Protagonista interviului de astăzi #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine este actriță de teatru și film, antreprenor și un om foarte creativ. Este muncitoare, curajoasă, cameleonică, veselă și mereu gata să întindă o mână de ajutor semenilor săi. Despre ea se va mai scrie mult de aici înainte, întrucât, deși CV-ul său este unul impresionant, actrița se află abia la începutul carierei. Despre planurile ei, despre acceptare și normalizare, despre familie, dar și despre intimități am discutat sincer cu actrița Ada Galeș.
Cum o vezi tu pe Ada Galeș, atunci când o privești în oglindă, sau în fotografii?
Uneori îmi place, alteori nu. Încerc, totuși, să fiu conștientă că imaginea pe care o plac sau nu sunt eu, cea care mă am toată ziua, chiar dacă nu mă văd. Mai mult decât atât, încerc să îmi dau seama că acest corp mă ține în viață și că e una cu creierul și sufletul meu. Mi se pare important să nu ne disociem de noi înșine.
Care sunt diferențele și asemănările între modul în care te pregătești pentru un rol la teatru și cel pentru un film?
Înveți textul. Acesta e primul și cel mai important lucru. Pentru mine, cred că e necesară și abordarea cu onestitate maximă a partiturii. Dincolo de asta, devine diferit. Dacă în film este o imersiune totală și aparte, o veridicitate și o căutare a ființei umane, fix așa cum e ea, în teatru îmi place cel mai mult ca lucrurile să fie un pic suprarealiste. Ca prin jocul meu actoricesc să exist și eu ca om, ca artist și ca personaj. Metafora să se întrepătrundă cu critica și cu autoironia.
Ai avut curaj să denunți, la douăzeci și patru de ani, abuzurile Primăriei din Brașov asupra teatrului din oraș. Ți-a fost teamă pentru ceea ce ar fi putut urma?
Sigur că mi-a fost, dar, în același timp, mi-ar fi fost mult mai greu să dorm noaptea, dacă nu aș fi făcut asta. A fost cumplit în momentul acela și nu înțelegeam cum poți să ai dreptate și să nu conteze, sau să fie negată realitatea în fața ta. A fost crud, dar a fost și unul dintre lucrurile care m-au format. Am înțeles că pot să duc valorile pe care le am, că pot să trăiesc cu ele, nu doar să le enunț verbal și, culmea, cred că am devenit mai blândă cu mine și cu cei din jur.
Ai o mamă foarte cool și open minded. Care a fost relația voastră în adolescența ta?
A fost surprinzător de ok și în adolescență, cred că am avut doar vreo câteva luni de dat ochii peste cap grav și trântit de uși, în rest, am fost mereu pline de respect una față de cealaltă și ne-am sprijinit. A ajutat mult și că mi-a spus mereu adevărul și am avut o raportare onestă și egală, iar asta m-a făcut să mă simt în siguranță.
A mai fost foarte important că am avut șansa să fiu martoră la parcursul mamei, la dezvoltarea ei. În momentul în care a ales să fie fericită, asta a fost cea mai importantă lecție pentru mine și le recomand părinților să se întrebe dacă și cum pot face ca acțiunile și comportamentul lor să fie exemple pentru copiii lor.
Ai o soră, din partea tatălui, în vârstă de optsprezece ani, cu care nu ai păstrat legătura timp de un an și jumătate. Ce anume v-a readus aproape și cum ați reușit să reînnodați relația dintre voi?
Timpul. În sensul în care cred că a trecut ea peste și prin adolescența ei și am reușit să ne reconectăm. O admir și o respect enorm pe Alexia și îmi pare teribil de rău dacă am făcut ceva să o rănesc. Atât eu, cât și Toni (mama) avem un stil destul de ferm și care are multe pretenții în interacțiune, probabil că a fost mult, mai ales că nu locuiam împreună.
Acum a recuperat Alexia teren și îmi seamănă enorm, îmi trimite liste cu ce am de făcut și mă ceartă (cu candoare și amuzament), că e social media managerul meu și își ia treaba foarte în serios.
Mai am o soră mai mică (15 ani), tot din partea tatălui, Ana, și acum o aștept și pe ea să vrea să „iasă la joacă cu noi“.
Ce este #TheGalesTalks și ce planuri aveți cu acest proiect?
Este un podcast (cu video, evident) pe care, deocamdată, îl vedeți pe Instagram, dar foarte curând o să fie și pe YouTube, în care stăm toate trei și dezbatem un subiect important pentru noi. Până acum au fost: nunta mea, limite în relații, perfecționism, Valentine’s Day. Totul a pornit de la conversațiile pe care le aveam cu mama în bucătărie, pe care le-am tot pus pe Instagram, raw, așa, și sincere, nemachiate, vai de capul nostru [râde], iar când a venit și Alexia la ele, am știut că are foarte mult sens să vezi trei femei, trei vârste diferite (18, 30, 50), vorbind despre tot felul de subiecte care ne preocupă pe toți. Sunt foarte entuziasmată de concept și proiect. Cred că e necesar genul ăsta de format în mediul online.
Ai trecut și în zona de antreprenoriat. Cum ai dezvoltat business-ul „wearephoenix“ (dincolo de finanțarea obținută în cadrul show-ului „Imperiul Leilor“), și unde putem găsi produsele voastre?
La „Imperiul Leilor“, din păcate, nu am obținut finanțarea promisă în emisiune. Am fost destul de debusolate și dezamăgite, dar na, știi cum se zice, poate că e tot răul spre bine. Avem mare încredere în produsele noastre, în calitatea lor și în sufletul pe care îl punem la facerea lor. Ele se găsesc pe wearephoenix.org, în București, în magazinele Ototo, în Molcom Showroom și mai urmează.
Toate produsele noastre sunt făcute manual, din ingrediente atent curatoriate, vegane, fără parabeni și ecologice − pentru că ce sens ar avea să încercăm să facem bani din ceva ce ar distruge planeta?
Îmi doresc să cred că We Are Phoenix și alte business-uri ca el pot oferi oamenilor locuri de muncă plăcute. Ne petrecem cel mai mult timp la locul de muncă și cred că ușor, odată cu automatizarea muncilor redundante, ne vom îndrepta spre altele mai creative.
Așa a luat naștere și The Creatives care este un start-up înființat în Amsterdam, ce își dorește să vină în sprijinul industriilor creative și culturale.
℗PUBLICITATE
Ce este „I Admire Women“ și de la ce a pornit?
Iadmirewomen este un cont de Instagram care a pornit de la nevoia mea de a demonstra că femeile se pot admira și susține una pe cealaltă. A venit după un episod de cyberbullying și concluzia oamenilor după asta a fost că „eh, femeile oricum sunt rele unele cu altele, se înțeapă, se mănâncă etc“ și am vrut foarte tare să arăt că nu e așa și că suntem într-un moment în care am depășit preconcepțiile astea. Practic, iadmirewomen e un spațiu public/virtual pe Instagram unde orice femeie îi poate spune altei femei cât de minunată este și cât de mult o admiră. Îmi doresc să devină o paradigmă, un statu-quo al felului în care o femeie relaționează cu o alta.
O altă activitate este cea de consilier de dezvoltare personală. Cum ai ales acest drum al coaching-ului?
Poate și pentru că mama, Antoneta Galeș, e coach și art-terapeut, să-mi fi venit dorința asta, de a fi acolo pentru oameni. Am lucrat mulți ani și ca trainer de teatru, cu adolescenți. Și am ajuns să fac mai mult dezvoltare personală cu ei.
Cred că pot oferi un spațiu de siguranță oamenilor, în care să găsească resurse să fie exact așa cum au nevoie să fie. Îmi doresc mult să lucrez cu grupuri și să țin masterclass-uri de dezvoltare, pe tot felul de subiecte. Cred foarte tare în puterea grupului și în conversații oneste, fără limite.
Cred că e nevoie de a schimba discuția (prea mult) axată pe traumă în ultimul timp, către una axată pe soluții, și îmi doresc mult să fac asta împreună cu mama. Ea oricum face asta și e extraordinară.
Vorbești deschis despre soțul tău și despre faptul că relația a avut urcușuri și coborâșuri. Ce sfat le dai celor ce sunt la începutul unei relații de iubire?
Să caute sprijin, să învețe. Să meargă la terapie, de la începutul relației, cât încă pot să învețe că sunt diferiți, dar merg pe același drum, până să apuce să se rănească iremediabil, din cauza trecutului fiecăruia. Foarte important: să se distreze, să se bucure și să stea cât e de stat.
Este diferența de vârstă între parteneri un impediment pentru a clădi o relație sudată?
Nu cred. Personal, am avut relații și cu parteneri mai tineri cu 7 ani decât mine și acum sunt căsătorită cu soțul meu, Ionuț Țața, care este cu 11 ani mai mare decât mine. Cred că este important să știm că relația este cu persoana din fața ta, nu cu cea din capul tău.
Ai filmat lungmetrajul „Complet necunoscuți“ în perioada pandemiei. Cât de mult te-a schimbat, la nivel uman, această experiență?
M-a bucurat enorm. I-am admirat pe colegii mei și îi mulțumesc lui Octavian Strunilă (regizorul), pentru exemplul pe care îl dă, de putere și de entuziasm. Am făcut un film independent, în primul rând, pentru că el a crezut în asta foarte tare. Mai cred că e un exemplu pentru cinematografia românească, de comedie bine făcută, și cred că e cazul să privim industria cinematografică altfel, ca având potențial și de entertainment bun. Filmul Complet necunoscuți poate fi găsit pe Netflix.
Un alt exemplu este filmul Odată pentru totdeauna, în regia lui Iura Luncașu, în care joc alături de Smiley. Încă e în cinema și, în curând, și pe platformele de streaming.
Experiența la lungmetrajul ăsta, dincolo de o bucurie imensă, e legată și de recunoștință pentru un asemenea subiect. E vorba despre o poveste bazată pe fapte reale, a unui regizor de film care trece, împreună cu familia lui, printr-un episod depresiv. Cred că e nevoie să vorbim despre asta în România. Felul în care a făcut-o Iura este unul în care ne putem regăsi, ne putem amuza și putem avea speranță că o să putem depăși situația, prin terapie, șaman, sprijin, autoironie (cel puțin asta se întâmplă în film).
Ce părere ai despre „body positivity“ și ce sfat le dai femeilor ce nu au încredere în ele însele?
Pun preț pe integrarea și înțelegerea faptului că nu există o disociere între corp, minte și suflet. Că imaginea pe care o disprețuim ne poartă și ne ține în viață și că orice schimbare am vrea să facem la noi, e bine să vină dintr-un spațiu de acceptare a realității, a prezentului și de siguranță. Mi se pare că suntem într-un coșmar, uneori, apropo de felul în care ne raportăm la noi și de randamentul pe care așteptăm să îl dăm. Cred că iubirea de sine se educă și cred că e o muncă pe care nu putem să refuzăm să o facem, căci, până la urmă, singura relație pe care o avem de când ne naștem și până la moarte e cu propria persoană.
Cât de mult preț pui pe comentariile negative ale oamenilor în social media?
Uneori mă sperie și mă rănesc. Alteori, le ignor. Ce încerc să fac când am timp este să mă raportez onest și să desfac conversația cu cel care chiar e pe pereți. Ca să îl aduc un pic în prezent. Sunt sigură că în realitate nu ne-am vorbi așa, mi se pare foarte grav că o facem în social media, dar înțeleg masca ce îmi permite să scot orice din mine, pentru că nu pot fi atins și încerc și cu cei care mă înjură să fiu prezentă. Evident că dacă nu merge, am nevoie să pun limite, ca să fie o zonă de siguranță cea în care mă exprim în online și dau block.
Când ai vorbit ultima dată cu copilul tău interior și ce i-ai spus?
Copilul interior e tot timpul prezent în noi. Sunt toate mecanismele rămase, personalitatea, entuziasmul. Așa că încerc să-mi spun „Bravo!“ cât de des pot, că sunt în siguranță, că am făcut ceva bine, să văd unde am greșit. Lucrul la care am muncit cel mai mult este să știu când am nevoie și să-mi spun textual: „Bravo!“ și „Ești în siguranță, am încredere în tine!“. Repet, textual, pentru că, uneori, nu știm că trebuie, efectiv, să ne spunem niște cuvinte care par ridicole, ca să ne ajutăm. Iar ele chiar ajută.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
