Mai mult ca oricând, umanitatea ne-a fost pusă la încercare și, oricât ne-am străduit, din 2020 până în prezent, să rămânem intangibili ori neclintiți în fața obstacolelor vieții, din punct de vedere emoțional, suntem indubitabil alți oameni. Am înțeles noțiunile de empatie și de compasiune, mai mult decât am făcut-o până în prezent și chiar dacă mulți dintre noi ne-am simțit copleșiți de perioada pandemică, nu am ezitat să oferim o mână de ajutor, atunci când alți semeni de-ai noștri au fost puși la încercare, odată cu începerea războiului în Ucraina.
Privind strict la nivelul cifrelor, potrivit site-ului refugeesinternational.com, se estimează că 6,48 milioane de persoane ar fi fost strămutate în interiorul granițelor ucrainene, iar peste 3,3 milioane de persoane și-au părăsit țara, devenind refugiați.
Dincolo de suferința materială produsă, despărțirea de cei dragi (în speță, de partea masculină a familiilor) a adâncit și mai mult durerea prin care aceștia trec, crescând, invers proporțional, riscul de trafic, exploatare sexuală ori violență bazată pe gen.
Voluntariatul, cel mai important aparat de „stat“
Umanitatea nu a putut rămâne indiferentă la durerea semenilor, astfel că viteza cu care s-a propagat binele a fost una uluitoare. Statele Unite, Uniunea Europeană, guvernele independente, precum și societatea civilă au redefinit termenul de „generozitate“ în anul 2022.
Voluntariatul a devenit laitmotivul zilelor noastre, iar acest aspect este cât se poate de lăudabil, cu atât mai mult cu cât nevoia stringentă de a ajuta este la cote maxime, după ce o bună bucată de vreme am fost nevoiți să stăm cât mai departe unii de ceilalți.
Astfel, s-au instituit hub-uri de comunicare și întrajutorare pentru hrănirea, cazarea și transportul refugiaților de la graniță până la locurile de cazare, ori către alte destinații externe.
Desigur, este important de precizat și nivelul de implicare a instituțiilor statale, care oferă sprijin în a satisface nevoile legale de primire și de integrare a refugiaților pe termen scurt, ori mai îndelung.
Trebuie să specific că, personal, nu credeam că voluntariatul poate avea un asemenea ecou și în țara noastră și afirm acest lucru pentru că pentru orice acțiune realizată, mulți români sunt de părere că merită a fi remunerați. Iar în acest cadru educațional cred că au fost crescute generații de-a rândul, pe fondul unor lipsuri primare, al unei educații civice lacunare, iar lista poate continua. Nu sunt genul care să-și expună acțiunile caritabile, pentru că merg pe premisa că binele se realizează în liniște și fără spectacol, însă mă bucur că mulți prieteni și cunoștințe au pus umărul (cu tot ce le-a stat în putință) pentru a alina durerea altor suflete.
Cu inima la vedere, pentru refugiații din Ucraina
O implicare impresionantă putem remarca din partea ONG-urilor care și-au unit puterile pentru același scop. Unul dintre ele este Hope and Homes for Children (HHC), organizație care nu numai că are (an de an) rezultate palpabile, remarcabile, dar care și-a extins activitatea, atunci când a observat că este nevoie de asta, chiar și atunci când lucrurile nu păreau la fel de ușor de transpus în realitate. Larisa Dumitru (Director de Comunicare) spune: „În vremuri de pace, ne îngrijeam de copiii vulnerabili din România. Acum, ne îngrijim și de copiii care fug de război. Iar în plin război, aproximativ 100.000 de copii se află în orfelinatele din Ucraina. Copii pentru care mama și tata nu sunt acolo să îi ia în brațe, să le explice ce se întâmplă și să le spună că totul va fi bine. O mică parte dintre ei au ajuns deja în România, alții vor ajunge în săptămânile următoare. Prioritatea , în această perioadă, o reprezintă copiii care sosesc din orfelinatele ucrainene: transferul lor, odată intrați în țară, pregătirea centrelor în care sunt găzduiți (cu paturi, saltele, plăpumi, perne, lenjerie), asigurarea hranei, a îmbrăcămintei și a încălțămintei, a produselor de primă necesitate, a medicamentelor, ori a sprijinului psihologic. Și a jucăriilor.“
Tot de la directorul de comunicare al HHC România am aflat că recent au ajuns în țară, prin Vama de la Sighet – Jud. Maramureș, 43 de copii cu vârste între 7 luni – 17 ani, dintr-un centru de plasament din Dnipro. Aceștia, venind cu 9 însoțitori și copiii acestora, au sosit după un drum de 26 de ore prin Ucraina, timp în care riscul de a nu ajunge în siguranță a fost constant prezent. Garnitura trenului putea oricând să nu mai plece dintr-o gară, trenul a mers cu farurile stinse. În mod evident, echipa HHC a avut mari emoții pentru copii, iar din relatările lor reiese că nu au mai simțit vreodată atât de multă incertitudine și angoasă.
℗PUBLICITATE
„Îngrijim în prezent aproape 250 de copii instituționalizați ajunși în București, Iași, Prahova și Brașov și oferim sprijin autorităților locale în procesul de preluare, adaptare și integrare a copiilor și a însoțitorilor lor. Am mobilizat în aceste 5 săptămâni de criză umanitară resurse în valoare de peste 100.000 de euro, dar realitatea din teren ne arată că greul abia acum începe: nevoile acestor copii sunt multe și constante, iar noi toți trebuie să rămânem alături de ei, atât cât va fi nevoie.“ − menționează Larisa Dumitru.
Un adăpost sigur departe de casă
Un alt ONG care a pus umărul necondiționat este Habitat for Humanity România, care s-a mobilizat pentru a întinde o mână de ajutor persoanelor din Ucraina care sosesc în țara noastră, lăsând în urmă oameni dragi și locul pe care îl numesc „acasă“. Astfel, organizația a lansat campania Un adăpost sigur departe de casă și a deschis un fond de urgență care va contribui semnificativ la acoperirea nevoii de un acoperiș decent pentru familiile vulnerabile din țara vecină. Soluțiile identificate până în acest moment sunt destinate atât pentru locuirea de urgență, cât și pentru cea tranzitorie și pe termen lung.
La doar 4 zile de la invadarea Ucrainei, organizația a răspuns apelului făcut de autorități și a mers la fața locului, pentru a evalua necesitățile. Tot atunci a donat 120 de încălzitoare electrice pentru taberele mobile destinate refugiaților.
În prezent, Habitat for Humanity România se află la granițele Siret și Isaccea, dar și în București, la Gara de Nord, unde intervine cu soluții de cazare pentru familiile din Ucraina. Acestora li se oferă găzduire pentru perioade scurte (7 nopți), dar și medii (30-90 de zile), în camere de hotel sau în alte unități acreditate, în capitală și în județele Constanța, Prahova, Vâlcea și Neamț. În ultimele săptămâni, peste 1.000 de persoane au beneficiat de un loc cald și sigur unde să se odihnească și să își planifice următorii pași. La punctele de frontieră, echipa asociației a sesizat o altă nevoie reală, și anume accesul la telefoanele mobile. După intrarea în țară, este vital ca familiile să țină legătura cu cei care au rămas acasă, în Ucraina, și să caute constant informații. Pentru a răspunde rapid cu soluții, organizația a distribuit 1.500 de kit-uri de urgență care conțin rucsacuri, pentru o mai bună organizarea a bagajelor, baterii externe și cabluri pentru încărcarea dispozitivelor.
„Încă din primele zile de la izbucnirea conflictului în Ucraina, ne-am deplasat la cele mai tranzitate puncte de frontieră pentru a ne arăta sprijinul și solidaritatea pentru persoanele care ajungeau în România. La scurt timp, ni s-au alăturat parteneri de încredere, care ne-au ajutat să ne consolidăm intervențiile. Colegii mei de la Habitat for Humanity România se află în prima linie, să ofere un adăpost sigur, atât pe termen scurt, dar și pe termen lung, celor care au fugit din calea războiului. Cu toții avem un rol foarte important și încurajăm orice inițiativă care are scop de sprijin pentru situația actuală.“ − spune Roberto Pătrășcoiu, director național Habitat for Humanity România.
Continuăm să ținem familiile împreună
Fundația pentru copii Ronald McDonald România este încă un ONG ce s-a implicat activ în operațiunea de întrajutorare a ucrainenilor. Despre activitatea fundației am cerut câteva detalii de la președinta acesteia, Amalia Năstase: „Suntem alături de colegii noștri de la Fundația Ronald McDonald Ucraina și cu sprijinul lor am identificat unde este mare nevoie de ajutor și lista de nevoi. Astfel, la finalul lunii martie am organizat un prim transport cu peste 140.000 de produse de igienă, haine noi și dezinfectanți către Crucea Roșie Nicolaev. De asemenea, prin Casele Ronald McDonald, suntem alături de familiile copiilor ucraineni internați în spitalele partenere din București, Timișoara și Iași, prin pachete cu bunuri de primă necesitate și cazare gratuită. Mulțumim tuturor partenerilor pentru implicarea și susținerea cu generozitate! Continuăm să ținem familiile împreună și să oferim sprijin spitalelor de copii din toată țara, cu fiecare gest de bine.“
În ecuația binelui
Vulnerabilitatea există: din dorința oamenilor de a ajuta, apare și riscul să se creeze vacarm și să se uite scopul final. În plus, în toată această ecuație simplă a binelui, în care oamenii vor să ajute cum și cât pot, există și vocile negative. Sunt cei care merg pe același calapod al negativismului în orice scenariu de viață și care, și de această dată, apreciază că prin ajutorul acordat persoanelor din Ucraina uităm de compatrioții noștri nevoiași.
Am dorit să înțelegem, mai în profunzime, dacă aceste asumpții pot influența alte persoane bine intenționate, ce sunt dornice să ajute, să nu o mai facă. Bianca Poptean, consilier de dezvoltare personală, ne explică: „Am auzit voci care spuneau că nu înțeleg de ce a fost atâta lume solidară cu refugiații ucraineni, în contextul în care și noi avem copii și familii care au nevoie de ajutor. Și în contextul în care, dacă am fi fost noi în situația lor, ținând cont de o istorie relativ recentă, poate n-am fi primit la fel de mult ajutor. Însă nu cred că trebuie să ne raportăm la naționalitate sau la trecut. Cred că acești oameni sunt, mai întâi de toate, oameni care aveau nevoie de o mână întinsă într-o tragedie fără precedent. Acești oameni aveau nevoie de o masă caldă și de un acoperiș deasupra capului, apoi de sprijin psihologic și ajutor în a-și găsi rudele sau în logistica de a ajunge într-o altă țară europeană. Ceea ce am și reușit să le oferim prin acest val de solidaritate și umanitate ce a impresionat o întreagă Europă“. Tot Bianca Poptean ne mai atrage atenția asupra faptului că ceea ce trăim este „un moment istoric și pentru noi, ca popor, că am reușit să ne ridicăm deasupra posturii de victimă și am fost noi cei care am ajutat. Cred că e un pas foarte important în conștiința noastră colectivă, în dezvoltarea noastră. Foarte mulți dintre refugiați doar au tranzitat România, însă unii au rămas. Incluziunea lor pe piața de muncă și a copiilor în școli este definitorie pentru sentimentul lor de siguranță distrus de război. Ei au nevoie să reintre într-o oarecare normalitate, să-și găsească niște ancore care să-i ajute să iasă din starea de frică paralizantă indusă de amenințarea copleșitoare a războiului. Or un loc de muncă, o școală unde să se simtă primiți, acceptați îi ajută în procesul lor de reechilibrare emoțională. Sentimentul de apartenență la un grup, de acceptare din partea grupului îi ajută pe refugiați – adulți și copii – să poată da sens noii lor vieți, să aibă puțină predictibilitate și stabilitate în existența ce le-a fost dată peste cap de un război nemilos.“
Să ne exersăm empatia
Este important să nu uităm să ne punem în pielea celor ce au lăsat totul în urmă și au plecat pentru a-și salva viața, să le putem fi de folos, fără să le încâlcim și mai profund traiul, fără a crede că sunt aici pentru a ne „confisca“ nouă existența. Pe scurt, nevoile lor primare se referă, în continuare, la alimentație, cazare, transport, cartele SIM (pentru comunicare), precum și la informații legale (pentru a ști ce drepturi au în țara noastră, ce servicii pot accesa) etc. Instinctul uman este de a achiziționa bunuri și de a le colecta, ori de a le depozita, însă, nu putem să pierdem din vedere nici nevoile pecuniare pe care refugiații le au.
Fiecare, după posibilități, poate aduce un strop de normalitate. Însăși incluziunea socială este una definitorie, în aceste vremuri (aceasta atârnând la fel de mult precum ajutorul financiar pe care îl putem oferi), pentru a crea un pic de normalitate pentru cei care se află în nevoie. Astfel, gândul final se îndreaptă către noi toți, către sinele propriu și către sinceritatea de care putem dovadă, atunci când ne privim în oglindă și credem că suntem gata să facem ca binele să se învârtă, indiferent de culoarea pielii, de limba vorbită, de sex, ori de statut social.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
