skip to Main Content
10 %

Drama copilului dotat

21,00 lei 18,90 lei

Evaluat la 0 stele din 5
(be the first to review)

În căutarea adevăratului sine

Autor Alice Miller

În stoc

Cod Produs: 0005 Categorie: Etichete: ,

Descriere

Experiența ne-a învățat că avem o singură armă ce ne stă mereu la dispoziție în lupta împotriva bolii mentale: descoperirea emoțională a adevărului despre istoria unică a copilăriei noastre. Este posibil, așadar, să ne eliberăm cu totul de iluzii? Istoria demonstrează că ele se furișează peste tot, că fiecare viață este plină de ele – poate pentru că adevărul ni se pare adesea insuportabil. Cu toate acestea, adevărul este esențial într-o asemenea măsură, încât pierderea lui se plătește scump, luând forma unei boli grave. Pentru a deveni întregi, trebuie să încercăm, parcurgând un proces îndelungat, să ne descoperim adevărul personal, un adevăr care poate provoca durere înainte de a ne oferi o nouă sferă a libertății. În schimb, dacă alegem să ne mulțumim cu „înțelepciunea” intelectuală, vom rămâne în sfera iluziei și a autoamăgirii.

Răul care ni s-a facut în copilărie nu poate fi înlăturat, întrucât nu putem schimba nimic din trecutul nostru. Putem, totuși, să ne schimbăm pe noi înșine. Ne putem reface pe noi și ne putem câștiga integritatea pierdută, alegând să acordăm mai multă atenție cunoașterii înmagazinate înăuntrul corpurilor noastre și devenind mai conștienți de această cunoaștere. Această cale, deși nu este deloc ușoară, reprezintă singura modalitate prin care putem lăsa în spate în cele din urmă închisoarea invizibilă și crudă a copilăriei noastre. Devenim liberi transformându-ne din victime inconștiente ale trecutului în indivizi responsabili în prezent, conștienți de trecutul nostru și capabili, astfel, să trăiască împreună cu acesta.

Informații suplimentare

Numărul de pagini:

 160

Dimensiuni:

 13 x 20 cm

I.S.B.N.:

 978-973-111-424-8

Titlul original:

 Das drama des begabten kindes

Traducerea din limba germană:

 Monica Medeleanu

Data publicării:

noiembrie 2015

Despre autor

Alice Miller (1923- 2010), psiholog elvețian, a fost în mod special recunoscută pentru lucrările sale în domeniul abuzului părinte-copil, traduse în numeroase limbi. Cartea sa Drama copilului dotat a dat naștere unor dezbateri intense și a devenit un bestseller internațional. Opiniile sale asupra consecințelor abuzului față de copil au devenit deosebit de influente.

Miller a ținut să clarifice că termenul de „abuz” nu se referă numai la violența fizică și la abuzul sexual, ci și la o formă de abuz mai insidioasă: abuzul psihologic. Acesta este insidios deoarece e dificil de identificat și oprit căci persoana abuzată are adesea tendința de a ascunde abuzul chiar și de ea însăși și s-ar putea să nu devină conștientă de el decât în urma unui eveniment dramatic de viață sau a instalării depresiei, ce se cere tratată.

Miller, care în discursul său asociază psihanaliza cu „pedagogia otrăvitoare”, pune abuzul psihologic parental la baza tuturor nevrozelor și a psihozelor. Ea a susținut că toate formele de boală mentală, adicție, crimă și aderare oarbă la o sectă religioasă sunt cauzate în ultima instanță de furia și suferința refulate ce rezultă din traumele inconștiente nerezolvate din copilărie. Ea a analizat din această perspectivă viața unor figuri problematice ale istoriei, realizând între altele psihobiografia lui Adolf Hitler și a lui Jürgen Bartsch, despre care afirma că au suferit de abuzuri parentale repetate.

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Drama copilului dotat”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Close search
Back To Top
×Close search
Caută