Am văzut de curând un reportaj, difuzat la o televiziune românească privată, care atrăgea atenția asupra capcanei numite „fenomenul de parenting“. Ideea materialului era mai mult decât neclară și instigatoare. Totul începea cu faptul că, săptămânal, în România, cel puțin un copil ajunge în spital din cauza actelor de violență domestică; apoi apăreau filmate două mame, care subliniau faptul că, în ciuda zecilor de cărți pe care le-au citit, despre creșterea și educarea copiilor, cei mici nu își ajustează comportamentele și, prin urmare, materialele de specialitate sunt inutile; și asta, în condițiile în care parentingul ar fi devenit o industrie extrem de profitabilă, care-i face pe părinți să contracteze împrumuturi la bancă.
Nu am niciun moment intenția de a infirma faptul că volumele de parenting costă bani (ca toate cărțile, de altfel), că participarea la diferite conferințe și ateliere de parenting se face, de regulă, contra cost (ca la toate evenimentele ce livrează informație nouă) sau că o ședință de psiho-educație cu un consilier în parenting poate implica o anumită sumă de bani (așa cum se întâmplă și când te duci medic ori la un centru de fitness). Dar cred că este important să ne uităm și la costurile ascunse ale lipsei de educație parentală în România. Fiecare părinte educat – pentru că cei care n-au avut șansa la o instruire adecvată prea puțin au în vedere aceste aspecte ale vieții – are discernământul și libertatea de a alege dacă vrea să plătească pentru informația dintr-o carte sau dintr-un curs de parenting. Și dacă vrea mai apoi să aplice, consecvent de-a lungul timpului (nu doar azi sau mâine), ceea ce a învățat.
În plus, nici nu susțin că toți experții în parenting promovează corect ceea ce arată cercetările sau studiile experimentale. Dar nici nu este înțelept să-i dăm științei în cap, doar pentru că un cititor nu a procesat în mod corect o informație sau pentru că o anumită recomandare de parenting nu s-a potrivit, într-un anumit moment, unui anumit comportament în care s-a implicat copilul.
Și poate că adevărata problemă pornește fix de aici: parentingul nu este despre copil sau, mai bine zis, nu este doar despre copil. Înainte de toate, este despre adultul care alege să aibă copii și despre multitudinea (sau sărăcia) de informații cu care acesta a crescut și are astăzi de jonglat, din punct de vedere cognitiv și emoțional. Parentingul ține, mai degrabă, de cultura generală a părintelui de azi – dintr-o epocă în care violența domestică nu mai este nici recomandată și nici tolerată.
℗PUBLICITATE
Una dintre cele mai importante responsabilități ale părinților (sau ale adulților care se ocupă de copii) este aceea de a-i asculta pe cei mici, de a le auzi nu doar cuvintele, ci și sentimentele din spatele acelor cuvinte. Dar marea problemă este că puțini dintre părinții de astăzi au crescut în familii în care să le fi fost antrenată ascultarea activă, să le fi fost recunoscute nevoile psihologice sau cauzele emoționale ale comportamentelor problematice. Părinții trebuie să manifeste un respect autentic față de universul emoțional al copiilor, să se străduiască să empatizeze cu cei mici și să se exprime într-o manieră plină de omenie – ceea ce, da, ar putea solicita adesea mult efort. Iar dacă părintele nu a văzut asta în casa părintească (pentru că a crescut în alte vremuri), atunci cum anume ar putea părintele de astăzi să facă diferența între „bine“ și „mai puțin bine“, între ceea ce ajută la creșterea copiilor și ceea ce înseamnă abuz emoțional asupra copiilor? Consider că, în mod real, este periculoasă această convingere primitivă – potrivit căreia copiii se cresc după ureche, pentru că așa am fost crescuți la rândul nostru. În mod cert, efectele se văd cu vârf și îndesat în nivelul de sănătate psihologică al românilor, în modul în care știm să ne susținem drepturile și în maniera în care ne implicăm în viitorul țării.
Nici eu nu cred că un copil se crește după cărți, însă cred că mintea adultului are nevoie de informație corectă, iar sufletul acestuia, de strategii prin care să-și vindece traumele copilăriei – pentru a nu transmite abuzul de la o generație la alta. Cunosc mulți părinți care se ocupă de starea de bine a copiilor lor într-un mod absolut exemplar și nu au nevoie de cursuri de parenting. Dar cei mai mulți adulți cu copii pe care-i cunosc au nevoie să învețe tot ce înseamnă respect față de ceilalți și de relații, să descopere nevoile de dezvoltare ale copilului și să-și exerseze autocontrolul în situații dificile – exact așa cum avem nevoie să învățăm a citi și a scrie, pentru a ne dezvolta abilitățile cognitive și a ne lărgi perspectiva îngustă asupra lumii.
Cheia către un parenting de succes nu se găsește în cărțile de specialitate sau în mintea celor care se consideră experți în creșterea și educarea copiilor. Un parenting bun începe în inima părintelui și se continuă în orice moment în care copilul este copleșit de emoții și sentimente, când este furios, speriat sau îngrijorat. Esența parentingului este aceasta: adultul să fie prezent atunci când copilul are nevoie. Iar cărțile și conferințele de profil le pot deschide părinților calea. Însă drumul trebuie parcurs de fiecare adult în parte.
Pentru toți cei care cred în știința numită parenting, dar și pentru cei care au o neîncredere în această disciplină a psihologiei, cred că este important să ne reamintim din nou și din nou lista drepturilor copilului – așa cum este prezentată de psihologul Janet Woititz:
- Copilul are dreptul la a trăi, nu doar la a exista.
- Copilul are dreptul de a fi o persoană, nu un obiect aflat în posesia unei alte persoane.
- Copilul are dreptul să fie respectat ca orice altă ființă umană, indiferent de vârsta sa.
- Copilul are dreptul la propria unicitate și identitate.
- Copilul are dreptul să-și exprime gândurile și emoțiile – și să fie auzit.
- Copilul are dreptul să întrebe „De ce?“ și să i se răspundă.
- Copilul are dreptul la educație și cunoaștere, fără să fie descurajat, pedepsit sau blamat.
- Copilul are dreptul să-i fie încurajată creșterea, dar și să i se respecte ritmul personal.
- Copilul are dreptul să fie protejat de orice formă de abuz sau violență.
- Copilul are dreptul să fie iubit pentru ceea ce este.
- Copilul are dreptul să gândească pentru sine și să decidă pentru sine, cu sprijinul primit din partea unui adult de încredere.
- Copilul are dreptul să fie responsabil pentru sine.
- Copilul are dreptul să trăiască orice emoție – bucurie, fericire, tristețe, frică, durere etc.
- Copilul are dreptul să fie un învingător.
- Copilul are dreptul să primească și să ofere grijă și afecțiune.
- Copilul are dreptul la libertate și autonomie.
- Copilul are dreptul asupra propriului corp, asupra propriei minți și asupra propriului destin.
- Copilul are dreptul să fie văzut, auzit, simțit.
- Copilul are dreptul să-i fie recunoscute, acceptate și respectate toate aceste drepturi.
Articol publicat pe platforma Republica
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
