Skip to content

„Există multe drumuri care te duc către succes, dar unul sigur te duce la eșec: acela pe care apuci când încerci să mulțumești pe toată lumea“. Acest citat îi aparține lui Benjamin Franklin și vorbește despre riscul de a-ți dori cu orice preț să fii pe placul celorlalți. O tentație care te poate determina să te pui mereu pe locul al doilea sau chiar să-ți neglijezi cu totul nu doar scopurile, ci și nevoile, pe lângă faptul că te îndepărtezi de tine însuți, dar și de cei care te apreciază în mod autentic pentru cine ești cu adevărat.

Dorința de a fi apreciați de cei din jur apare încă din copilărie și ne este cultivată de cei foarte apropiați nouă. De la o vârstă fragedă chiar, căutăm, din diverse motive, să seducem, să fim iubiți, să fim recunoscuți și validați. Asociem succesul încercărilor noastre cu sentimentul de siguranță, cu atenția și cu afecțiunea pe care le căpătăm în schimb. Adică fix acele lucruri esențiale care ne asigură dezvoltarea, construirea identității și dovada că existăm prin afecțiunea pe care o primim din partea familiei.

„Dacă iei și înghițitura asta, bunica o să te iubească mai mult!“

Dacă și tu ai auzit fraza de mai sus când erai copil (bineînțeles cu posibilele ei declinări „Dacă iei notă mare la test, mami o să fie fericită!“ sau „Spune poezia frumos ca să-ți dea buni un pupic!“), atunci e posibil să fi înțeles că iubirea nu vine gratis sau că este condiționată chiar de către părinții sau îngrijitorii noștri. Atunci când ne sunt descoperite talentele artistice, repetăm ​​pirueta, dansul sau recităm poezia de la serbare, ceea ce le aduce satisfacție adulților din jur, în timp ce noi suntem mulțumiți să le vedem privirile entuziaste îndreptate către noi. Această căutare a „popularității“ continuă (sub alte forme, bineînțeles!) și în adolescență, pe măsură ce orizonturile și mediul nostru social se lărgesc, tot acest proces ajutând la consolidarea stimei de sine. (Sau nu.)

Într-o formă sau alta, această dinamică se menține și la maturitate. Și adulții caută aprobarea celor din jur ca să seducă, să-și lărgească cercul social, să obțină un loc de muncă bine văzut în societate, să avanseze în carieră, să urce pe scara socială. La maturitate, mijloacele pentru atingerea scopurilor se mai rafinează, iar „oamenii mari“ nu mai fac tumbe sau piruete, ci se arată amabili, utili, generoși, harnici în interacțiunile cu ceilalți! Pentru că, indiferent de vârstă, oamenii sunt ființe gregare, care au nevoie de recunoașterea grupului, construindu-și astfel identitatea și hrănindu-și încrederea. (Toate ceremoniile de premiere și serile de gală organizate în diversele domenii și sfere ale societății sunt ilustrarea perfectă în acest sens.)

Când mult devine prea mult

Evident, este normal să ne dorim să fim plăcuți, dar pentru unii dintre noi nevoia de a fi pe placul celorlalți (ca să nu zicem al tuturor) este atât de puternică încât ajung să-și sacrifice identitatea, multe alte nevoi și dorințe, doar pentru a fi acceptați.

Această nevoie vine nu doar din copilăria proprie, ci și din copilăria omenirii, iar din acest punct de vedere este mai mult o nevoie de apartenență. Nevoia noastră de a aparține este probabil scrisă în ADN-ul nostru de sute de mii de ani. Pentru a supraviețui, oamenii preistorici se adunau în grupuri sau în triburi, care ofereau protecție împotriva prădătorilor, își puneau laolaltă resursele ca să le poată exploata mai bine și lucrau în echipă ca să fie mai eficienți. Deci, dacă nu erai acceptat de grup, exista o mare probabilitate să mori de foame sau să fii mâncat de fiare. În societatea modernă, aceste riscuri nu mai există și, prin urmare, este (mult) mai ușor să trăiești de unul singur. Doar că pentru cei mai mulți dintre noi asta nu este deloc mulțumitor, pentru că ne dorim să aparținem și să formăm legături cu sens și durabile cu ceilalți. În plus, ni se pare foarte dureros să fim respinși sau criticați. Ne temem să fim singuri și asociem singurătatea cu inadecvarea, lipsa de iubire, respingerea. Așadar, facem eforturi mari pentru a le face pe plac celorlalți, evitând astfel să fim respinși, abandonați, singuri, izolați.

Și tu ești la fel de important ca toți ceilalți

Încă din copilărie, am fost învățați că este important să ne pese de ceilalți și să fim politicoși. Ce-ar fi în neregulă cu asta? Oare nu așa ar trebui să ne creștem copiii? Ei bine, răspunsul scurt este: „Da, bineînțeles!“. Dar, ca la majoritatea lucrurilor, măsura este cea mai importantă. Și tu ești un om la fel de valoros ca toți cei din jurul tău. Totuși, mulți dintre noi se comportă de parcă ar conta foarte puțin, dacă nu chiar deloc. Le pasă mai mult de ceilalți decât de ei înșiși. Iar asta poate sună ca o virtute: o valoare asimilată, așa cum spuneam, încă din copilărie. Doar că pe termen lung (adică o viață întreagă) nu este deloc sustenabilă. Nu poți rămâne o persoană sănătoasă, răbdătoare, bună, energică, grijulie dacă doar oferi în mod constant, fără să reușești să-ți prioritizezi nevoile. Pentru că noi toți avem nevoi și ele contează la fel de mult ca ale celorlalți. Însă persoanele care vor să fie mereu pe placul celorlalți se comportă de parcă n-ar avea nevoie de nimic niciodată: vor să fie agreabile, comode, să nu ridice probleme. Evident că toate acestea sunt trăsături dezirabile, însă nu este deloc realist să crezi că nevoile, ideile, interesele și valorile tale se vor alinia cu ale celorlalți tot timpul. Este foarte posibil ca uneori să avem conflicte cu ceilalți și asta este absolut firesc. Relațiile sănătoase pot tolera conflictele și pot rezolva neînțelegerile.

℗PUBLICITATE



Noi toți avem nevoi. Ele variază de la cele elementare (hrană, apă, îmbrăcăminte, adăpost, odihnă) la cele mai complexe (apartenență, conexiune, afecțiune, stimulare mentală). Când nu avem grijă ca nevoile noastre să fie satisfăcute, ajungem să fim epuizați fizic și emoțional, iritabili, plini de resentimente, descurajați sau fără speranță.

Ca să înțelegi mai bine ce te împiedică să-ți prioritizezi nevoile, poate ar fi util să-ți analizezi un pic gândurile și credințele și să identifici ce anume te-ar putea ajuta ca să poți trasa limite sănătoase în relațiile cu ceilalți. Oare cum sună acea voce critică interioară? Îți spune că oamenii din jur se vor supăra pe tine, te vor urî dacă nu le faci pe plac? Îți șoptește că ești o persoană îngrozitoare și vei fi considerat un om dificil, dacă nu te comporți întocmai cum se așteaptă ceilalți? Te întrebi ce e greșit la tine? Toate aceste presupuneri îți alimentează pornirea de a vrea să fii mereu pe placul celorlalți. În plus, este foarte posibil ca ele să fie interpretate printr-un filtru nu doar subiectiv, ci și (total) negativ.

Așadar, este foarte posibil ca unora să nu le placă de tine, iar asta este inevitabil. N-ai cum să controlezi ce cred alții despre tine. Tot ce poți face este să încerci să trăiești autentic și să fii împăcat cu alegerile, deciziile și acțiunile tale. Când te simți bine în legătură cu ceea ce faci, nu o să-ți mai pese chiar așa de mult de aprobarea celor din jur. Și asta pentru că nevoia noastră de aprobare din exterior își are rădăcina în propriile nesiguranțe. Ai nevoie de ceilalți ca să-ți valideze acțiunile atunci când acestea nu se aliniază cu valorile sau nevoile tale. (De exemplu, un prieten insistă să vă vedeți. Te simți foarte obosit și ai avea nevoie să te odihnești, însă nu-l poți refuza, pentru că ți-e teamă că-l vei dezamăgi. De fapt, odihna ar trebui să fie prioritatea ta principală și n-ar trebui să te justifici și, cu atât mai puțin, să te sacrifici).

Situația de mai sus este o exemplificare mult simplificată a modului în care se comportă oamenii care vor să fie mereu pe placul celorlalți. Și, din păcate, nu e deloc ușor să scăpăm de acest comportament. Studiile arată că ne este greu să-i contrazicem pe ceilalți sau să fim în dezacord cu ei, pentru că asta ne crește nivelul disonanței cognitive: conflictul dintre valorile tale și acțiunile pe care le întreprinzi în mod concret.

În astfel de situații, iată ce ar putea să-ți fie de ajutor:

  • Să-ți dai seama că alegerea este întotdeauna la tine, deși nici nu mai conștientizezi asta și acționezi pe pilot automat. Adesea, conștientizarea este primul pas către schimbare.
  • Să-ți identifici prioritățile: după ce ai conștientizat care-ți sunt prioritățile și ce fel de oameni vrei să ai în jur, este mai simplu să refuzi tot ceea ce nu se aliniază cu scopurile tale. 
  • Să înveți să trasezi limite. Gândește-te la limite ca la o dovadă de dragoste față de propria persoană. După ce ai înțeles ce-ți dorești, ce nevoi ai și care-ți sunt limitele, comunică-le: deschis, autentic, cu fermitate! E posibil ca noua ta voce să fie întâmpinată cu nedumerire, cu rezistență sau chiar cu furie, dar cei care te iubesc și te susțin cu adevărat vor aplauda eforturile tale de a trăi autentic (în plus, poate fi un moment bun de a-ți reevalua rețeaua de sprijin).
  • Să înveți să refuzi. Probabil că la început vei fi tentat să răspunzi cu „poate“ sau „nu știu“ unei invitații sau unei rugăminți. În loc de asta, ai putea refuza într-un mod eficient, dar totuși politicos. Dacă te sperie ideea de refuz, încearcă variante mai „blânde“: „Nu o să reușesc să ajung!“, „Am planuri sâmbătă seara, dar îți mulțumesc că te-ai gândit la mine“, „Din păcate, nu sunt în cea mai bună formă“.
  • Să te obișnuiești cu propriul disconfort. Pentru unii dintre noi, a face pe plac celorlalți este o modalitate de a atenua disconfortul intens cauzat de respingere, judecată, abandon sau de sentimentul că pur și simplu nu sunt perfecți. Dar dacă înveți să accepți și să trăiești cu aceste sentimente, ele pot avea mai puțină putere asupra acțiunilor tale.
  • Să nu exagerezi cu scuzele! Cu siguranță cunoști vorba aia: „Cine se scuză se acuză“. Cu cât oferi mai multe detalii, cu atât deciziile tale vor părea mai discutabile, așa că sunt recomandate „nu“-urile cât mai punctuale.

În loc de concluzie

Da, trebuie să ne gândim la ceilalți și trebuie să ne pese de sentimentele lor. Dar important este să nu ne gândim doar la ceilalți. Am citit undeva că, în ultimele clipe ale vieții, nu regreți că n-ai stat la serviciu peste program și că n-ai dat predat un proiect la timp, nici momentele în care n-ai tras de tine (ca să-ți forțezi cu totul limitele), nici întâlnirile plictisitoare pe care ți-a fost prea jenă ca să le eviți, ci clipele acelea în care ai ratat să fii lângă oamenii care contau cu adevărat pentru tine (pentru că nu i-ai putut refuza pe alții), experiențele pe care le-ai amânat până au devenit imposibile și bucuriile mărunte, pe care le-ai considerat prea mărunte față de prioritățile celorlalți. Poate că, până la urmă, o viață împlinită este una la finalul căreia numeri cât mai puține astfel de regrete.


Citește și:

După 17 ani ca jurnalistă la revista de modă și lifestyle ELLE România, în care a scris despre evenimentele culturale locale, cărți, modă, parenting, relații și destinații de călătorie, și în care a intervievat mulți oameni interesanți, Crina a decis că o schimbare este mai mult decât binevenită și s-a alăturat echipei entuziaste de la Thrive Global România, platforma de wellbeing inițiată de Arianna Huffington.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0