fbpx
skip to Main Content
10 %

Potențialul nostru uman

4.0 (1 recenzie)

39,50 lei 35,55 lei

Calea budistă a compasiunii, altruismului și liniștii interioare

Autor: Dalai Lama

Mai sunt disponibile 5 buc.!

În stoc

Descriere

Discursul susținut de Sanctitatea Sa Dalai Lama în campusul Universității Harvard a devenit, prin munca editorială realizată de Jefrey Hopkins, un manual de învățături prin care putem să dezvoltăm într-un stil personal, bazat pe fundamente budiste, calea către propria noastră umanitate, către altruism și înțelepciunea de a trăi viața cu bunătate și candoare față de noi înșine și de toate ființele sensibile, de lumea în care trăim.

Grație prelegerilor și sesiunilor de întrebări și răspunsuri redate exact așa cum au avut loc, cititorul are senzația, parcurgând cartea, că se află în aceeași sală cu S. S. Dalai Lama și chiar asistă la un retreat în care învață atât din punct de vedere teoretic, cât și practic cum să abordeze în propria viață teme precum: cultivarea generozității și a compasiunii pentru toate ființele, natura Adevărului ultim despre existența umană, gestionarea furiei, valorizarea dușmanilor, psihologia existenței ciclice, tehnici de meditație, practici pentru sădirea înțelepciunii, toleranței și răbdării, ce sunt conștiința și karma etc.

Potențialul nostru uman este o introducere detaliată în practica și teoria budistă, pornind de la Cele Patru Nobile Adevăruri și învățăturile lui Shantideva, expunând cu extremă claritate atât istoria filosofiei budiste, cât și principalele școli de învățătură, diferențele dintre acestea și esența comună a practicilor care le califica drept Căi spre Iluminare.

„Când suntem plini de ură, cuvintele «frați» și «surori» sunt doar cuvinte, nimic mai mult, dar atunci când avem o motivație altruistă, marea noastră comunitate umană va deveni o familie armonioasă, prietenoasă, dreaptă și onestă. Acesta este scopul nostru. Că dobândim acest lucru în această viață sau nu, aceasta e o chestiune diferită; în orice caz, merită încercat.“ — Sfinția Sa Dalai Lama

Informații suplimentare

Numărul de pagini:

288

Dimensiuni:

13 x 20 cm

Coperta:

paperback cu clapete

ISBN:

978-973-111-839-0

Titlul original:

2nd Edition – Our Human Potential: The Unassailable Path of Love, Compassion, and Meditation (Core Teachings of Dalai Lama) 1st Edition – The Dalai Lama at Harvard: Lectures on the Buddhist Path to Peace

Traducerea:

Ruxandra Apetrei

Data publicării:

august 2020

Sfinția Sa Tenzin Gyatso, al paisprezecelea Dalai Lama, s-a născut la 6 iulie 1935, într-un mic sat de țărani din provincia Amdo. La vârsta de doi ani a fost descoperit ca fiind încarnarea predecesorului său, marele Dalai Lama al treisprezecelea. La vârsta de patru ani și jumătate, Tenzin Gyatso este adus în capitala statului tibetan, Lhasa, și instalat pe tron în calitate de șef suprem temporal și spiritual al Tibetului. Copilăria și-a petrecut-o mai ales în compania călugărilor și a discipolilor, făcând foarte rar vizite familiei sale din satul natal.

Înclinația înnăscută pentru studiu și curiozitatea pentru lumea din jurul Tibetului l-au determinat să-și lărgească permanent cunoștințele – inclusiv studii de limba engleză, știință și matematici -, însă partea cea mai importantă a educației sale a fost făcută în maniera tradițională tibetană (așa cum va descrie mai târziu în autobiografia sa). Scopul principal al sistemului tibetan constă în lărgirea și cultivarea minții printr-o mare varietate de cunoștințe. În ceea ce privește standardele avansate de educație seculară, programa școlară include teatrul, dansul și muzica, astrologia, poezia și compoziția. Cursurile de instruire superioară includ arta vindecării, sanscrita, dialectica, artele și meseriile, metafizica și filozofia religiilor. Dintre aceste „cinci subiecte elevate“, așa cum mai sunt numite, ultimul este considerat fundamental. Sfinția Sa și-a început educația la vârsta de șase ani, iar la douăzecișicinci și-a luat doctoratul în filozofie buddhistă. A fost examinat periodic de cercurile profesorale de la principalele universități monastice: Drepung, Sera și Ganden. Examinarea finală a avut loc la Jokhang, Lhasa, în fața congregațiilor de profesori.

De la vârsta de șaisprezece ani, Dalai Lama și-a asumat întreaga putere temporală și timp de nouă ani a urmărit reconcilierea cu guvernul chinez. Cu toate acestea, în anul 1959 la Lhasa izbucnește o revoltă împotriva Chinei, iar Dalai Lama este nevoit să părăsească Tibetul și să se stabilească în India, unde este urmat de peste o sută de mii de conaționali. Spre deosebire de predecesorii săi, al patrusprezecelea Dalai Lama a efectuat vizite în numeroase țări și a întreținut un dialog constant cu personalități aparținând unor spații culturale, religioase și ideologice foarte diferite. De-a lungul vremii, reputația sa de om al păcii și înțelegerii a crescut neîncetat. Sfinția Sa a primit numeroase premii naționale și internaționale, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace în 1989.

În ultimii ani, multe universități occidentale i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa ca o recunoaștere a importanței scrierilor sale asupra filozofiei budiste și a rolului pe care personalitatea sa îl joacă în dialogul ecumenic și în menținerea armoniei între marile religii ale lumii. În timpul călătoriilor pe care le-a efectuat în străinătate, Sfinția Sa a susținut cu tărie necesitatea respectului reciproc și a unei mai bune înțelegeri între diferitele credințe ale lumii. În aparițiile sale publice, Dalai Lama urmărește să transmită neobositul său mesaj de iubire, compasiune și nonviolență, precum și sentimentul universalei responsabilități pentru destinul acestei lumi, pentru pace.

Opera (selectiv):

  • My Spiritual Journey, HarperOne, 2010
  • Toward a True Kinship of Faiths, Doubleday, 2010
  • The Middle Way – Faith Grounded in Reason, Wisdom Publications, London, 2009
  • All You Ever Wanted to Know About Happiness, Life and Living, Hay House, 2009
  • Art of Happiness in a Troubled World, Doubleday, New York, 2009
  • Emotional Awareness, Holt, 2009
  • Becoming Enlightened, Rider, 2009
  • In My Own Words – An Introduction to My Teachings and Philosophy, Hay House, 2008
  • Dalai Lama at MIT, Harvard University Press, 2008
  • Mind in Comfort and Ease – The Vision of Enlightenment in the Great Perfection, Wisdom Publications, 2007
  • Activating Bodhichitta and a Meditation on Compassion, Library of Tibetan Works & Archives, 2006
  • Teachings on je Tsong Khapa’s Three Pincipal Aspects of the Path, Library of Tibetan Works & Archives, 2006
  • Yoga Tantra – Paths to Magical Seats, Snow Lion Publication, 2005
  • The Universe in a Single Atom – The Convergence of Science and Spirituality, Morgan Road Books, 2005
  • Widening the Circle of Love, Rider, 2005
  • Path of Wisdom, Path of Peace – A Personal Conversation, Crossroad Publishing, 2005

1 recenzie pentru Potențialul nostru uman

  1. Marina

    Da… este interesantă!

Lasă o recenzie de client

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back To Top
×Close search
Caută