Păzitorii prezenței
Prețul inițial a fost: 50,00 lei.40,50 leiPrețul curent este: 40,50 lei.
Ce putem învăța de la câini și pisici
Autori: Eckhart Tolle, Patrick McDonnell
Vârsta recomandată: 7-12 ani
Mai sunt disponibile: 4 buc.!
Descriere
O unică și minunată colaborare dintre doi maeștri ai domeniilor lor: sunt aduse laolaltă spusele învățătorului spiritual Eckhart Tolle și fermecătoarele ilustrații ale lui Patrick McDonnell, creatorul deosebit de apreciatei serii de benzi desenate MUTTS. Fiecare pagină este un emoționant îndemn la meditație, intuire a adevărurilor profunde și reverență făcută c-un zâmbet, clipă de clipă, în fața totalității ființelor.
Mai mult decât o colecție de imagini hazlii ce stârnesc admirația, îmbinarea dintre arta lui Patrick McDonnell și cuvintele lui Eckhart Tolle dezvăluie o dragoste adâncă pentru natură, animale, oameni, pentru toate formele de viață. Păzitorii prezenței ne amintește că suntem una cu tot ceea ce există și sărbătorește încântarea de a ne descoperi în prezent, înconjurați de frumusețea pe care deseori uităm s-o luăm în seamă.
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 978-606-44-0543-2 |
Titlul original: | Guardian of Being |
Traducerea: | |
Data publicării: |
Eckhart Tolle s-a născut sub numele de Ulrich Leonard Tolle lângă Dortmund, în Germania anului 1948. Tolle explică copilăria sa ca fiind una nefericită: părinţii săi erau într-o continuă luptă, în final ei luând-o pe drumuri separate. La 13 ani el s-a mutat în Spania cu tatăl său și pe parcursul copilăriei, spune el, s-a simţit ca un străin la şcoală.
În Germania și-a petrecut copilăria jucându-se în clădiri distruse de bombe din timpul celui de- al Doilea Război Mondial, ce îi aminteau constant de norii negri ce îl înconjurau. Când s-a mutat cu tatăl său, Tolle a început să studieze acasă literatura, limbile străine şi astronomia.
Pe când avea 15 ani citise deja numeroase cărţi scrise de Joseph Anton Schneiderfranken, autor german cunoscut în mediul poetic și de teosofie. La 19 ani decide să se mute în Anglia unde predă limba germană şi spaniola. Începe acum să aibă dese depresii, trăind dese sentimente de anxietate şi frică, ce îl conduc să caute răspunsuri legate de viaţa sa.
Se decide să caute răspunsurile la întrebările pe care le are studierea filozofiei, literaturii şi psihologiei la vârsta de 22 de ani. A absolvit şi a primit o bursă după absolvire, pe care a început-o în 1977, însă la care a renunţat ulterior.
Eckhart Tolle relatează o experienţă care şi-a pus amprenta pe viaţa lui pe când avea 29 de ani (în 1977). El spune că într-o noapte a avut o trăire care l-a transformat:
„Nu am putut să mai trăiesc cu mine. Iar din asta se ridica o întrebare fără un răspuns: cine este eul care nu poate trăi cu sinele? Ce reprezintă sinele? M-am simţit atras într-un vid! Nu am ştiut atunci că ce s-a întâmplat cu adevărat era de fapt prăbuşirea sinelui făurit de minte, cu apăsarea sa, cu problemele sale, ce trăiesc între trecutul nesatisfăcător şi viitorul înfricoşător. S-a dizolvat. În dimineaţa următoare m-am trezit şi totul era atât de paşnic. Pacea era prezentă pentru că nu exista niciun sine. Doar prezenţa sau «fiinţa» ce doar observa şi privea.“
Exact după acest moment el şi-a început cariera de scriitor. De asemenea, atunci şi-a schimbat şi numele. Majoritatea cărţilor scrise de Eckhart Tolle se concentrează pe învăţături spirituale.
MUTTS a lui Patrick McDonnell este o combinație dintre afecțiunea autorului pentru animale și pasiunea sa pentru arta benzilor desenate. Creată în 1994, seria MUTTS apare în prezent în peste 700 de publicații periodice din întreaga lume și pe internet, la mutts.com. Charles M. Schulz, creatorul personajului Peanuts, consideră MUTTS „una dintre cele mai bune benzi desenate din toate timpurile“. McDonnell a primit numeroase premii pentru arta lui și pentru activitatea de militant pentru drepturile animalelor. I‑au fost tipărite peste 20 de cărți, inclusiv The Gift și Hug Time, bestselleruri The New York Times.
McDonnell este membru în consiliile naționale de administrație ale The Humane Society of United States și The Fund for Animals. Locuiește în New Jersey împreună cu soția sa, Karen, cu fosta maidaneză MeeMow, cu Not Ootie, o pisicuță care nu ține să fie domestică, și o nouă, foarte bună prietenă, cățelușa Amelie.
Mariana –
Merită citită și recitită. Recomand.