În luna iulie a acestui an se împlinește un an de când AMPP & Pagina de Psihologie și Dăruiește Viață desfășoară programul de voluntariat din cadrul secției de Oncologie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „M. S. Curie“. A trecut un an de de când împreună cu colegele mele, terapeuți voluntari, am mers în fiecare săptămână și am spijinit familii în care se află copii diagnosticați cu cancer. Am descoperit acolo o comunitate, o familie de oameni, din care, pe măsură ce ne-am cunoscut, am simțit că facem și noi parte.
Am fost martori de suferință în povești sfâșietoare. Am plecat cu inima strânsă când am pierdut copii în lupta nedreaptă cu cancerul și ne-am dus acasă la familiile noastre apreciind mai mult tot ce aveam și ce ar putea dispărea într-o secundă. Am văzut părinți ce și-au împins limitele, așa cum doar o mamă sau un tată știe a face, în speranța recuperării copiilor lor și ne-am bucurat împreună cu ei atunci când starea copiilor era bună și tratamentul funcționa. Am îmbrățișat și am fost îmbrățișați de părinți ce ne-au spus „știm că nu e ușor ce faceți, dar vă mulțumim că sunteți aici”. Am cunoscut o comunitate medicală care a acceptat să împărtășească cu noi din poveștile lor de viață și de muncă, dar și despre cum reușesc să facă față, zi de zi, unei munci unde te lupți secundă de secundă, în contratimp, cu moartea.
Cu peste un milion de oameni ce fac voluntariat la nivel global, conform unui raport ONU, versurile poetului britanic John Donne „Niciun om nu este o insulă de sine stătătoare“ capturează trăsătura centrală a acestui fenomen, tot mai des întâlnit, și anume puterea relațiilor în comunitate. „Voluntariatul este o expresie a umanității. Este despre nevoile oamenilor de a participa în societatea din care fac parte și de a simți că ceea ce fac contează în viețile celorlați“ scrie în același raport ONU menționat.
Beneficiile voluntariatului asupra stării de sănate mentală și fizică sunt valabile, indiferent de motivele pentru care oamenii fac voluntariat. Iar studiile spun ca voluntariatul pare a fi „un mod natural al creierului de a se simți bine“, pentru că atunci când suntem altruiști creierul nostru reacționează în același mod și cu acceași plăcere pe care o resimțim când mâncâm ceva ce ne place. Cu o singură excepție, dacă munca ta este despre a-i ajuta pe alții. În profesiile de tip „îngrijitor“ – domeniul medical, psihologic, educațional, de asistență socială sau chiar ecumenic – sunt asociate cu rata mare de burnout (epuizare profesională) și impact negativ asupra sănătății mintale.
℗PUBLICITATE
În literatura de specialitate voluntariatul se corelează la persoanele adulte cu perceperea unei vieți mai satisfăcătoare, o mai bună stimă de sine, un mai bun control emoțional și mai puține simptome depresive sau anxioase. O parte din studii arată că persoanele care fac voluntariat în mod regulat înregistrează creșteri ale oxitocinei (neurotransmițător ce reglează interacțiunea socială), iar acest lucru îi ajută pe voluntarii de profesie să gestioneze evenimentele stresante din viața lor mult mai bine.
În cadrul întâlnirilor noastre regulate ca terapeuți voluntari, unde vorbim despre impactul poveștilor la care suntem martori asupra noastră, terapeuții frecvent spun că „după vizita la spital, dificultățile noastre personale, micile supărări de zi cu zi, nu mai sunt atât de importante“ – pentru că voluntariatul te ajută să capeți o mai bună perspectivă asupra lucrurilor cu adevărat importante și îi permite minții tale să se focuseze pe altceva pentru câteva momente.
Într-un studiu al universității din Michigan despre impactul voluntariatului asupra stării fizice se arată că „persoanele în vârstă ce făceau peste 200 de ore de voluntariat într-un an, aveau un risc mai scăzut de a dezvolta hipertensiune“ – asta chiar și după ce cercetătorii au verificat să nu fie un rezultat influențat de vârstă, sex, etnie, medicație sau patologia concomitentă. Explicația este parțial legată de faptul că aceste persoane trecuseră prin etape de viață dificile precum pensionare, pierderea partenerului sau plecarea copiilor de acasă, nemaifiind atât de ancorați social, iar voluntariatul le oferea o oportunitate în acest sens – de a fi parte din comunitate.
Ca terapeut relațional și medic ce crede în valoarea intrinsecă a calității relațiilor noastre asupra stării de bine fizice și mentale, nu e de mirare că prin caracterul său umanist sau Ethos, voluntariatul contribuie la o calitate mai bună a vieții individuale și comunitare.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
