fbpx
skip to Main Content
5 %

Libertate în exil

49,00 lei 46,55 lei

3.0 (1 recenzie)

Autobiografia lui Dalai Lama

Autor: Dalai Lama

Mai sunt disponibile 4 buc.!

În stoc

Descriere

Liderul spiritual și politic al Tibetului, câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1989, a fost recunoscut ca fiind cea de-a paisprezecea reîncarnare a lui Dalai Lama în 1938, la vârsta de doi ani, prin intermediul unui proces tradițional de „descoperire“. Luat de lângă părinții săi, a fost apoi dus în Lhasa, educat conform unui regim monastic de austeritate riguroasă și crescut într-o izolare aproape totală. La vârsta de cincisprezece ani, în condițiile în care țara sa se afla sub amenințarea noii Chine comuniste, a fost investit cu puteri depline ca șef al statului Tibet, o țară de dimensiuni comparabile cu cele ale Europei Occidentale.

În următorul deceniu traumatic, Dalai Lama a devenit un apropiat atât al președintelui Mao, cât și al lui Jawaharlal Nehru, primul ministru indian, timp în care a încercat cu disperare să mențină autonomia poporului său. În cele din urmă, în 1959, a fost forțat să plece în exil, fugind, în baza unui plan curajos, în satul himalayan Dharamsala. L-au urmat peste 100.000 de refugiați sărmani. În timpul exilului său s-a dedicat refacerii vieților distruse ale compatrioților săi refugiați și promovării păcii în lume, prin intermediul unei politici ferme a nonviolenței.

Printre experiențele sale politice, Dalai Lama dezvăluie înțelegerile secrete încheiate cu CIA în timp ce Tibetul își continua lupta pentru independență. Vorbește nestingherit despre mulți lideri mondiali pe care i-a cunoscut în timp ce a călătorit prin lume, în efortul de a-și ajuta compatrioții. Recunoscător față de Occident, el își oferă totodată opiniile cu privire la crizele spirituale cu care ne confruntăm în ziua de astăzi.

„Poporul tibetan trebuie să fie din nou liber să se dezvolte din punct de vedere cultural, intelectual, economic și spiritual și să‑și poată exercita libertățile democratice fundamentale. Încălcările drepturilor omului în Tibet sunt printre cele mai grave din lume. Acest lucru este atestat de Amnesty International și de alte astfel de organizații. Discriminarea este practicată în Tibet printr-o politică directă de apartheid numită de chinezi «segregare și asimilare». În realitate, tibetanii sunt, în cel mai bun caz, cetățeni de mâna a doua în propria lor țară.“

„Când privesc în urmă, la vremurile în care Tibetul era încă o țară liberă, îmi dau seama că aceia au fost cei mai buni ani din viața mea. Astăzi sunt cu siguranță fericit, dar inevitabil existența pe care o duc acum este foarte diferită de cea în care am crescut. Și deși, în mod clar, nu îmi este de niciun folos să mă complac în sentimente de nostalgie, totuși nu mă pot abține să nu mă simt trist ori de câte ori mă gândesc la trecut. Îmi aduce aminte de suferința îngrozitoare a poporului meu. Vechiul Tibet nu a fost perfect. Totuși, este adevărat că felul nostru de viață era de-a dreptul remarcabil. Cu siguranță existau multe lucruri care meritau păstrate și care acum sunt pierdute pe vecie.“ — Dalai Lama

Informații suplimentare

Numărul de pagini:

384

Dimensiuni:

13 x 20 cm

Coperta:

paperback cu clapete

ISBN:

978-973-111-787-4

Titlul original:

Freedom in Exile – Dalai Lama

Traducerea:

Ines Simionescu

Data publicării:

noiembrie 2019

Sfinția Sa Tenzin Gyatso, al paisprezecelea Dalai Lama, s-a născut la 6 iulie 1935, într-un mic sat de țărani din provincia Amdo. La vârsta de doi ani a fost descoperit ca fiind încarnarea predecesorului său, marele Dalai Lama al treisprezecelea. La vârsta de patru ani și jumătate, Tenzin Gyatso este adus în capitala statului tibetan, Lhasa, și instalat pe tron în calitate de șef suprem temporal și spiritual al Tibetului. Copilăria și-a petrecut-o mai ales în compania călugărilor și a discipolilor, făcând foarte rar vizite familiei sale din satul natal.

Înclinația înnăscută pentru studiu și curiozitatea pentru lumea din jurul Tibetului l-au determinat să-și lărgească permanent cunoștințele – inclusiv studii de limba engleză, știință și matematici -, însă partea cea mai importantă a educației sale a fost făcută în maniera tradițională tibetană (așa cum va descrie mai târziu în autobiografia sa). Scopul principal al sistemului tibetan constă în lărgirea și cultivarea minții printr-o mare varietate de cunoștințe. În ceea ce privește standardele avansate de educație seculară, programa școlară include teatrul, dansul și muzica, astrologia, poezia și compoziția. Cursurile de instruire superioară includ arta vindecării, sanscrita, dialectica, artele și meseriile, metafizica și filozofia religiilor. Dintre aceste „cinci subiecte elevate“, așa cum mai sunt numite, ultimul este considerat fundamental. Sfinția Sa și-a început educația la vârsta de șase ani, iar la douăzecișicinci și-a luat doctoratul în filozofie buddhistă. A fost examinat periodic de cercurile profesorale de la principalele universități monastice: Drepung, Sera și Ganden. Examinarea finală a avut loc la Jokhang, Lhasa, în fața congregațiilor de profesori.

De la vârsta de șaisprezece ani, Dalai Lama și-a asumat întreaga putere temporală și timp de nouă ani a urmărit reconcilierea cu guvernul chinez. Cu toate acestea, în anul 1959 la Lhasa izbucnește o revoltă împotriva Chinei, iar Dalai Lama este nevoit să părăsească Tibetul și să se stabilească în India, unde este urmat de peste o sută de mii de conaționali. Spre deosebire de predecesorii săi, al patrusprezecelea Dalai Lama a efectuat vizite în numeroase țări și a întreținut un dialog constant cu personalități aparținând unor spații culturale, religioase și ideologice foarte diferite. De-a lungul vremii, reputația sa de om al păcii și înțelegerii a crescut neîncetat. Sfinția Sa a primit numeroase premii naționale și internaționale, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace în 1989.

În ultimii ani, multe universități occidentale i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa ca o recunoaștere a importanței scrierilor sale asupra filozofiei budiste și a rolului pe care personalitatea sa îl joacă în dialogul ecumenic și în menținerea armoniei între marile religii ale lumii. În timpul călătoriilor pe care le-a efectuat în străinătate, Sfinția Sa a susținut cu tărie necesitatea respectului reciproc și a unei mai bune înțelegeri între diferitele credințe ale lumii. În aparițiile sale publice, Dalai Lama urmărește să transmită neobositul său mesaj de iubire, compasiune și nonviolență, precum și sentimentul universalei responsabilități pentru destinul acestei lumi, pentru pace.

Opera (selectiv):

  • My Spiritual Journey, HarperOne, 2010
  • Toward a True Kinship of Faiths, Doubleday, 2010
  • The Middle Way – Faith Grounded in Reason, Wisdom Publications, London, 2009
  • All You Ever Wanted to Know About Happiness, Life and Living, Hay House, 2009
  • Art of Happiness in a Troubled World, Doubleday, New York, 2009
  • Emotional Awareness, Holt, 2009
  • Becoming Enlightened, Rider, 2009
  • In My Own Words – An Introduction to My Teachings and Philosophy, Hay House, 2008
  • Dalai Lama at MIT, Harvard University Press, 2008
  • Mind in Comfort and Ease – The Vision of Enlightenment in the Great Perfection, Wisdom Publications, 2007
  • Activating Bodhichitta and a Meditation on Compassion, Library of Tibetan Works & Archives, 2006
  • Teachings on je Tsong Khapa’s Three Pincipal Aspects of the Path, Library of Tibetan Works & Archives, 2006
  • Yoga Tantra – Paths to Magical Seats, Snow Lion Publication, 2005
  • The Universe in a Single Atom – The Convergence of Science and Spirituality, Morgan Road Books, 2005
  • Widening the Circle of Love, Rider, 2005
  • Path of Wisdom, Path of Peace – A Personal Conversation, Crossroad Publishing, 2005

1 recenzie pentru Libertate în exil

  1. Ariana

    Această carte te inspiră. Am aflat multe lucruri despre Dalai Lama despre care nu mai știam. De exemplu, am aflat că îi este frică de omizi și cai! 🙂

Lasă o recenzie de client

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top
×Close search
Caută