fbpx
skip to Main Content

Istoric israelian, profesor titular în cadrul Departamentului de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim, dar și autor al lucrărilor Sapiens: O istorie graficăHomo Deus – Scurtă istorie a viitorului, 21 Lecții pentru Secolul XXI și Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, Yuval Noah Harari este protagonistul rubricii #AltfelDespreOameni din această săptămână, pe paginadepsihologie.ro.

Cum a ajuns Harari unul dintre cei mai importanți istorici ai zilelor noastre?

Yuval Noah Harari este cel de-al treilea copil al unei familii de evrei cu origini în Europa de Est. A crescut în apropierea localității Haifa, la Kiryat Ata, moștenind de la tatăl său (de meserie inginer la compania de stat de echipamente militare „Rafael“) pasiunea pentru istorie.

Harari a urmat cursurile Liceului „Leo Beck“ din Haifa și a amânat serviciul militar, întrucât la șaptesprezece ani a început să studieze Istoria la Universitatea Ebraică din Ierusalim. (A servit și în forțele de tanchiști, însă starea de sănătate nu i-a permis să facă acest lucru pentru mult timp.) Disertația sa a avut titlul Logistica militară în Evul Mediu, și-a făcut doctoratul în istorie la „Jesus College“ (Universitatea Oxford), sub atenta supraveghere a lui Steven Gunn, iar studiile post-doctorale au fost realizate tot în domeniul istoriei și au fost finalizate cu o bursă a Fondului Yad Hanadiv.

În 2005 devine lector al Facultății de Istorie de la Universitatea din Ierusalim, trei ani mai târziu obține postul de conferențiar, iar în 2014 devine profesor universitar cu normă întreagă.

Curajul de a-și accepta identitatea și de a-și asuma orientarea sexuală

La vârsta de douăzeci de ani și-a deschis sufletul și și-a dezvăluit orientarea sexuală, căsătorindu-se ulterior, în Canada, cu partenerul său de viață, Itzik Yahav, producător de spectacole de teatru. Cei doi locuiesc împreună în Mesilat Tzion, în apropierea Ierusalimului.

Harari este de părere că știința l-a ajutat să-și accepte sexualitatea. El apreciază că umanitatea este cea care a inventat ca unui băiat să-i placă numai de o fată, când, în realitate, un băiat poate simpatiza și un alt băiat. Așadar, este un semn de înțelepciune să admitem ceea ce ne arată realitatea, chiar dacă intră în contradicție cu ceea ce ne scot în evidență istoria și mimetismul social.

De multe ori, oamenii invocă divinitatea pentru a argumenta că orientarea homosexuală nu este naturală sau normală. Însă Harari ne îndeamnă să ne creăm propriile păreri în funcție de realitatea de facto, nu în baza celei inventate, împrumutate, transferate în timp. Harari ridică și o altă problemă, pe care societatea actuală o ascunde sub preș, respectiv homofobia, în special față de bărbați. El pune accent pe faptul că nici în societățile totalitare homofobia nu era la aceeași intensitate ca în societățile moderne. 

Potrivit site-ului newyorker.com, Harari și soțul său, Yahav, au crescut în același oraș (Kiryat Ata), însă nu s-au cunoscut de mici, ci în jurul vârstei de douăzeci de ani, după terminarea studiilor postuniversitare ale celui dintâi. Ei au o relație modernă: s-au cunoscut cu ajutorul unui site de întâlniri, își respectă spațiul dintre ei și nu participă la aceleași evenimente, pentru că au personalități complet diferite. Spre exemplu, la cele la care asistă și Harari nu sunt mai mult de opt participanți.

Totodată, Yuval participă, câteva săptămâni în fiecare an, la un retreat de meditație în India, iar în tot acest timp, Yahav și mama lui Harari păstrează legătura, ca și când ea ar scrie într-un jurnal. La întoarcerea din Mumbai, istoricul poate deschide e-mailul și poate citi ce s-a mai întâmplat cu mama sa pe parcursul călătoriei sale.

Harari susține că a ales să studieze în afara Israelului pentru a „gusta“ viața din nou, de data aceasta recunoscându-și orientarea sexuală. Nu se ferește să recunoască că a apelat la site-uri de dating, că a consumat substanțe interzise de câteva ori, ba chiar că își stabilise scopul de a face sex cu câte un partener nou în fiecare săptămână, fiind de părere că astfel își va putea trata timiditatea. 

Meditația, parte din viața de zi cu zi 

Din anul 2000, istoricul practică meditația Vipassana, pentru care se antrenează câte două ore în fiecare zi (atât la începutul, cât și la finalul zilei), iar anual, realizează o sesiune prelungită de meditație, de aproximativ treizeci de zile lipsite de cărți, social media sau orice alt element care să-i distragă atenția. Coincidență sau nu, din 2000 a ales și calea veganismului.

Tehnologia – binecuvântare, dar și blestem

Omul este o ființă socială, care posedă cel mai complex creier și cea mai polivalentă structură interioară. Era internetului însă modifică circuitele vieții și aduce valoare, dar, în același timp, face și un deserviciu omenirii. Harari îndeamnă la utilizarea echilibrată a noilor tehnologii, mai ales când acestea vor ajunge să fie invazive asupra corpului și creierului uman. El argumentează că folosirea dispozitivelor biometrice poate duce la o distanțare și mai mare între păturile sociale (adică păturile de jos, care, financiar, nu pot ține pasul cu noile forme de tehnologie apărute, vor fi martorele unei degradări, în timp ce păturile de sus se vor supra-dezvolta). De asemenea, istoricul mai atrage atenția și asupra faptului că, prin intermediul acestor instrumente inteligente, punem la dispoziție, uneori fără ca măcar să ne dăm seama, date personale (de identificare, fotografii de familie, localizări, preferințe personale etc.). Totodată, online-ul a căpătat atâta putere, încât cu ajutorul lui se pot crea anumite mișcări politice sau chiar anarhie. Este important, totuși, să nu uităm că diferența dintre ființele umane și tehnologie este faptul că cei dintâi au liber arbitru; drept urmare, este indicat să ne folosim de acest atribut specific uman, ca să ne direcționăm noi înșine viața după bunul plac, nu să fim „sclavii“ tehnologiei.

Unul dintre cei mai vânduți autori la nivel internațional

Yuval Noah Harari a câștigat de două ori, în 2009 și în 2012, premiul Polonsky pentru creativitate și originalitate, iar anul 2011 a fost marcat de câștigarea premiului Moncado al Societății pentru Istorie Militară, pentru articolele inedite despre istoria militară. Tot în 2012 își începe activitatea la Academia de Științe și Umanistică din Israel.

Anul 2011 mai este marcat și de publicarea cărții Sapiens: Scurtă istorie a omenirii, lucrare ce a fost publicată, inițial, în limba ebraică și, ulterior, a fost lansată și în limba engleză, urmând, apoi, să fie tradusă în 45 de limbi. Ediția ebraică a ajuns să fie un bestseller și a fost cea care i-a adus notorietate lui Harari. Lucrarea analizează în detaliu istoria umană, pornind de la epoca de piatră și ajungând până în zilele noastre, la revoluțiile politice și tehnologice ale secolului XXI. Lucrarea îndeamnă la introspecție și, în egală măsură, creează un bilanț al informațiilor știute, precum și a celor ignorate de umanitate, provocând cititorul și ridicând, la fiecare pagină, semne de întrebare.

℗PUBLICITATE



Desigur că, odată cu celebritatea, istoricul a început să aibă parte și de critici de tot felul; una dintre vocile mai importante a fost chiar cea a antropologului Christopher Robert Hallpike, care, după o analiză mai atentă a lucrării lui Harari, a conchis că acesta nu a adus nicio „contribuție serioasă la cunoaștere“. 

O altă temă dezbătută pe larg de Harari este economia datelor. El subliniază că: „Oamenii au cu siguranță o voință, dar ea nu este «gratuită». Nu poți decide ce dorințe ai […] Fiecare alegere depinde de o mulțime de condiții biologice, sociale și personale pe care nu le poți determina tu pentru tine. Pot alege ce să mănânc, cu cine să mă căsătoresc și cu cine să votez, dar aceste alegeri sunt determinate, în parte, de genele mele, de biochimia mea, de genul meu, de trecutul meu de familie, de cultura mea națională etc., iar eu nu pot alege niciuna dintre acestea.“

În 2016, Harari lansează lucrarea Homo Deus: Scurtă istorie a viitorului, premisa acesteia fiind încercarea omenirii de a obține fericirea, puterea divină ori nemurirea. Un an mai târziu, potrivit celebsagewiki.com, istoricul declara că progresele tehnologice și artificiale continue vor avea ca efect, „până în 2050, apariția unei noi clase sociale, clasa inutilă, din care vor face parte nu doar șomerii, ci și oamenii de neangajat.“

Ideile lui Harari la care merită să medităm

Cooperarea este esențială pentru supraviețuirea speciei umane

Potrivit lui Harari, miturile comune reprezintă fundamentul ce unește umanitatea. Acestea însă nu se referă doar la trăsăturile umane, ci și la iluziile pe care noi singuri le-am creat și care există în imaginația colectivă, cum ar fi, spre exemplu, banii (cu toții credem în ei, în „valoarea“ pe care o are o bucată de hârtie și, indiferent de moneda pe care o folosim, reușim să găsim un „limbaj“ comun). Cooperarea este, în opinia istoricului, elementul distinctiv de superioritate al omului.

Fericirea ființelor umane a existat înaintea revoluției agricole

Harari subliniază faptul că și persoanele care trăiau înaintea revoluției agricole aveau ideea de fericire. Desigur, afirmă istoricul, speranța de viață era considerabil mai scurtă, însă viața, în sine, era mult mai semnificativă, deoarece, în lipsa rutinei și a locurilor de muncă moderne, oamenii se bazau pe relațiile pe care le „croșetau“ între ei.

Odată cu apariția revoluției agricole, procesul de cultivare a alimentelor ne-a modificat stilul de viață atât de mult, iar perioada de timp alocată muncii s-a mărit într-atât, încât am putea argumenta că asta a dus la distrugerea structurii după care funcționa umanitatea, în sensul că omului a început să-i fie din ce în ce mai dificil să fie mulțumit și să se limiteze la ce are. În decursul a zeci de mii de ani, am renunțat, ușor, ușor, la minimalism și am reușit să facem cunoștință cu luxul, fără să conștientizăm însă reversul medaliei.

Omenirea se îndreaptă spre o digitalizare extremă

Harari se declară împotriva digitalizării exagerate, menționând că este fezabil ca omul să creeze un computer care simulează creierul uman, însă el se îndoiește de faptul că acest creier ar putea fi lipsit de valori morale. Istoricul nu este, sub nicio formă, împotriva (r)evoluției cibernetice, ci atrage atenția asupra tendinței de a minimaliza capacitatea și inteligența umană în detrimentul celei artificiale. El susține că omenirea se confruntă cu amenințări reale, precum colapsul ecologic, războiul nuclear și perturbarea tehnologică, și că subiectele invocate de politicieni, precum terorismul, inegalitatea sau sărăcia, sunt doar niște distrageri de la adevăratele noastre probleme.

Puterea este de dorit în detrimentul adevărului

Potrivit lui Harari, tindem mai mult să încercăm să controlăm viața, decât să o înțelegem, și chiar și atunci când considerăm că o facem, scopul inconștient este, de fapt, tot controlul. „Omul este singurul mamifer care poate coopera cu numeroși necunoscuți, deoarece numai el poate inventa povești, le poate răspândi și poate convinge milioane de alți oameni să creadă, la rândul lor, în ele.“

Capcanele minții umane

Pentru a sublinia modul de operare al minții umane, Harari ne prezintă, mai în glumă, mai în serios, următoarea idee: nu am putea convinge niciodată o maimuță să ne ofere o banană în schimbul promisiunii că, după moarte, în raiul maimuțelor, va avea acces infinit la banane. Acesta este motivul pentru care el consideră că religiile nu sunt nimic altceva decât o „convenție“, iar spiritualitatea, o călătorie.

Tăcerea ne face complici la faptele cu care nu suntem de acord

O voce asumată și dispusă să-și asume riscuri în numele adevărului și al valorilor în care crede, persoana care ne-a făcut să privim cărțile și manualele de istorie cu alți ochi este de părere că „tăcerea nu înseamnă neutralitate; ea este doar o manieră de a menține statu-quó“. Drept urmare, el consideră că cea mai mare „descoperire științifică“ a fost cea a ignoranței umane. 

Bianca Sîrbu

Bianca Sîrbu - jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Back To Top
×Close search
Caută