Skip to content

Ne-am plimbat #alandala în ianuarie în afara continentului, ne-am plimbat #alandala în țară în februarie, e timpul să mergem împreună într-o destinație în Europa, unde, la ora asta, temperatura poate ajunge chiar și la 20 de grade. 

E la 3 ore și un pic distanță de România, cu un zbor cu avionul. Musai să îți pui și un costum de baie în bagaj. Eu am ajuns acolo la începutul lui octombrie, anul trecut, când încă am mai prins un pic de vară. Pentru voi, am dat o căutare rapidă pe aplicațiile companiilor aeriene: peste câteva luni, mai exact în iunie, un bilet dus-întors ajunge la 120 euro (cu bagaj de mână). Hai, 150 de euro, dacă mai pui un troller de 10 kilograme, în cazul în care ești obișnuit să iei mai multe lucruri cu tine. Rezonabil preț pentru așa o destinație.

Da, despre Palma de Mallorca vorbesc. Cea mai mare insulă din Baleare, cu 400.000 de locuitori, veniți din toată Europa. O să auzi vorbindu-se germană, franceză, italiană. Sunt oameni care și-au petrecut toată viața muncind în țara natală și s-au refugiat în case de sute de mii de euro la buza mării. Și-i înțeleg de ce: frig propriu-zis e doar în luna ianuarie, când temperatura ajunge la o minimă de…10 grade. Ai citit bine: 10 grade! Nu cu minus.

În rest, n-au nicio treabă șuba, căciula sau mănușile cu un loc de genul ăsta, unde climatul e prietenos, plajele sunt ademenitoare, cartierele animate și, ca să fie peisajul complet, ai restaurante și baruri cu specific mexican, indian, mediteraneean sau italian. 

Și-acum mi-aduc aminte de burrito-ul ăla servit la 7 MACHOS, acel local mexicano-texan deschis doar după 7 seara, unde doi tineri, unul bucătar, altul ospătar, serveau într-un băruleț nu mai încăpător de 15 oameni. Oameni veniți cu prietenii sau în cuplu, ca să își petreacă o seară relaxantă. Și cum altfel, decât cu muzică latino în fundal și… savurând un cocktail iute cu tequila, lămâie și sare. 

O să vezi pe stradă, la terase, grupușoare de persoane, domni și doamne cu vârstă respectabilă, care servesc un pahar de vin la o vorbă cu amicii, la prânz, sau seara își beau espresso-ul, foarte relaxați, într-o companie plăcută lor. 

O să vezi și tineri, ce-i drept, poate mai puțini în restul insulei, biciclind sau dându-se pe segwaysHighlight-ul a venit din partea unui tip care făcea schi într-o dimineață, pe șoseaua de lângă mare, în urcare, pe roți. Știu, când povestesc asta prietenilor, deodată se ridică multe sprâncene și văd niște priviri câș. Cam așa am reacționat când l-am văzut trecând pe lângă mine și apoi mi-am zis în minte cu admirație: „Uite cât de tare e tipul ăsta!“

Ulterior, am aflat că ceea ce făcea se numește roller skiing. Gândește-te că în loc de role, ai schiuri în picioare, cu roată față-spate și te ajuți la urcare de niște bețe, pe care le ții în mână. Să mai spui că nu e cool treaba?!

Viața chiar curge ușor diferit pe insulă. Sigur, dacă mergi într-o zi a săptămânii în capitală, în Palma, o să vezi trafic și oameni care merg la muncă, ca în orice altă capitală a lumii. Dar o să vezi și foarte multă relaxare seara, pe esplanada catedralei Santa Maria, o catedrală gotică impresionantă, a cărei construcție a început în secolul al XIII-lea.  Găsești mai multe poze pe gavrila-alandala.ro.

Paradisul relaxării

Și da, e posibil să dai și de români. Am o colegă care m-a văzut pe internet unde plecasem și m-a sunat să îmi spună: „Sora mea e mutată acolo de 15 ani, lucrează în Palma. O mai vizitez din când în când, e superbă insula! Ce mă bucur că ai ajuns acolo!“

Am căutat câteva zile bune cazări și eram nedumerită: să îmi iau ceva în capitală sau pe lângă capitală? Și am ales pe lângă capitală, la 20 de minute de mers cu autobuzul de acolo și uite așa m-am cazat într-un port. Dacă mergi cu autobuzul, musai să ai cash la tine, altfel nu ai cum să plătești biletul.

Revenind, da, m-am cazat într-un port. Mi-au luat ochii iahturile din port „parcate“ de acolo. E un hotel construit în port, de unde ai o priveliște absolut minunată spre plajă și zona de acolo și… practic stai pe apă, în mare. Se numește Calanova Sport Residence. Costă pe zi cam cât dai în vârf de sezon la Predeal, într-o locație mai highclass, să zicem. Găsești link-ul hotelului pe gavrila-alandala.ro

℗PUBLICITATE



Acum, în perioada asta, o cameră poate ajunge la 350 lei pe noapte pentru două persoane, iar prețul poate urca până la 500-600 lei spre vară. Partea faină e că în preț ai incluse caiacul și paddle boardingul

Vă mai zic că într-o dimineață, cum m-am trezit eu pe la 8, am văzut de la geam 6 fete pe apă, fiecare pe paddle board-ul ei, făcând yoga cu instructoarea. Da, imaginează-ți cum e să fii întins pe paddle board și să faci abdomene. Și valuri în același timp… Mi s-a părut senzațional, mai ales că știu ce înseamnă să faci sport pe pământ, d-apoi echilibristică pe apă.

E o experiență hotelul ăsta. Nu sunt omul care să arunce banii pe cazări fancy, pentru mine contează mai degrabă să fie curate și decente, dar o treabă de genul ăsta rămâne cu mine și sunt conștientă că o să am amintiri plăcute de povestit și peste ani. 

În zonă mai erau câteva localuri faine vegan style, dar găseai cu ușurință și clasicele quesadillas, paellas și sangria, ca să trăiești experiența spaniolă adevărată.

Sunt multe plaje pe care ți le poți pune pe listă, să le vezi, să te bucuri de ele. Mallorca are 262 de plaje, cu o lungime totală de 50 km!

Cea mai mică plajă

Lângă hotel am avut cea mai mică plajă pe care am văzut-o vreodată. Cred că încăpeau 15 persoane, dacă își puneau prosoapele alăturate. Dar atât de intimă și de plăcută. În fiecare dimineață veneau rațele să se scalde în valuri. 

Am prins și un grup de vreo 30 de peruani îmbrăcați în porturile lor, care cred că filmau un videoclip. Insula asta avea multă culoare în ea, și când zic „culoare“, mă refer la atmosfera de acolo, deși am vizitat-o când pandemia încă venea într-un alt val.

N-o să uit călătoria cu autocarul, când am traversat insula de la sud la nord-vest. Am trecut munții și am ajuns în Port de Soller. O minune de loc care mi-a adus aminte de zona Italiei, Cinque Terre. Are 12.000 de locuitori și există un tramvai care face legătura între Soller, orașul în care se află portul și portul propriu-zis.  E un tramvai cu istorie, pentru că la 4 octombrie 1913, Mallorca inaugura prima linie electrică de tramvai. Iar acesta e păstrat de atunci. 

Prin ce epatează Port de Soller?  Prin eleganța lui. Este un port înconjurat de munți, iar peisajul creat de golf, apă și munte pare desprins din filme. Sunt o mulțime de restaurante și magazine, așa că dacă vrei să te simți ca un actor din filmele clasice, cu o cafeluță și o porție de paste, merită să dai o fugă până acolo.

O să vă vând un pont: dacă găsiți bilete la prețuri bune, aveți câteva sute de euro puse la ciorap, pentru o vacanță de 3-4 zile, și încă nu v-ați ales destinația, nu ezitați!

În octombrie a fost ziua mea de naștere, iar cadoul meu de 30 de ani pe care mi l-am făcut singurică a fost vacanța asta #alandala în Palma de Mallorca. Exact așa cum mi-am dorit-o. N-am regretat-o. Ba chiar am venit mai câștigată sufletește. N-o s-o regretați nici voi. 

Ne auzim în viitoarea destinație #alandala, din aprilie! 

Lucrez în radio de 8 ani, sunt prietenă în timpul liber, fiică și femeie, iar câteodată un copil tembel. Dar mereu alandala… în tot ce fac, în orice sunt. Iubesc frumosul și energia bună. Trag cu urechea la oameni, pe stradă și sunt o maniacă: fac poze locurilor. Am o boală incurabilă: „descoperitul“. Caut să găsesc locuri și să cunosc oameni, sap până le aflu poveștile, apoi le împărtășesc cu apropiații. Acum, voi sunteți apropiații mei. Sunt pilotul tău digital. Poți să-ți pui sau nu centura, eu îți garantez cele mai alandala călătorii!

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0