Răzvan și Amalia sunt genul de cuplu pe care nu ai cum să nu-i placi. Sunt plini de umor, realism, cu o înclinație vădită spre emoții, extrem de sinceri și de autentici. Pentru că apreciem ceea ce vedem în online, i-am invitat, în luna iubirii, să ne vorbească despre relații, cuplu și viața de familie. Ce a ieșit, aflați citind interviul de mai jos.
Care sunt acele gesturi sau obiceiuri care vă fac să simțiți cel mai intens iubirea celuilalt? Ce face Răzvan pentru Amalia? Dar Amalia pentru Răzvan?
Amalia: La noi este o relație unde Răzvan face mai multe lucruri pentru Amalia decât face Amalia pentru Răzvan. Doar iubirea e la fel, în rest, Răzvan aduce apa Amaliei când îi e lene să se ducă la bucătărie, Răzvan merge la cumpărături, Răzvan face cel mai bun grătar, cele mai bune cocktailuri etc. Nu suntem deloc egali în sarcinile casei, pentru că așa arată un bărbat că iubește o femeie, o răsfață la maxim.
Răzvan: Discuțiile târzii de la sfârșitul zilei în care vorbim despre noi, ne amintim momente și ne redescoperim continuu. E momentul în care punem tot ce e în jur pe pauză și ne întoarcem la „noi“. Ce face Amalia pentru mine? Tot ce nu pot face eu pentru mine!
Unele teorii din psihologia relațiilor ne spun că în fiecare cuplu avem un partener care este mai maximizator și un altul care tinde să fie mai degrabă minimizator. Primul vorbește mai mult, este mai centrat pe emoții și pe relație, identifică mai des problemele, în timp ce al doilea este mai părtinitor cu timpul personal, tinde să fie mai pragmatic și se activează emoțional mai greu. La voi cum sunt distribuite rolurile?
A: În cuvinte simple, eu sunt aia care se agită din orice și Răzvan e cel care temperează și îmi reamintește mereu că n-o să murim din problema pe care eu o văd ca fiind sfârșitul Pământului. Până la urmă, îi dau dreptate mereu! [Râde.]
R: În cazul nostru, cred că eu sunt de la poliția sentimentelor și emoțiilor. În sensul în care și în situații de stres încerc să avem parte de momente cu „noi“. Consider că din emoții ne putem lua energia creativă pentru a rezolva problemele pe care le întâlnim. Cred că problemele se rezolvă din exterior și nu din interiorul problemelor și, ca să putem acționa, trebuie să reușim să privim din exterior. Și ce ne poate scoate mai bine din cercul închis al stresului decât emoțiile și sentimentele?
Toate cuplurile trec prin variate provocări, despre care experții ne spun că sunt benefice pentru creșterea personală, pentru sudarea relației și pentru cultivarea spațiului interpersonal. Pentru voi care au fost provocările care vă vin acum în minte și ce ați schimbat grație lor?
A: Am trecut prin foarte multe împreună, de la pierderea oamenilor dragi până la sacrificii pentru copii și eșecuri în business și am trecut peste ele tocmai pentru că ne iubim. Altfel, în lipsa iubirii adevărate, prima încercare mai grea în cuplu te și desparte. Nu ai cum, fără o bază solidă care e iubirea, să treci peste greutăți în doi; se rupe ceva și e fiecare pe drumul lui; chiar dacă rămân în căsnicie, devin doi străini care doar conviețuiesc.
R: Rezultatul provocărilor este ieșirea din zona de confort, care ne dă voie să devenim vulnerabili și să exprimăm lucruri care, altfel, ies la suprafață mai greu. Într-o relație sudată și obligatoriu bazată pe iubire asta reprezintă un efect terapeutic, pentru că avem ocazia de a ne ajuta, a ne înțelege mai bine și de a ne crește unul pe altul. Temerile, anxietățile, nevoile emoționale se pot adresa în urma acestor provocări și rezultatele nu sunt unele punctuale, ci pe termen lung. În cazul nostru, au fost multe, așa cum spune și Amalia; de la eșecuri în business până la cele mai grele momente în care am pierdut oameni dragi. Dar pentru că au fost multe, de aceea suntem și așa puternici împreună.
Credeți că, pe măsură ce trece timpul, siguranța psihologică dobândită în relația de cuplu duce la și mai multă satisfacție sau mai degrabă la o anumită monotonie ori leneveală?
A: Dacă duce la monotonie și leneveală e ce spuneam mai sus, „singuri împreună“, și e trist. Într-un cuplu, partenerii ar trebui să se surprindă mereu cu lucruri noi. Iubirea face asta! [Râde.]
R: Siguranța psihologică vine odată cu a-l cunoaște pe cel de lângă tine extrem de bine. Atunci ești conștient de nevoile și dorințele celuilalt și ajungi să le adresezi continuu. În cazul ăsta, nu există varianta de monotonie. Iar dacă dragostea este puternică, nu are loc „Ce să îi spun că îl/o iubesc, că știe!“ [Râde.]
Cum sunt împărțite responsabilitățile casnice și administrative în casa voastră?
A: Eu fac haos din orice și Răzvan îl rezolvă! [Râde.] De exemplu, eu nu sunt în stare să rezerv un bilet de avion fără să greșesc ceva, și atunci eu rezerv și el se asigură să fie și ce trebuie. La fel, citesc invitațiile pe sărite și ajungem la ziua oamenilor cu o săptămână mai devreme. Asta s-a întâmplat nu mai departe de acum câteva zile! Deci nu fac nimic din ceea ce înseamnă organizare. Acum, să nu credeți că eu nu fac chiar nimic, dar tot ce fac, fac bine – atunci când pun oamenii la un loc și când am grijă de copii – și sunt foarte OK cu asta.
R: Nu avem un plan în a rezolva lucrurile administrative sau casnice. Care e mai aproape de o responsabilitate, o rezolvă. [Râde.] Nu împărțim conștient lucrurile. Fiecare știm să facem mai bine sau mai puțin bine anumite lucruri, dar în final „ne murdărim mâinile amândoi“, nedepinzând de experiență sau expertiză. Bine, e un lucru pe care doar eu îl fac: să curăț litiera pisicilor! Și ghiciți – cine nu a vrut pisici?! [Râde.]
Care este cea mai plăcută surpriză cu care v-ați surprins unul pe celălalt?
℗PUBLICITATE
A: El mi-a făcut o petrecere surpriză când împlineam 35 de ani și care a ieșit exact ca la carte. Fără ca eu să bănuiesc ceva. Și ne-am distrat foarte tare. Toți prietenii mei își amintesc de ea cu mare drag. Și apoi, când m-a cerut de nevastă la Vegas, într-un super apartament la Bellagio, de față cu fetele. Eu lui, când l-am anunțat că va fi tată! [Râde.]
R: Clar, când m-a anunțat că o să fiu tată! Dar trebuie să povestesc cum. Nu e ca în clipurile de pe TikTok sau Instagram, în care se anunță unul pe altul cu baloane, avioane și alte nebunii. Îmi spusese că se duce la un control. Eu plecam la birou și când eram în mașină – țin minte și acum, eram la semafor pe Eliade (scriitorul meu preferat, ca sa vezi cum funcționează Universul!) – îmi trimite pe WhatsApp o poză cu ecografia și scrie: „Fii-tu!“ Șoc, să fac accident! Am tras pe dreapta, am blocat Eliade! Claxoane și eu în mașină care nu nimeream să o sun. Da, nu o să uit niciodată! Am căutat acum și mai am conversația de atunci. Noroc cu interviul ăsta, că acum o să o pun în ramă! [Râde.]
Dacă ar fi să-i povestiți lui Toma, fiul vostru, cum își dă seama cineva că este îndrăgostit de o altă persoană, cum i-ați explica despre cum stă treaba cu iubirea?
A: O să îi spunem că atunci când va găsi persoana care îi este suflet pereche va ști, pentru că amândoi se vor dedica binelui celuilalt. O să-l învățăm că nu e OK să iubești foarte mult doar tu și că trebuie să fie reciproc. Ai putea iubi toată viața pe cineva care nu te iubește înapoi, dar nimeni nu merită să trăiască o viață în așteptarea iubirii.
R: Cred că i-aș explica faptul că atunci când orice faci ai în minte persoana cealaltă și fiecare gând către acea persoană îți aduce un fior, înseamnă că ești îndrăgostit. Iar treaba cu iubirea e că trebuie apreciată, trăită la maximum și să fie reciprocă.
Dacă oricare dintre cei trei copii ai familiei v-ar spune că s-a îndrăgostit de o persoană de același sex… cum ați reacționa?
A: Așa cum ar trebui să reacționeze toți părinții, exact la fel ca în cazul unei relații heterosexuale. Doar am încerca să-i protejăm mai mult de reacțiile altora.
R: Aș avea o discuție despre relații, despre sentimente și despre iubire. Întotdeauna preocuparea și grija noastră au fost îndreptate către copii, ca relațiile pe care le vor avea să fie bazate pe iubire, pe respect și să îi facă fericiți. Nu contează că e același sex, contează să fie aceeași inimă.
Tot psihologia relațiilor ne spune că unele probleme de cuplu efectiv nu au cum să fie „rezolvate“. Drept urmare, partenerii au de trăit cu ele până la final. Care sunt problemele cu care estimați că ar fi bine să vă obișnuiți, pentru că vă vor însoți la nesfârșit?
A: Eu cu faptul că Răzvan e introvertit. Și el invers, cu mine care sunt exclusiv extrovertită. [Râde.]
R: Că Amalia e pragmatică și eu idealist. Dar nu e problemă, e o diferență între noi, care până acum ne-a ajutat enorm, când pe unul, când pe altul, când pe amândoi, împreună. Sunt diferențele care fac diferența. [Râde.] Am învățat că cel mai important e că dacă vezi că cel de lângă tine ar trebui să schimbe ceva, nu trebuie să schimbe pentru tine, ci pentru el. Într-o relație, cel mai sănătos lucru este acela în care cei doi se pot crește unul pe altul.
Și pentru că suntem în luna în care cu toții vorbim mai mult despre iubire, cu ce sfaturi la capitolul relații de cuplu intenționați să-i echipați pe cei trei copii?
A: Pe fete le-am învățat mereu să nu permită niciodată să fie tratate mai prejos decât le-am tratat noi. Ele sunt prințese, cui îi convine, bine, cui nu, e o lume mare afară! Iar pe Toma îl învățăm să fie cavaler cu fetele, mereu! Doar respectând femeia și iubind-o poți avea armonie. Respectul nu înseamnă să înghiți orice, dar tocmai pentru că respecți femeia poți alege să fii cu femei care se respectă și ele însele. Dacă se întâmplă să nu fie așa, ca bărbat, poți refuza civilizat orice situație, nu e cazul să arăți cine e mai tare.
R: Să nu se ferească să își arate iubirea, dar să ceară respect, să dea totul pentru persoana iubită, dar să nu lase a fi luați „for granted“! Să se bucure de orice moment împreună, dar să nu se uite pe sine!
Foto credit Edward Aninaru
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
