Orbi
Prețul inițial a fost: 49,00 lei.30,87 leiPrețul curent este: 30,87 lei.
Autor: Petronela Rotar
Mai sunt disponibile: 2 buc.!
Descriere
„Nu știu ce-nseamnă să nu vezi cu ochii, dar știu ce-nseamnă să-ți orbești inima, cu tot sângele ei, să-i dai peste gură instinctului care urlă «Nu!», să-ți înveți mintea să-ți justifice drumul în jos. Această carte mi-a spart în față o oglindă și m-am văzut bucăți în toate cioburile ei. Pare ciudat, însă eram întreagă în fiecare ascuțitură. Pentru că totul omului cu sufletul orbit este un tot mai mic. Ca să te-ntorci la tine, că altă cale nu e, iubește-te-n fărâmă, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela în cartea asta pulsândă, răvășitor de necesară.“ — Ana Barton
„Mărturisesc că am citit cartea Petronelei Rotar de două ori. Prima dată am citit-o încercând să înţeleg fuga, un fel de du-te vino ameţitor. Plecări, veniri, localităţi, toată lumea fuge aparent pe undeva şi constant de propria persoană. Personajul principal stă locului doar vreo câteva săptămâni şi numai când are depresie acută.
A două oară am citit volumul ca să îmi delimitez mai clar portretele: nu numai portretul Alexei sau cel al lui Călin, cele două personaje principale, ci şi portretul personajului psihodramă, portretul părinte-feminin, portretul părinte-masculin, portretul personajului «societate românească». Fiecare dintre ele devine pe rând personaj principal, chiar şi numai pentru câteva secunde, şi apoi decor, obiect de recuzită în caruselul unui roman care poate fi citit pe foarte multe planuri. Ceea ce uneşte toate aceste planuri este sinceritatea. Onestitatea dusă până la extrem a unei femei sfâşiate între inerţia de a se minţi prinsă în construcţiile sociale care i-au fost inoculate şi incapacitatea de a trăi aşa.
Ca o disecţie făcută pe viu, cartea Petronelei este construită în jurul revelaţiei dureroase că, deşi ne ascundem sub un munte de mecanisme de apărare cotidiene, de noi înşine nu avem unde să fugim.“ — Anca Mizumschi
„Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul că ea tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violență și rezistența în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă.“ — Radu Vancu
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 978-606-40-0951-7 |
Data publicării: |
Petronela Rotar s-a născut în 1977 la Brașov, unde a trăit pînă acum toată viața. A fost jurnalist vreme de 18 ani la mai multe stații locale ale celor mai importante televiziuni, are doi copii și o istorie personală zbuciumată pe care a fructificat-o literar într-o parte dintre cărțile ei.
A publicat cinci cărți. Prima carte, de poezie, O să mă știi de undeva a fost publicată în 2014, iar până acum s-a vândut în multe mii de exemplare, devenind singurul best seller de poezie în România post decembristă. În 2017 a fost publicată a doua ediție a cărții, revizuită, adăugită și cu ilustrații semnate de artista Corina Drăgan.
Au urmat cartea de proză scurtă Alive, tot în 2014, desemnată de cititori cea mai bună carte a anului 2014 pe site-ul Bookaholic și un nou volum de poezie, Efectul pervers, în 2015. În 2016, a apărut Sfîrșitul nopții, o colecție de 19 povestiri scurte, care a câștigat din nou simpatia cititorilor și a devenit cea mai bună carte a anului 2016, pe același site.
În 2017, apare Orbi, primul roman al autoarei, carte ce devine în doar câteva săptămâni best-seller și un adevărat fenomen, primul tiraj epuizându-se înainte de lansarea oficială.
În prezent, studiază psihologia și urmează o formare de psihoterapie – psihodramă.
2 recenzii pentru Orbi
5 stele | 50% | |
4 stele | 50% | |
3 stele | 0% | |
2 stele | 0% | |
1 stea | 0% |
Raluca –
Cartea este foarte buna si cu siguranta o voi recomanda in continuare tuturor. Intr-o societate supeficiala care se ghideaza dupa valori superficiale, ajungem si noi de cele mai multe ori sa nu mai vedem altfel lucrurile. In acest roman Petronela Rotar, explică foarte frumos cum oameni se mint singuri de cele mai multe ori avand o parere deformata despre ei si despre realitatea in care traiesc.
Adriana M. (client verificat) –