioane de copii din S.U.A. care nu știa de unde vine următoarea masă și am făcut orice pentru a obține mâncare. Am furat pentru mâncare. Am sărit în tomberoane uriașe, pline cu viermi, pentru mâncare. M-am împrietenit cu oameni din cartier, despre care știam că au mame care găteau trei mese pe zi, pentru mâncare; am sacrificat o copilărie pentru mâncare și am crescut într-o rușine imensă.“
Despre „cursa“ alimentară pe care o avea de parcurs de îndată ce părinții făceau cumpărăturile, Davis susține: „Era ceva de genul: dacă nu mănânci acum, va dispărea și vei fi înfometată pentru Dumnezeu-știe cât timp!“ Și ca și când toate acestea n-ar fi fost suficiente, Davis a fost obligată să asiste la abuzul familial dintre părinții săi. Mai mult decât atât, inclusiv la școală a fost hărțuită de colegi, aceștia adresându-i zilnic epitete rasiale.
Lipsurile din copilărie și-au pus amprenta și pe prezent, Davis declarând revistei People că „există o fetiță care mă urmărește tot timpul… o văd în fiecare zi când îmi deschid marele frigider Sub-Zero sau când stau în jacuzzi; ea doar stă acolo și chițăie. Și simt mereu că trebuie să mă întorc și să o vindec pe acea fetiță care a crescut în sărăcie, căreia i-au fost atribuite tot felul de porecle și despre care s-a spus tot timpul că e „urâtă“.
A fost activistă în mișcarea pentru drepturile civile și așa se face că, la vârsta de doar doi ani, a ajuns la închisoare împreună cu mama sa, în urma unui protest pentru drepturile civile.
A urmat cursurile liceului din Central Falls și a îndrăznit să spere la un viitor luminos, începând să facă primii pași către o carieră artistică. În copilărie a jucat în producții școlare și a participat la concursuri de teatru, apoi a urmat cursurile „Rhode Island College“, precum și ale „Juilliard School of Performing Arts“, din New York, pe care a absolvit-o în 1993.
Roadele muncii sale nu au întârziat să apară, în 1996 făcându-și debutul pe Broadway în spectacolul August Wilson’s Seven Guitars, rol ce i-a adus o nominalizare la premiul Tony. Dar anul respectiv nu a fost doar unul bun pentru Davis, ci extraordinar: a spart gheața inclusiv pe marile ecrane într-un rol secundar în drama Substance of Fire, iar odată ce „a prins gustul“ meseriei, a continuat să apară în producții cinematografice și în anii ce au urmat.
„Când eram tânără, am spus că vreau să fiu bogată și faimoasă. Sunt, într-adevăr, jenată de asta. Am vrut să fiu o mare actriță, am vrut ca oamenii să-mi arunce flori. Oamenii mi-au aruncat flori, am premiile mele, toate acestea, și totuși, bam! Deziluzie. Mai ales când lucrezi atât de mult și ești departe de familie, ești epuizat. Nu există nicio măsurătoare care să-ți arate cât de semnificativ ți-ai trăit viața. Semnificația este ceva mult mai profund. Este despre moștenirea pe care o lași în urmă“ – spune îndrăgita actriță.
Din 2003 este căsătorită cu actorul Julius Tennon, alături de care a adoptat o fetiță, în 2011, pe care a botezat-o Genesis. Totodată, în viața reală joacă și „rolul“ mamei vitrege pentru cei doi fii pe care soțul său îi are din relațiile anterioare. Întrebată de un potențial viitor partener de viață al fiicei sale, Genesis, Davis nu a stat pe gânduri și l-a nominalizat pe fiul Sandrei Bullock, Louis Bardo.
Viola Davis este credincioasă și nu contenește să recunoască acest lucru în fața tuturor, cel mai vizibil gest în acest sens fiind cel din timpul discursului de acceptare a Premiului Academiei, în 2017.
℗PUBLICITATE
Roluri care au făcut-o celebră
Și-a făcut debutul profesional în 1992, la Teatrul „Delacorte“, cu rolul lui Denise din piesa As You Like It, în care a jucat alături de Elizabeth McGovern, iar colaborările au curs, apoi, într-un ritm firesc, brodate cu provocări, dar și cu nenumărate recunoașteri profesionale.
Succesul îl atinge în anul 2001, odată cu obținerea rolului Tonyei în producția de pe Broadway, King Hedley II. Reacțiile au fost pe măsura implicării lui Davis, aceasta câștigând premiului Tony pentru cea mai bună actriță într-o piesă de teatru.
De altfel, performanța sa actoricească din Doubt și The Help au venit la pachet cu nominalizările la Globul de Aur, respectiv la Oscar (pentru cea mai bună actriță în rol secundar – deși prestația din pelicula Doubt a durat doar unsprezece minute). A câștigat trei premii Drama Desk pentru piesele King Hedley II, Intimate Apparel și Faces.
În 2002 ajunge să fie considerată una dintre cele mai influente 100 persoane din lume și, totodată, primește un doctorat onorific în Arte Plastice la „Rhode Island College“.
În 2017 își primește locul cuvenit pe Hollywood Walk of Fame, despre care exclama: „Este ca și cum viața îmi strălucește în fața ochilor și tot ce pot să spun este că Dumnezeu m-a binecuvântat din belșug.“ Din anul 2014 începe să facă parte din distribuția serialului How to Get Away with Murder (Cum să scapi nepedepsit), care-i aduce multă apreciere în rândul fanilor din întreaga lume. Serialul, disponibil pe Netflix, prezintă timp de mai multe sezoane viața și zbuciumul dr. Annalise Keating, avocata care luptă pentru cazurile sale cu multă iscusință și inteligență. Colegul nostru, Gáspár György, se declară un fan al serialului și vorbește cu multă pasiune despre personajul interpretat de Viola. Printre fanii actriței se numără și îndrăgita Brené Brown, care a făcut și un interviu cu Viola Davis, pe care l-a publicat în cartea sa Curajul în sălbăticie. Renumitul serial s-a încheiat în 2020, odată cu cel de-al șaselea sezon.
În 2020, Davis bifează și rolul de producător executiv în documentarul Giving Voice, lansarea oficială urmând a fi realizată pe Netflix. De asemenea, ea a jucat și rolul fostei Prime Doamne, Michelle Obama, în seria First Ladies for Showtime (serie la care a lucrat și în calitate de producător executiv).
Povestea de dincolo de lumina reflectoarelor
Viața Violei ne confirmă că orice succes vine la pachet și cu multă muncă, precum și cu criticile aferente. Însă aceste critici pot reprezenta și puncte de evoluție, indiferent că vorbim de viața personală ori profesională. Pe de altă parte însă, în pofida validărilor artistice, Davis încă se confruntă cu sindromul impostorului, în mintea sa rămânând mereu idei precum: „Nu ești la fel de bună precum crede lumea că ai fi.“
A ajuns în vârful piramidei celebrității, însă puțini știu că s-a luptat mult timp cu neîncrederea în propriile forțe: „Obișnuiam să am anxietate socială. Când am început să joc, aveam o frică puternică de scenă, și când spun puternică, mă refer la palpitații ale inimii.“ Prin urmare, nici atacurile de panică nu i-au fost străine, actrița recunoscând că „la primul eveniment pe covorul roșu am avut, de fapt, un atac de panică grav. A fost prima dată când am avut așa ceva… Nu știam ce este asta până atunci.“
Anii au trecut, experiența s-a sedimentat, iar în prezent este mândră de versiunea la care a ajuns, spunând chiar că dacă ar putea să se întoarcă în timp și să se întâlnească cu ea când avea treisprezece ani, i-ar reaminti fetiței care-a fost că este „suficientă“.
Din procesul de creștere și dezvoltare personală, Viola și-a însușit multe lecții de viață, iar în prezent este una dintre actrițele care luptă pentru drepturile fetelor și femeilor de culoare. În unul dintre interviurile sale spune lucrurilor pe nume: „Doar pentru că reprezentăm 20% din populație, nu înseamnă că vrem doar 20% din plăcintă. Vrem toată plăcinta. Știm că nu o vom obține, dar nu o să-i spun fiicei mele, la opt ani: Genesis, când ieși în lume, fii mulțumită cu doar 20%, pentru că atât îți este alocat.“ De asemenea, Davis abordează subiectul discriminării din industria filmului, subliniind că femeile de culoare nu sunt plătite la fel ca cele caucaziene. Mergând și mai în profunzime, aceasta apreciază că actrițele de culoare sunt remunerate „probabil o zecime din ceea ce primește o femeie caucaziană… adică jumătate din cât este plătit un bărbat“. Subiectul nu este necunoscut la Hollywood, însă a revenit în atenția publicului odată cu mișcarea Time’s Up, o coaliție de artiste din lumea divertismentului, care se zbat să reducă discrepanțele financiare din toate industriile.
O concluzie de suflet
Pentru mine, Viola este femeia-orchestră, multilateral dezvoltată, cu o capacitate de evoluție fantastică, dar care nu a uitat niciodată care îi sunt rădăcinile și nici vicisitudinile prin care a trecut pentru a ajunge în punctul în care se află. Înainte de final, vă las cu încă o informație, care pe mine m-a emoționat în mod deosebit: actrița s-a alăturat campaniei Hunger Is, donând 4,5 milioane $, cu scopul de a ajuta la eradicarea foametei. Mesajul Violei Davis este unul cât se poate de clar – comoara unei vieți trăite din plin este să fii cine ești tu; totul este despre puterea de a-ți asuma povestea, cu bune și cu rele.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
