Serena Williams. Pe linie
Prețul inițial a fost: 37,57 lei.27,05 leiPrețul curent este: 27,05 lei.
Autori: Serena Williams, Daniel Paisner
Mai sunt disponibile: 3 buc.!
Descriere
„Povestirile pe care le-am ales din viaţa şi cariera mea sunt cele care acum mi se par cele mai bune surse de inspiraţie, cele mai motivante, cele mai ilustrative. Sunt amintirile care îmi dau mie formă, în momentul în care trimit aceste pagini la tipar. Sunt clipele pe care le văd ca pietre de hotar şi influenţele primite în formarea mea, ce m-au ajutat să devin persoana care sunt, jucătoarea care sunt, precum şi persoana şi jucătoarea care aş putea deveni. Cereţi-mi peste zece ani să reflectez asupra copilăriei mele şi a devenirii mele pe terenul de tenis şi s-ar putea să ajung la alte gânduri. Sau poate că mă voi gândi la aceleaşi amintiri dar într-un fel cu totul nou, după cum mi se schimbă perspectiva. Cereţi-mi peste douăzeci de ani şi cu totul alte gânduri s-ar putea să iasă la suprafaţă.
Cam asta sunt eu, acum. O bucată din inima mea, la un moment dat în timp. Dar dincolo de toate, vine un avertisment: tot ce tocmai veţi citi se supune schimbării. În fine, poate nu chiar tot. Anumite fapte legate de viaţa mea – cine, ce, când şi unde – sunt toate fixe. Dar fiecare părere, fiecare sentiment, fiecare intuiţie care derivă din acele fapte – cum şi de ce – este încă pe masă.
Când am început să scriu cartea aceasta, n-am intenţionat niciodată să fie nişte memorii complete, de la un cap la altul. Nu sunt pregătită să-mi fac bagajul şi să-mi închei cariera. N-am terminat încă! Vă pot spune ce se întâmplă. Vă pot spune ce s-a întâmplat. Dar nu vă pot spune încotro mă îndrept. Nu pot şti ce turnură va lua povestea vieţii mele. La naiba, nici nu vreau să ştiu.“ — Serena Williams
„Pe teren, Serena este cea mai competitivă adversară pe care am întâlnit-o, iar în afara terenului este o soră iubitoare şi o prietenă adevărată. Serena a fost pentru mine un model şi o sursă de inspiraţie.“ — Venus Williams
Informații suplimentare
Nr. pagini: | |
---|---|
Dimensiuni: | |
Format: | |
ISBN: | 978-606-8360-99-7 |
Titlul original: | On the Line |
Traducerea: | |
Data publicării: |
-
Serena Williams este considerată una dintre cele mai bune atlete din istoria sportului, precum și una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din istoria acestui sport. Este câștigătoarea a 18 turnee de Grand Șlem, ultimul câștigat la US Open-ul din 2014, și jucătoarea cu cei mai mulți bani câștigați din istoria circuitului WTA.
Daniel Paisner este coautor a peste 40 de cărți, dintre care șapte au devenit bestselleruri New York Times, incluzând printre acestea cartea scrisă împreună cu Denzel Washington, A Hand to Guide Me (2006), și pe cea scrisă în colaborare cu Whoopi Goldberg, Whoopi Goldberg Book (1997).
1 recenzie pentru Serena Williams. Pe linie
5 stele | 0% | |
4 stele | 0% | |
3 stele | 100% | |
2 stele | 0% | |
1 stea | 0% |
Vali –
Mi-a plăcut această carte pentru că este despre TENNIS. Cu toate acestea, Serena nu este încă un scriitor profesionist, iar scrisul nu a fost organizat sau coeziv. Mi-a plăcut să citesc despre viața ei și mai ales despre relațiile familiale. Abia aștept să citesc mai multe despre ea în viitor.