Traume mici

Descriere

Când te gândești la niște „traume mici“, poate că prima întrebare care-ți vine în minte, firească, este: „Care e diferența dintre traumele mari și traumele mici și cum pot influența acestea din urmă, fiind atât de mici, starea ta psihică?“ Imaginează-ți un bulgăre de zăpadă care se rostogoloește… acesta se face din ce în ce mai mare, până poate deveni extrem de periculos, capabil chiar să declanșeze o avalanșă. Așa și cu traumele mici…

Acestea pot proveni din copilărie, dar chiar și din relațiile de la vârsta adultă, fie ele profesionale sau personale. Universul traumelor mici și al consecințelor lor este recent descoperit de știință și cu atât mai fascinant.

Vei afla din paginile acestei cărți, prin numeroasele exemple și exerciții pe care le vei găsi aici, cum au apărut traumele tale mici și ce poți face pentru a scăpa de efectele lor nedorite. Metoda în 3 pași (conștientizare, acceptare și acțiune) propusă de autoare este ușor de pus în practică, urmând ghidajul și tehnicile ce-ți sunt oferite cu generozitate.

“Cei mai mulți dintre clienții mei nu au suferit vreo traumă majoră în copilărie, cum ar fi abuzul sexual sau fizic, traiul într-o zonă de conflict sau moartea vreunui părinte când erau copii. Dar există întotdeauna mici julituri și lovituri pe drum, care lasă o urmă. Răni micuțe, aproape imperceptibile având în vedere normele sociale larg răspândite care ne învață «să rămânem calmi și să mergem mai departe», se adună în profunzime în centrul nostru emoțional și cresc precum dobânda la un card de credit. În cele din urmă, această acumulare de reziduuri psihice ne afectează starea de bine – și deși poate să nu fie acaparatoare (încă), mulți simțim cum ne trage în jos, către oboseală, către o ușoară anxietate și o lipsă de încredere în sine. Ignorarea punctului culminant al traumei cu T mic este riscantă deoarece, nerezolvată, poate conduce la multe dintre afecțiunile psihice și fizice din zilele noastre. […]

Modul în care iubim se dezvoltă în copilărie, dar povestea nu se încheie cu părinții sau cu îngrijitorii noștri din copilărie. Deși aceste relații adesea continuă să ne dicteze stilurile de atașament la vârsta adultă, lucrurile nu sunt bătute în cuie. Există cineva care încă e prezent în mintea ta? Poate că nu ai mers atât de departe încât să-l urmărești pe rețelele de socializare, dar uneori te gândești la această persoană, de obicei atunci când simți că viața ta este sub așteptări. Aceasta poate fi o mică T chiar dacă tu ești cel sau cea care a pus punct relației, fiindcă toate relațiile intime ne cer să ne deschidem și să fim vulnerabili.“ — Meg Arroll