Tehnica psihanalizei (Opere Esențiale, vol. 11)

Descriere

Studiile reunite în acest volum oferă o trecere în revistă a scopurilor și indicațiilor curei psihanalitice, descriu elementele de bază ale „artei interpretării“ („Metoda psihanalitică a lui Freud“), explică deosebirea dintre psihoterapia psihanalitică și tratamentul sugestiv, dificultățile tehnicii, cerințele fixate pacientului, principiile pe care se bazează eficiența terapeutică a metodei („Despre psihoterapie“), avertizează asupra pericolelor analizei sălbatice („Despre psihanaliza «sălbatic㻓).

Aici apar pentru prima dată o serie de termeni și concepte freudiene fundamentale. Astfel, în „Șansele viitoare ale terapiei psihanalitice“ este menționat termenul „contratransfer“, în „Despre dinamica transferului­ Freud utilizează pentru prima dată expresia „regulă psihanalitică de bază“, în „Sfaturi pentru medic, în ceea ce privește tratamentul psihanalitic“, conceptul de „atenție liber flotantă“, în „Amintire, repetiție și elaborare“, cel de „compulsie la repetiție“.

În „Căile terapiei psihanalitice“, Freud își pune întrebarea cât de accesibilă poate deveni psihanaliza pentru păturile sărace ale societății, având în vedere chiar înființarea unor instituții subvenționate de stat, în care să lucreze psihanaliști, dar în cadrul cărora însă ar exista pericolul alterării metodei psihanalitice pure, din cauza schimbării publicului‑țintă.

„Când o pacientă se îndrăgostește de medicul ei analist, încuviințarea cererii amoroase a pacientei este la fel de fatală pentru analiză ca și reprimarea acesteia. Calea analistului este alta: menținem transferul amoros, dar îl tratăm ca pe ceva nereal, o situație care în curând va fi depășită, care trebuie să fie pusă pe seama originilor sale inconștiente și trebuie să ajute la conducerea a ceea ce era mai ascuns în viața amoroasă a bolnavei către conștiința acesteia – și deci la stăpânirea acelor impulsuri. […]

Cu nevroticii încheiem un pact: sinceritate totală față de discreție strictă. Pacientul trebuie să ne comunice nu numai ceea ce spune în mod intenționat și bucuros, ceea ce îi aduce, ca într‑o spo- vedanie, ușurare, ci și tot restul, tot ce îi trece prin minte, chiar dacă îi este neplăcut să o spună, chiar dacă i se pare neimportant sau eventual absurd. Dacă el reușește să excludă autocritica, atunci ne furnizează o abundență de material, gânduri, idei, amintiri, care ne pun în situația să ghicim inconștientul refulat.“ — Sigmund Freud