Este educator Montessori, dar și consultant educațional, implicat în schimbarea și normalizarea traiectoriei fiecărui copil, pornind de la lucrul cu fiecare mamă. Despre susținere, singurătate, dar și înțelegere a procesului de creștere și dezvoltare ne vorbește astăzi, în interviul de mai jos, Gabriela Hranovschi.
De unde pasiunea ta pentru filosofia Montessori și cum ai ajuns să virezi profesional dinspre educator Montessori spre consultant educațional?
Când eram mică eram convinsă că educația se poate face și altfel decât ce vedeam în jur. La acea vreme nu știam exact cum ar fi acest mod diferit, dar eram convinsă că el există. Am avut tot timpul sentimentul ăsta „pe fundal“, dar nu pot să spun că mi-am propus să devin educator. Mai mult, cred că asta s-a întâmplat treptat, pe măsură ce descopeream specialiști din domeniul dezvoltării umane și al educației, care vorbeau despre lucruri pe care le simțeam atât de naturale.
Educatorul Montessori pentru nivelul 0-3 ani este în primul rând un ghid, atât pentru părinți, cât și pentru copii.
La bază, cursul de formare a avut ca scop exact acest lucru, de a pregăti specialiști care să meargă acasă și să susțină tinerele mame în primii ani de viață ai copilului. Asta pentru că la acea vreme, copiii nu mergeau atât de devreme la grădiniță. Rolul de educator în sensul de coordonator în comunitatea de copii a venit mai târziu, ca răspuns la nevoile societății.
Apoi, cred că nu putem educa un copil dacă nu există acel parteneriat cu părinții, cu familia lui, iar rolul de consultant pentru părinți este complementar celui de ghid al clasei.
Cum îmbini viziunea Montessori cu educația parentală?
Montessori este un stil de viață, așadar metoda aceasta nu ar trebui văzută ca ceva ce se întămplă strict în comunitate. Aceeași abordare Montessori se aplică și în cazul lucrului cu adulții. Eu merg pe acest principiu – nu poți să fii Montessori 2-3 ore pe zi și apoi, brusc, la sfârșitul programului, să nu mai fii.
Și când spun Montessori, spun în primul rând respect, dar și curiozitate. Să te respect și să te văd ca pe o persoană irepetabilă și, în același timp, să am curiozitatea și răbdarea să te descopăr așa cum ești tu.
În prezent, atât în lumea întreagă, cât și în România există tot mai multe modele de parenting; care sunt pilonii de bază ai modelului promovat prin munca ta și cât de mult se potrivesc aceștia cu stilul de viață al românilor?
Cel mai frumos lucru mi se pare că indiferent de cum se numește metoda, există o bază comună și mă refer aici la baza științifică pe care o avem, la toate descoperirile făcute în domeniul dezvoltării umane, în general. Este, practic, acel limbaj universal care confirmă că în centrul dezvoltării noastre este „copilul“. Importanța primilor ani din viața noastră este acum dovedită științific.
Unul dintre pilonii de bază este practica observării științifice. Acea observare pe care o documentăm, prin intermediul căreia încercăm să ne apropiem cât mai fidel de nevoile copilului, de interesele lui. A ne detașa de așteptările noastre și a nu face din educația unui copil un proiect personal este ceea ce obținem prin observare. Este, dacă vrei, acea curiozitate de care vorbeam și mai devreme. Adultul este curios să îl descopere pe copil și încearcă să îi pună la dispoziție un mediu care este potrivit cu ceea ce comunică copilul prin comportamentul lui.
Un alt pilon, la fel de important, este ceea ce noi numim „pregătirea adultului“. Fie că este părintele, fie educatorul, adultul are un rol imens în dezvoltarea copilului. Tocmai de aceea, învățarea continuă este una dintre valori. Atitudinea adultului este aceea de ghid, nu de figură superioară copilului, copilul fiind cel care se află în centrul procesului educațional. Este marea diferență dintre ceea ce cunoaștem noi din educația tradițională și metoda Montessori. În Montessori nu mai vorbim de acel adult care stă în fața copiilor și crede că le știe pe toate. El se coboară la nivelul copilului și de acolo îl însoțește în drumul către construcția de sine.
Care este perspectiva Montessori asupra primilor trei ani din viața unui copil?
Aș spune că este o perspectivă asemănătoare cu ceea ce spun acum studiile când vine vorba de importanța acestor primi ani din viața noastră și modul în care ne dezvoltăm noi în raport cu mediul în această perioadă. Este minunat cum studiile de acum confirmă ceea ce Maria Montessori a observat acum peste 100 de ani, privind cu pasiune copiii.
Modul în care învață copilul în această etapă de vârstă este unic, iar rapiditatea cu care se întâmplă învățarea ne face să fim foarte responsabili și să întelegem impactul pe care îl are mediul asupra copilului. Mediul însemnând atât spațiul fizic, cât și componenta umană, relațiile din care face parte copilul și evenimentele din viața lui.
Ce ne arată studiile din abordarea Montessori, ce plusuri au în viață acei copii care au siguranța și libertatea de a explora lumea în ritmul lor?
℗PUBLICITATE
Copilul Montessori se construiește pe sine într-un mod care este cel mai apropiat de potențialul său. Acesta este avantajul „libertății“ pe care o dăm noi în mediile Montessori. Și când spunem libertate, noi de fapt ne referim la un concept pe care îl numim „libertate în limite clare și rezonabile“ (și puse, desigur, cu blândețe). Este, poate, unul dintre cele mai întâlnite mituri când vine vorba de această metodă, acela că în Montessori copiii nu au limită. Ba au limită, dar este o limită pusă cu respect și ținând cont de nevoia copilului, nu de preferințele adultului.
Un copil crescut într-un mod autentic Montessori va fi un copil cu o stimă de sine crescută, un copil care se cunoaște și care își știe limitele personale (și pe care știe să le și comunice). De asemenea, va fi un copil cu o bună funcționare cognitivă, asta pentru că mediul încurajează explorarea, rezolvarea de probleme, luarea de decizii, asumarea de riscuri. Aș spune, nu în ultimul rând, că un copil crescut în felul acesta vede greșeala ca făcând parte din procesul de învățare. Nu este nici bau-bau, nici ceva de care trebuie să fim rușinați, iar asta zic eu că este o mare schimbare de perspectivă, față de cum am trăit noi greșelile în timpul școlii sau poate și dincolo de ea.
Cu ce deprinderi sau abilități are nevoie să pornească un copil de acasă spre grădiniță?
În mediul de acasă, copilul învață în primul rând despre relații. Despre relația cu sine și apoi despre relația cu ceilalți și cu mediul. Componenta aceasta socio-emoțională este nucleul existenței noastre. Potențialul nostru va fi atins doar dacă suntem bine în relație cu noi și cu cei din jur.
Este foarte important ca orice copil să se simtă în siguranță în mediul de acasă și în relație cu părinții, iar din această siguranță de bază el va explora lumea și se va dezvolta și cognitiv pe măsură.
De multe ori, părinții pun accentul pe abilități cognitive, pe „învățare“, așa cum o cunoaștem noi din școală, iar asta nu este ceea ce copilul are nevoie la această vârstă.
Copiii Montessori sunt considerați „copii precoce“, copiii care știu să citească devreme de exemplu, dar asta nu vine din presiune exterioară, ci din siguranța copilului care își urmează propriile interese.
La Pagina de Psihologie, punem un accent crescut pe siguranța spațiului interpersonal. În munca ta, cât de importantă este relația părinte-copil?
Relația părinte-copil este, de fapt, relația copilului cu sine și cu lumea toată. Copilul se va respecta și va fi atât de blând cu sine și cu cei din jur pe cât a simțit asta în relație cu părinții.
În lucrul cu părinții întâlnesc de multe ori această dorință foarte mare de a crește copii empatici, buni cu cei din jur. Nu putem să fim empatici dacă nu am avut cel puțin o persoană în viața noastră care să fie empatică în relație cu noi. Indiferent de vârsta pe care o are, copilul are nevoie mai întâi să trăiască toate aceste lucruri pe care ni le dorim de la el în relație cu părinții lui, de preferat.
Care sunt asemănările pe care le au părinții și educatorii care au integrat filosofia Montessori în interacțiunea cu copiii din jurul lor?
O mare asemănare este că ne dorim să învățăm din relația cu copilul. Noi, adulții, să învățam de la copil, să fim curioși, să intrăm în lumea copilului fără judecată și să vedem ce vrea el să ne comunice.
Adultul Montessori nu vede copilul ca pe un proiect personal, ci ca pe un om care are toate resursele interioare să își atingă potențialul, oricare ar fi acela.
Ce nu face sau încearcă să nu facă un adept al filosofiei Montessori?
Mă rezum la un singur exemplu, deși ar fi multe de spus aici. Nu comparăm și nu încurajăm competiția. Respectăm ritmul propriu al fiecărui copil și îl ajutăm să găsească mereu în interiorul lui motivațiile de care are nevoie.
Există mai multe cărți cu idei și activități bazate pe filosofia Montessori, unele dintre ele disponibile și în shopul Paginii de Psihologie. Tu ce cărți ne recomanzi?
Știu că aveți și mă bucur tare mult când văd că devin din ce în ce mai accesibile și mai des întâlnite cărțile despre această metodă! Deși aș putea face o listă interminabilă de cărți pe această temă, îmi vine în minte acum cartea Educația Montessori pentru copii mici a lui Simone Davies și, desigur, cărțile scrise de Maria Montessori pentru o înțelegere autentică a ceea ce înseamnă, de fapt, Montessori.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
