Conceptul wabi-sabi provine din filozofia japoneză și a apărut în secolul al XV-lea ca o rebeliune împotriva formelor de design extravagant și mult prea elaborat, specific acelor vremuri. Acest concept a mers într-o direcție complet opusă, concentrându-se în schimb pe simplitate, autenticitate și pe găsirea bucuriei printre imperfecțiuni și devenind ulterior chiar un stil de viață.
Nu există o traducere exactă pentru acest termen, deoarece wabi-sabi este un concept profund înrădăcinat în cultura japonezilor, ce încapsulează viziunea lor asupra lumii. Dar, tradus separat, wabi poate însemna simplitate și liniște, iar sabi frumusețea vârstei și a semnelor lăsate de trecerea timpului.
În prezent, viețile noastre sunt adesea atât de haotice, încât rareori ne acordăm un moment pentru a reflecta și pentru a aprecia unde ne aflăm, cât de departe am ajuns și unde vrem să ajungem. Stilul de viață wabi-sabi înseamnă a fi cu picioarele pe pământ, concentrându-te mai degrabă pe cine ești cu adevărat și nu pe ceea ce societatea se așteaptă să fii.
ABONARE NEWSLETTER
Articole care te vor inspira, te vor emoționa și, totodată, te vor susține în menținerea sănătății tale relaționale și a stării de bine — livrate săptămânal în inboxul tău.
Acest concept te îndeamnă să te relaxezi, să încetinești, să te retragi din lumea agitată și haotică, să găsești plăcere și recunoștință, chiar și în lucrurile simple, să fii mai atent și mai amabil cu propria persoană. Fă-ți timp, în această toamnă, pentru a respira. Regândește lucrurile cu adevărat importante din viață și îmbrățișează imperfecțiunea, inclusiv pe a ta.
Parfumuri meditative pentru un stil de viață wabi-sabi
Ca de obicei, articolele mele tind să mă conducă spre mirosuri și parfum. Efemer și calmant, parfumul rezonează în mod deosebit cu acest concept. Cu precădere dacă ne referim la parfumurile ușoare, meditative, care n-au scopul de a fi agresive la nivelul de intensitate a mirosului. Aceste parfumuri pot fi, cu adevărat, eficiente pentru starea noastră de bine, făcând minuni pentru mintea și corpul nostru, și dându-ne o senzație de liniște și pace.
În ultimii ani, parfumurile simple sau minimaliste au început să fie mult mai apreciate. Caracteristici specifice chiar parfumeriei japoneze, dar destul de întâlnite și la casele franțuzești, italienești sau la cele din Țările Nordice. Deși reprezintă o nișă, se pare că aceste parfumuri vor deveni și mai populare, odată cu răspândirea trendului quiet luxury.
Printre notele potrivite pentru atingerea acestei stări, le regăsim pe cele de bambus, lemongrass, ceai, flori de cireș, ghimbir sau citrice. Iar printre parfumurile care evocă un sentiment wabi-sabi se numără Le Labo Bergamote 22, Ulrich Lang Apsu, Issey Miyake L’Eau d’Issey, Floraïku I Am Coming Home, Bastille Parfums Hors-Piste, Frederic Malle Cologne Bigarade, Guerlain Eau de Cologne Imperiale sau celebrul Green Tea de la Elizabeth Arden.
Dacă reușești să găsești mulțumire și bucurie în lucrurile mărunte, precum o carte, un exercițiu de mindfulness, o plimbare prin ploaie sau chiar un miros plăcut, putem spune că trăiești un stil de viață wabi-sabi.
Text publicat în Ziarul Pagina de Psihologie.
Citește și: