În viața noastră, relațiile au un rol fundamental, iar când vine vorba de relația de cuplu, se întâmplă să intrăm în ea fără să ne definim cu claritate viziunea, atât din punctul nostru de vedere, cât și al partenerului nostru. Îndrăgostirea inițială poate fi puternică, dar ea trece cu timpul și treptat își fac apariția în relație lupta pentru putere și anxietatea. Ne trezim într-un labirint de neînțelegeri, neliniște și conflicte, fără să știm cu adevărat ce ne dorim de la relație, încotro vrem să ne îndreptăm și care sunt valorile noastre comune, ce aspirații și ce dorințe împărtășim privitor la relație.
Provocările unei relații în zilele noastre
În căutarea fericirii, ne stabilim adesea multiple scopuri individuale: să avem o carieră de succes, o casă frumoasă, copii și tot ce am visat sau, uneori, tot ceea ce spune societatea că ar trebui să se întâmple cu noi atunci când suntem într-o relație. Investim atât de multă energie și timp, atât de multe resurse în aceste obiective, încât ne trezim într-o zi lângă partenerul nostru și ne întrebăm: „Cine suntem?“, „Cum am ajuns aici, care e direcția relației, ce ne ghidează?“, „Ce ne dorim?“, „Ce facem împreună?“.
În ultima vreme, observ cum societatea în care trăim ne încurajează să interpretăm fericirea prin prisma a ceea ce deținem, prin „a avea“ sau „a acumula“. Lucrăm din greu pentru a obține mai mult, pentru a aduna cât mai multe realizări și bunuri materiale, în căutarea fericirii. Dar în această goană nesfârșită pentru „a avea“ și „a acumula“, neglijăm adesea aspectul cel mai important: A FI – a fi în relația noastră de cuplu, a fi în viața noastră, a fi relaxat, a fi fericit, a fi recunoscător, a fi în prezent.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Această disonanță între „a avea“ si „a fi“ ne poate lăsa într-o stare de confuzie și nemulțumire. Îi învinuim pe cei din jur, iar în relația de cuplu, îl învinuim pe partenerul nostru: „Nu m-ai făcut fericit(ă)!“. Sau ne învinuim pe noi înșine: „N-am știut cum să fiu fericit(ă) sau să te fac fericit(ă)“. Provocări care ar putea să vă fie familiare, în funcție de experiența fiecăruia dintre voi. Eu însămi am simțit aceste dificultăți și le aud adeseori de la clienții mei, atunci când discutăm despre relațiile lor.
Astfel, relația în care ne aflăm poate începe să pară nepotrivită, lipsită de sens, vitalitate și bucurie. Ne dăm seama că ne-am concentrat atât de mult pe scopurile exterioare, încât am uitat să ne hrănim relația, să o facem să prospere prin simplul act de a fi prezenți, conectați și autentici unul cu celălalt, de a lucra împreună la valorile noastre comune, având ca ghid firul roșu care ne leagă: viziunea asupra relației.
Uneori, poate simți că partenerul tău nu este suficient de romantic. Sau partenerul tău simte că-l critici prea mult. Când există nemulțumire într-o relație, adesea este pentru că realitatea nu se potrivește cu viziunea ta despre relație, ceea ce crezi că ar trebui să fie relația. Și aici e partea surprinzătoare: partenerii nici măcar nu-și dau seama că relațiile au o viziune. (Da, am căzut și noi în capcana asta!)
În terapia imago și prin perspectiva științei relației, terapeutul ajută partenerii să descopere care este acea viziune asupra relației, separat și apoi împreună.
Indiferent de câți ani sunteți în relația actuală, niciodată nu este prea târziu pentru a discuta despre viziunea asupra relației voastre. Vă invit astăzi, acum, să vă deschideți cu curiozitate și să reconsiderați viziunea voastră asupra fericirii relației în care sunteți. Cheia stă în echilibrul dintre „a avea“ și „a fi“, în găsirea armoniei între ambițiile voastre și nevoia voastră fundamentală de a trăi în momentul prezent, de a fi fericiți cu ceea ce sunteți aici și acum, și cu cei pe care îi iubiți.
Doar acordați-vă un răgaz, opriți-vă și întrebați-vă: „Care este viziunea mea pentru relația noastră de cuplu? Care este viziunea noastră pentru această relație?“.
Exercițiu pentru partenerii de cuplu
În trecut, eu și Daniel, partenerul meu, am avut multe discuții despre cum ne imaginăm viața perfectă împreună. Dar trebuie să recunosc că aceste conversații aveau loc mai ales în vacanțe, când eram relaxați, într-o stare de spirit expansivă și pozitivă. Să fim sinceri: cine nu se simte mai deschis și mai optimist când stă pe un șezlong, admirând un peisaj spectaculos, cu un cocktail în mână?! Problema apare atunci când „magia din vacanță“ se termină și vacanța se încheie. Când ne întoarcem la rutina zilnică și, din păcate, toate acele planuri și vise minunate par să dispară în firescul cotidian. Acea claritate frumoasă despre cum ar putea arăta viața noastră de vis se pierde printre treburi, deadline-uri și responsabilități.
Din fericire, am descoperit un exercițiu care a fost un adevărat sprijin pentru noi și care ne-a adus o claritate uimitoare. Este ca și cum ai avea din nou acea stare de vacanță, dar fără să părăsești confortul casei tale. Acest exercițiu este un punct de plecare excelent, care-ți aprinde imaginația și te apropie de crearea unei viziuni comune asupra vieții de cuplu, una care să vă inspire și să vă entuziasmeze pe amândoi.
Așa că, dacă vă doriți mai multă bucurie, conexiune și o relație care să vă hrănească la nivel emoțional, vă invit să încercați acest exercițiu. Sper să vă placă la fel de mult cum ne-a plăcut și nouă și să vă aducă acea claritate și fericire pe care o meritați atât voi, cât și relația voastră de cuplu.
Așadar, deschideți-vă sufletul, luați un pahar de vin sau un ceai aromat și începeți să vă modelați propriul paradis. Acesta este momentul în care, împreună, puteți crea o frumoasă poveste de iubire: a voastră, cu sensul vostru.
Iată mai jos un ghid care vă poate ajuta să vă construiți viziunea:
Pasul 1: Planificarea momentului potrivit. Alegeți o zi și o oră în care să vă dedicați complet acestei activități. Programați aproximativ două ore, dar dați-vă voie să fiți flexibili, timpul poate varia în funcție de fiecare cuplu. Este esențial să aveți suficient timp pentru a vă conecta profund și a acorda atenție acestui exercițiu.
Pasul 2: Crearea atmosferei potrivite. În ziua stabilită, asigurați-vă că nu veți fi deranjați. Puneți telefoanele pe silențios și eliminați orice alt stimul extern. Creați un spațiu liniștit și confortabil, unde să vă simțiți relaxați și conectați cu voi înșivă și unul cu celălalt.
Pasul 3: Structura Fișei de lucru (inspirata din cartea Terapia imago). Luați fiecare câte o foaie de hârtie și împărțiți-o în patru coloane: (1) Similarități; (2) Viziunea mea; (3) Importanță (de la 1-5); (4) Dificultate.
Pasul 4: Viziunea individuală asupra relației. Acum e momentul să vă creați viziunea personală asupra relației voastre. În coloana „Viziunea mea“, începeți să notați cum ar arăta relația voastră ideală. Includeți atât lucrurile pozitive care există deja în relația voastră, cât și pe cele pe care doriți să le aduceți. Vă încurajez să scrieți totul într-un mod pozitiv și constructiv. De exemplu, în loc să spuneți „Fără certuri“, puteți scrie „Rezolvăm împreună diferențele într-un mod amiabil“. Dacă aveți nevoie de inspirație, iată câteva întrebări care vă pot ghida: „Cum este viața voastră sexuală?“, „Ce activități faceți împreună?“, „Cât de mult timp petreceți împreună și cât de mult separat?“, „Cum luați deciziile importante?“, „Cum gestionați îngrijirea copiilor (dacă aveți)?“, „Cum integrați munca în relația voastră?“, „Ce faceți în timpul liber?“, „Cum gestionați conflictele?“. Aceste întrebări sunt doar un punct de pornire. Adaptați-le dorințelor și nevoilor voastre unice.
Pasul 5: Împărtășirea viziunilor. Așezați-vă împreună și împărtășiți pe rând, oglindind fiecare propoziție. Când descoperiți o viziune comună, marcați-o cu un semn de bifă în coloana „Similarități“. Dacă unul dintre voi este de acord cu o viziune a celuilalt pe care nu o avea în lista inițială, adăugați-o și bifați-o. Evaluați apoi fiecare viziune în coloana „Importanță“, pe o scară de la 1 la 5, unde 1 înseamnă „foarte important“, iar 5 înseamnă „mai puțin semnificativ“. În final, în coloana „Dificultate“, marcați viziunile pe care le considerați cel mai greu de atins.
Pasul 6: Proiectarea viziunii comune asupra relației. Acum, combinați fișele voastre individuale pentru a crea o viziune comună asupra relației. Scopul nu este să fiți de acord cu totul, ci să găsiți un echilibru între dorințele și nevoile fiecăruia. Unind viziunile voastre individuale, ca un tablou complet al relației voastre de cuplu, veți pași către o direcție clară, bazată pe iubire, respect și încredere reciprocă.
Structura finală a viziunii voastre comune ar trebui să includă:
- Viziunile voastre comune.
- Importanța pentru fiecare dintre voi (1-5).
- Dificultatea implementării.
Viziunile pe care le împărtășiți și le considerați cele mai importante ar trebui să fie în partea de sus a listei. Cele mai puțin importante pot fi plasate la final. Dacă o viziune nu este complet agreată de ambii parteneri, discutați și găsiți un compromis. Dacă nu reușiți să ajungeți la un acord, o puteți omite din lista comună. Cel mai probabil veți avea o listă combinată cu multe similarități și câteva locuri în care aveți diferențe, dar acest lucru este firesc și complet normal.
A avea o viziune comună asupra relației voastre este un instrument, o resursă importantă pentru relația voastră de cuplu, care vă reamintește amândurora de dorințele și obiectivele voastre pentru care să lucrați. Dacă un aspect este important cu 2 pentru partenerul tău, dar doar 4 pentru tine, lista este un memento că va trebui să lucrezi mai mult pentru a ajuta la atingerea acelui obiectiv, și invers pentru viziunile care sunt mai importante pentru tine. Acest fir roșu este resursa voastră: sunteți împreună în această călătorie a vieții, construind o relație care să vă aducă împlinire și fericire amândurora.
Nu uitați să verificați și să revizuiți această viziune comună în mod regulat. Astfel veți rămâne pe drumul cel bun pentru a construi o relație care să vă ofere amândurora bucurie și împlinire.
Această activitate nu este doar un exercițiu, ci o ocazie de a vă apropia și de a vă cunoaște mai bine unul pe celălalt. E un moment în care puteți construi împreună viitorul pe care-l doriți.
Spor la visat și construit pentru relația voastră hrănitoare!
Dacă vă simțiți copleșiți în a crea și a integra o viziune comună pentru relație, suntem aici pentru a vă ajuta. Explorați workshop-urile de cuplu disponibile pe Pagina de Psihologie sau apelați la terapeuții noștri de cuplu, pe care îi puteți găsi pe pagina noastră.
Citește și: