Virginia Satir este unul dintre psihologii pionieri în terapia de familie, iar astăzi este protagonista rubricii #AltfelDespreOameni, de pe paginadepsihologie.ro. S-a dedicat total muncii sale, iar teoria pe care a elaborat-o a avut un impact uluitor asupra abordării sistemice (numită azi terapie relațională), precum și asupra viziunii umaniste a psihologiei clinice. Câteva informații valoroase despre viața și munca uneia dintre cele mai importante voci feminine din psihologia familiei sunt prezentate în materialul de mai jos.
Fetița care visa de mică să împuternicească părinții
S-a născut în Neillsville, Wisconsin, pe data de 26 iunie 1916, într-o familie numeroasă (fiica lui Oscar Alfred Reinnard Pagenkopf și a lui Minnie Happe Pagenkopf, ambii părinți fiind născuți din mame nemțoaice), ea fiind cea mai mare dintre cei cinci copii. La fel ca în viața fiecăruia dintre noi, provocările se regăsesc și în destinul Virginiei, care a suferit mult timp de o apendicită netratată și care, din cauza unei afecțiuni, și-a pierdut auzul pentru o perioadă de doi ani. Cu toate acestea, era un copil plin de dinamism, cu o combustie internă demnă de invidiat. În jurul vârstei de trei ani, învață singură să citească, reușind să epuizeze în scurt timp cărțile din biblioteca școlii. Arăta un interes aparte pentru dinamica familiei, iar în jurul vârstei de șase ani se hotărăște să devină „detectiv de părinți“. Din cauza deficienței de auz, a devenit foarte atentă la comunicarea non-verbală, ceea ce i-a oferit o înțelegere aparte a comportamentului uman. După cum aflăm din volumul Psihologie, idei fundamentale, tatăl Virginiei era alcoolic, iar asta a făcut ca fetița să devină extrem de atentă și de conștientă de dinamica familiilor și a relațiilor în care există un consumator de alcool.
În speranța unui trai mai bun și a unor posibilități educaționale mai vaste, mama sa decide să se mute cu întreaga familie la ferma lor din Milwaukee, pentru ca Satir să urmeze cursurile liceale. Însă vremurile nu au ajutat-o suficient, astfel că anii de liceu s-au suprapus cu Marea Depresiune. Virginia Satir nu a putut sta indiferentă la nevoile familiei, așa că decide să se angajeze cu jumătate de normă și, în paralel, să-și comaseze cât mai multe cursuri, în speranța absolvirii timpurii. Astfel, la șaisprezece ani, se înscrie la Colegiul din Milwaukee și în același timp reușește să performeze și în câteva joburi (inclusiv babysitting).
Ajunge cadru didactic și se implică total în această activitate. Mai mult de atât, concluzionează rapid că părinții ce susțin și sunt implicați în procesul educațional al copiilor lor nu numai că îi ajută pe aceștia din urmă, însă ar putea vindeca și dinamica familială. Drept urmare, cooperează cu aceștia și ajunge să conchidă că sistemul familial reprezintă o reflectare a lumii, un „microcosmos“. Figura maternă, figura paternă, fiul ori fiica ar fi sănătos să stabilească un proces de validare umană, ce se reflectă, în timp, în relaționarea cu societatea. Unul dintre citatele celebre ale Virginiei Satir este: „Dacă putem vindeca familia, putem vindeca lumea.“
Ulterior, se înscrie la „Școala de Administrare a Serviciilor Sociale“ (Chicago University), unde obține un master în domeniul asistenței sociale, fiind profund preocupată de starea de bine a copiilor cu probleme în ceea ce privește stima de sine.
În 1941 se căsătorește cu soldatul Gordon Russel, pe care-l cunoaște într-o stație de tren și de care avea să divorțeze opt ani mai târziu. Iar în 1951 se recăsătorește cu Norman Satir, mariaj care, de asemenea, se încheie la scurt timp, în 1957. În timpul relației cu Norman, Virginia adoptă două fete: Mary și Ruth. Zvonurile spun că motivele acestei adopții au fost variate: fie pentru că Virginia nu putea să aibă copii, fie că astfel ar fi încercat să-și salveze mariajul. Dar s-ar putea ca adevărata explicație să fie reprezentată de latura umană a Virginiei și de dorința intrinsecă de-a contribui la starea de bine a lumii din care făcea parte.
Evident că lumea s-a întrebat adesea cum este posibil ca un renumit terapeut de familie, așa cum era Virginia Satir, să nu-și poată salva căsnicia nici pentru a doua oară. Iar replicile lui Satir, cu privire la acest subiect, au fost bazate pe faptul că cel mai probabil nu ar fi putut face ceea ce a făcut la nivel mondial, dacă era o femeie măritată. Ba mai mult, adesea menționa că nu i s-ar fi părut corect față de bărbatul de lângă ea ca întreaga atenție să și-o îndrepte asupra muncii și acesta să o aștepte pentru când se va întoarce acasă din lume.
După toți anii de muncă asiduă, pe care-i voi descrie succint mai jos, în 1988 în timpul unei ședințe, Satir ajunge să acuze dureri serioase de stomac, iar câteva luni mai târziu este spitalizată din cauza acestor probleme, primind diagnosticul de cancer la pancreas. În ciuda recomandărilor de specialitate, ea respinge tratamentul prin radiere și chimioterapie, optând pentru remedii naturale cu vitamine și minerale. Deoarece sfârșitul era pe aproape, Virginia ajunge să le scrie o scrisoare de adio celor dragi, trimițându-le următoarele rânduri: „Tuturor prietenilor, colegilor și familiei, vă trimit multă iubire. Vă rog să mă susțineți în trecerea spre o nouă viață. Nu am nicio altă modalitate de-a vă mulțumi, decât aceasta. Cu toții ați jucat un rol important în dezvoltarea iubirii mele. Drept urmare, viața mea a fost mai bogată și împlinită, iar pentru asta vă rămân profund recunoscătoare.” Virginia Satir se stinge din viață pe 10 septembrie 1988, la vârsta de doar șaptezeci și doi de ani, având ca ultimă dorință să fie incinerată.
„Dacă știu cum să vindec familia, știu cum să vindec lumea“
După dobândirea diplomei de masterat în asistență socială, a urmat lucrul efectiv în cabinetul său privat, dar și colaborarea cu Institutul de Psihiatrie din Illinois, unde își sfătuia colegii terapeuți să-și îndrepte atenția asupra sistemului familial și să-și extindă perspectiva tradițională, care se focusa exclusiv pe pacient.
Ambițioasă și plină de idei, pune bazele Institutului de Cercetare Mentală, pe care l-a cofondat în California, și care, în urma obținerii unei subvenții, a dus la nașterea primului program de formare în terapia de familie din SUA. Modelul Satir are și în prezent o influență majoră în munca psihoterapeuților relaționali din întreaga lume.
℗PUBLICITATE
Stilul său avea să se bazeze pe evoluția personală a ființei umane, ea fiind preocupată de sănătatea și vindecarea fiecărui individ în parte. Iar acest fapt era posibil prin conectarea la forța de viață universală, după cum titrează psychologistanywhereanytime.com.
Două elemente esențiale sunt recurente în metoda sa:
- cronologia vieții de familie (prin înțelegerea tiparelor de dezvoltare a relațiilor familiale);
- reconstrucția familiei (prin schimbare pozitivă, contemplare ghidată, psihodramă, hipnoză, jocuri de rol etc.).
O preocupare principală a lui Satir a fost însăși comunicarea în cadrul familiilor, ori lipsa acesteia, dezvoltând cinci stiluri conceptuale de relaționare: blamarea, calmarea, calculul, distragerea și comunicare congruentă. Dezvoltând teoria, Satir ajunge la concluzia că în fiecare familie se pot regăsi variate roluri distincte de personalitate, prin care membrii familiei acoperă inconștient problemele emoționale. Avem astfel: acuzatorul, împăciuitorul, cel care este extrem de calculat, armonizatorul și cel care distrage atenția.
Teoria Virginiei este aceea că atunci când membrilor unui sistem familial le lipsește capacitatea de a-și exprima emoțiile, în mod liber și deschis, identitățile autentice ajung să se transforme în niște „roluri” de personalitate. Cele cinci roluri, subliniate mai sus, apar în mod obișnuit, iar membrii familiei sunt înclinați să le adopte, mai ales în condiții de stres. Mai exact, atunci când familia se confruntă cu o criză sau variate probleme s-ar putea ca:
- un membru al familiei să caute greșelile și să formuleze critici (acesta fiind acuzatorul);
- un altul ar putea intra în rolul celui care face pe deșteptul și care pare să fie complet lipsit de empatie și afecțiune (cel care este „computerul calculat”);
- un altul care are obiceiul de-a agita valurile pentru a distrage atenția dinspre problemele emoționale (cel care distrage atenția);
- un altul care-și exprimă permanent scuzele și care dorește să le facă tuturor pe plac (împăciuitorul);
- și un altul care comunică deschis, onest și direct, numit și armonizatorul.
Potrivit teoriei lui Satir, armonizatorul este singurul care își menține sănătatea emoțională și care are o poziție corectă, emoțiile și sentimentele acestuia fiind congruente și în acord cu ceea ce se petrece la nivelul sistemului familial. În timp ce restul de patru roluri maschează o stimă de sine scăzută, care rezidă în incapacitatea de a-și face vizibile și auzite trăirile. Împăciuitorul este paralizat de frica de dezaprobare; calculatul este limitat de propriul intelect care-i blochează trăirile; în timp ce acuzatorul își ascunde sentimentele în spatele criticilor; iar, de regulă, cei mai mici din familie sunt nevoiți să se implice în comportamente de distragere a atenției.
Adoptarea acestor roluri poate face ca familia să aibă o anumită funcționare, dar nu neapărat și una sănătoasă, deoarece acestea anulează capacitatea indivizilor de a fi ei înșiși. Iar pentru a face schimbări dezirabile este de acceptat faptul că fiecare membru al familiei are o valoare personală, ceea ce reprezintă un drept dobândit prin naștere.
În 1964 publica prima sa carte, Terapia familiei (lucrare care câștigă popularitate și recunoaștere peste tot în lume, făcând-o pe Satir cu adevărat cunoscută), după care, în 1972 apare volumul Arta de-a făuri oameni. Iar mai apoi pune bazele rețelei „Oameni frumoși“, prin care își dorește să pună în legătură oameni cu specialiști din domeniul sănătății mintală, dar și pacienții ce sufereau de problemele similare.
Influența lui Satir în întreaga lume
- A înființat grupuri de formare profesională pe baza modelului său („Familia este un microcosmos. Știind cum să vindec familia, știu cum să vindec lumea“) în toate colțurile lumii. Ceea ce a dus și la înființarea unei rețele globale care-i poartă numele.
- Lucrările sale ajung să fie studiate de către Richard Bandler și John Grinder (cofondatori ai programării neurolingvistice), reprezentând unul dintre modelele fundamentale ale NLP.
- În 1979 devine membră a comitetului director al Asociației Internaționale de Terapia Familiei, iar trei ani mai târziu este numită de către Guvernul Germaniei drept „unul dintre cei mai influenți doisprezece lideri din lume“. Ceea ce avea să reprezinte o mare onoare pentru Satir, care avea puternice origini nemțești.
- A devenit diplomat al „Asociației Asistenților Sociali Certificați“, dar și laureată a „Asociației Americane pentru Căsătorie și Terapie Familială“.
Satir a susținut patru teze:
- Toți oamenii așteaptă să-și descopere potențialul de creștere și sunt capabili de transformare.
- Oamenii dispun de toate resursele de care au nevoie pentru o creștere și dezvoltare adecvată.
- Familiile sunt sisteme în care toată lumea și totul are un impact.
- Credințele terapeuților sunt mai importante decât tehnicile folosite de către aceștia.
Astfel, deși ne naștem cu un bagaj uriaș de resurse, învățăm să reacționăm în anumite moduri sub influența sistemului familial în care ne dezvoltăm. Iar pentru a putea să ne eliberăm din aceste roluri limitatoare este important să înțelegem cum funcționează o familie, care sunt tiparele de interacțiune și cum ajungem să fim influențați de sistemul care ne-a dat viață. Schimbarea este posibilă fără doar și poate, ființa umană fiind capabilă de transformare dacă beneficiază de un mediu propice pentru dezvoltare și creștere. Un mediu familial sănătos implică manifestări deschise și reciproce de afecțiune și exprimare. Ceea ce înseamnă că avem un sentiment de apartenență și beneficiem de aprecieri pozitive, admirație și de iubire. Iar terapia familiei poate fi o modalitate prin care ne putem vindeca relațiile, pentru a ne elibera de rolurile prestabilite și a ne redobândi frumusețea interioară. Iar pentru ca întregul proces să fie posibil, este necesară încrederea cel puțin a unui om, care adesea este psihoterapeutul.
Închei prezentarea despre Virginia Satir cu câteva dintre citatele celebre ale acesteia
- „Viața nu este așa cum ar trebui să fie, ci așa cum este. Diferența constă în felul în care i te adaptezi tu.“
- „Nu trebuie să lăsăm ca percepțiile limitate ale altor oameni să ne definească existența.“
- „Știu că există anumite aspecte în mine care mă nedumiresc și altele pe care nu le cunosc. Dar atâta vreme cât mă port cu blândețe și iubire cu mine, pot căuta, cu speranță și curaj, soluții pentru puzzle și modalități de a afla mai multe despre mine.“
- „Eu sunt eu. Nu mai există nimeni în lumea aceasta exact ca mine…“
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
