Pe măsură ce ne apropiem de alegeri – sau, mai precis, de ceea ce ar fi trebuit să fie un an electoral clar definit – în spațiul public și în cel interior se activează o tensiune greu de numit. Simțim neliniște, frustrare, uneori resemnare sau furie. În unele momente, ne vine să ne retragem complet, alteori să ne revoltăm. Dar, indiferent de reacție, ceea ce trăim are o denumire clară în psihologie: stres electoral.
Această formă specifică de distres emoțional nu este doar despre candidați, partide sau promisiuni. Este despre cum ne raportăm la putere, la responsabilitate și la propria voce într-un sistem care pare adesea că nu ne ascultă. Și, poate cel mai important, este despre cum alegem să rămânem prezenți sau să ne retragem în fața incertitudinii.
Ce este stresul electoral și de ce ne afectează atât de profund
Stresul electoral este o formă de stres anticipativ, combinat cu stres existențial. El apare atunci când suntem expuși la mesaje intense despre viitorul unei comunități sau al unei națiuni, fără a avea garanția că vocea noastră va conta cu adevărat.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Un studiu realizat în 2016 de Asociația Americană de Psihologie (APA) arăta că alegerile prezidențiale au fost o sursă majoră de stres pentru 52% dintre americani, indiferent de afilierea lor politică. Nu este o întâmplare. Alegerile ne pun în contact direct cu frici colective: pierderea controlului, instabilitatea economică, insecuritatea legată de viitor. Dar și cu traumele personale, mai ales cu acelea care implică relația cu autoritatea.
În multe familii, relația copilului cu figura parentală a fost una marcată de control, teamă sau invalidare. Iar atunci când adultul din prezent se confruntă cu un sistem perceput ca nedrept sau surd la nevoile lui, se reactivează exact acea neputință primară. Așadar, stresul electoral nu este doar despre politică. Este despre psihologie profundă. Despre răni vechi care se reîntorc sub o formă nouă.
Votul – un ritual de apartenență și vindecare
Pentru cei care practică psihoterapia centrată pe adultul conștient – fie că vorbim de abordări precum terapia imago, terapia sistemelor familiale interne (SFI), terapia existențială sau modelul relațional neuroafectiv (NARM) – ideea de alegere conștientă este un pilon fundamental al sănătății mintale.
În acest context, a merge la vot nu este doar un drept. Este un ritual de apartenență, prin care ne reafirmăm angajamentul față de comunitate, față de valorile noastre și față de propria maturitate psihologică. Psihoterapeutul Irvin D. Yalom spunea că una dintre cele mai dureroase experiențe umane este trăirea lipsei de sens, combinată cu sentimentul de a nu avea niciun control asupra propriului destin. Votul, chiar și într-un sistem imperfect, ne readuce în contact cu o formă de control sănătos – nu cel iluzoriu, nu cel narcisic, ci acela în care contribuim, în mod simbolic, la direcția lumii în care trăim.
În aceeași idee, psihologul român Gáspár György subliniază: „Nu putem schimba lumea bătând din palme, dar o putem transforma începând cu propria relație cu puterea, cu frica și cu speranța“. Votul devine, astfel, un gest de reconectare la acel sine matur, prezent și implicat.
Când refuzul de a vota este un mecanism de apărare
Desigur, nu toți alegem să votăm. Mulți oameni se retrag din spațiul civic cu argumente logice – „nu are rost“, „oricum se decide totul în spate“, „nu mă reprezintă nimeni“. Dar, din perspectivă psihologică, aceste raționalizări pot masca emoții profunde, precum dezamăgirea cronică, rana de respingere sau teama de eșec.
℗PUBLICITATE
Terapia imago, spre exemplu, vorbește despre stiluri de adaptare care se formează în copilărie și care ne influențează toate relațiile, inclusiv relația cu statul sau comunitatea. Persoanele cu stil maxi pot simți că trebuie să salveze sistemul, că totul depinde de ele. Cei cu stil mini se retrag complet, devin spectatori ai propriei vieți, convinși că e mai sigur să nu aibă speranțe.
În același timp, comportamentele de retragere civică pot fi interpretate ca exits – adică strategii de ieșire din relație, atunci când angajamentul devine prea dureros. Refuzul de a vota, atunci când este încărcat de emoție negativă, poate fi citit ca un „divorț simbolic“ de sistemul politic – dar care ne lasă, în același timp, fără un spațiu autentic de influență și apartenență.
Vindecarea relației cu autoritatea
Una dintre cele mai complexe teme în terapie este cea legată de autoritate. Mulți dintre noi au crescut în contexte în care autoritatea era abuzivă, incoerentă sau distantă. Astfel, chiar și astăzi, în viața de adult, ne vine greu să avem încredere în lideri sau în instituții. Dar această neîncredere – oricât de justificată ar fi – nu trebuie să se transforme în autoexcludere. Când ne retragem complet, nu ne mai protejăm, ci ne izolăm.
Participarea la vot este un mod simbolic prin care ne putem rescrie povestea relației cu autoritatea. Nu o facem pentru că avem încredere oarbă în sistem. Ci pentru că alegem, conștient, să nu mai fim copii neputincioși în fața unei lumi mari și nedrepte. A vota devine, astfel, un act de reparentare internă, în care adultul din noi spune: „Acum aleg eu, în cunoștință de cauză“.
Ce facem când alegerile sunt amânate, anulate sau deturnate
În 2024, alegerile din România au fost marcate de confuzie, anulări și decizii care au bulversat spațiul civic. Într-un astfel de climat, mulți se întreabă: „Mai are rost să particip?“. Din punct de vedere psihologic, da. Nu pentru că rezultatul ar fi garantat, ci pentru că absența noastră din spațiul public ne vulnerabilizează și mai tare. Când renunțăm complet la a ne face vocea auzită, alimentăm trauma colectivă a neputinței.
Putem vota, scrie, vorbi, educa, mobiliza. Orice formă de participare conștientă este o formă de reconectare la umanitatea noastră și la rețeaua invizibilă de relații care ne leagă unii de alții.
Votul ca formă de autoreglare
Psihologia traumei și știința relațiilor ne învață că, atunci când ne simțim neputincioși, sistemul nostru nervos caută un sens, o ancoră, un gest concret care să ne scoată din starea de îngheț. Votul, sau orice formă de exprimare civică, poate deveni exact acea ancoră. Nu pentru că e salvarea, ci pentru că ne reconectează la sinele nostru activ, viu, capabil de alegere.
Așadar, fie că votăm din convingere, din revoltă sau din speranță, acest act rămâne, în esență, un gest de sănătate psihică. Un ritual simbolic prin care alegem să nu ne abandonăm puterea interioară, chiar și atunci când, în jur, totul pare nesigur.
Citește și:
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
