Despre fericire
Prețul inițial a fost: 35,00 lei.28,00 leiPrețul curent este: 28,00 lei.
Autor: Sigmund Freud
Mai sunt disponibile: 2 buc.!
Descriere
Noua serie Freud despre… își propune să aducă în atenția cititorilor mai mult sau mai puțin familiarizați cu psihanaliza o serie de lucrări ale marelui gânditor, într-un format accesibil și adaptat cerințelor lumii moderne. Textele au fost cu greu selectate din vasta operă freudiană, căci alegerea unora a reprezentat o nedreptate adusă altora. Temele tratate sunt mereu actuale, căci, în ciuda progreselor din planul exterior, mintea omenească nu s-a schimbat prea mult în ultima sută de ani. Astfel, la întrebarea pusă de revista Time în 1993, „A murit Freud?“, răspunsul nostru este un „nu“ categoric.
Cititorul va găsi, sperăm, în paginile acestor cărticele esențele prețioase ce se află adesea în recipiente de mici dimensiuni – pentru a-l călăuzi în perpetua sa căutare și pentru a-i oferi reperele necesare pe drumul cunoașterii.
„Una dintre formele de manifestare a iubirii, iubirea sexuală, ne-a mijlocit cea mai puternică experiență a unei senzații copleșitoare de plăcere și astfel a furnizat prototipul pentru aspirația noastră după fericire.“ — Sigmund Freud
„Libertatea individuală nu este un bun cultural. Ea a fost cea mai mare înainte de orice cultură, ce-i drept pe atunci aproape fără valoare, căci individul nu era în stare să o apere.“ — Sigmund Freud
***
Acest volum conține un extras din lucrarea „Disconfort în cultură“, care a fost publicată în limba română în: Sigmund Freud, Opere esențiale, vol. 9, Studii despre societate și religie.
Apărut inițial în 1930, în contextul anilor „fără griji“ ai perioadei interbelice, acesta este unul dintre eseurile seminale ale lui Freud. În el este scrutat mobilul existenței umane înseși, o existență aflată la confluența dintre căutarea fericirii și respectarea restricțiilor impuse de cultură. Ne întâlnim aici cu concepte clasice ale psihanalizei, precum Supraeul, principiul plăcerii și principiul realității, pulsiunea de viață și pulsiunea de moarte, analizate dintr-o perspectivă societală.
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 978-606-40-1119-0 |
Titlul original: | Sigmund Freud – Das Unbehagen in der Kultur |
Traducerea: | |
Data publicării: |
Sigmund Freud (născut Sigismund Schlomo Freud la 6 mai 1856, Freiberg, Imperiul Austriac, astăzi Příbor, Republica Cehă – d. 23 septembrie 1939, Londra) a fost cel mai cunoscut medic neuropsihiatru al secolului XX, devenit celebru ca fondator al psihanalizei, ajutat fiind în acele vremuri și de controversele pe care le-a stârnit la începutul secolului trecut teoria sa asupra sexualității umane.
Ideile sale despre ierarhizarea aparatului psihic uman în id, ego, super-ego (sinele sau inconștientul, eul și supraeul), refulare, funcția visului etc., ca și metodele sale de analiză a discursului, actelor ratate și viselor pacienților au reprezentat o contribuție majoră în domeniul psihologiei, psihanaliza reprezentând până în zilele noastre o importantă metodă de psihoterapie. Influența acesteia nu s-a mărginit însă numai la acest domeniu, ci s-a răsfrânt asupra studiului culturii și al artelor, a marcat istoria religiilor și studiul comparat al acestora, antropologia, filosofia și alte domenii umaniste ale cunoașterii.
Opere principale:
- Studien uber Hysterie (Studii despre isterie) (împreuna cu Josef Breuer), 1895
- Die Traumdeutung (Interpretarea viselor), 1899
- Zur Psychopathologie des Alltagslebens (Psihopatologia vieții cotidiene), 1904
- Drei Abhandlungen zur Sexultheorie (Trei eseuri despre teoria sexualității), 1905
- Zur Einfuhrung der NarziBmus (Introducere despre narcisism), 1914
- Jenseits des Lustprinzips (Dincolo de principiul plăcerii), 1920
- Das Ich und das Es (Ego și Id), 1923
- Die Zukunft einer Illusion (Viitorul unei iluzii), 1927
- Das Unbehagen in der Kultur (Civilizația și neajunsurile ei), 1929
- Vorlesungen zur Einfuhrung in die Psychoanalyse (Conferințe despre introducerea în psihanaliză), 1933
- Totem und Tabu (Totem și tabu)
- Der Mann Moses und die monotheistische Religion (Moise și monoteismul), 1939
- Abriß der Psychoanalyse (O privire asupra psihanalizei), 1940;
1 recenzie pentru Despre fericire
5 stele | 0% | |
4 stele | 100% | |
3 stele | 0% | |
2 stele | 0% | |
1 stea | 0% |
Mihaela R. –
Ușor de citit și informativă, cartea mi-a oferit o perspectivă diferită asupra societății.