Skip to content

Deși numele de familie l-ar putea ajuta în a „arde“ anumite etape în cariera sa, protagonistul interviului #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine este de părere că satisfacția muncii și lecțiile învățate în urma eșecurilor sunt net superioare oricărui alt „artificiu“ profesional. Este plin de viață, artist, visător și crede într-o lume mai bună. Despre provocări, bucurii, frici și viitor am discutat în interviul de mai jos cu Vlad Nicolici.

Ce ai face diferit dacă abia de mâine te-ai gândi să te înscrii la Vocea României?

Dacă mâine ar fi să mă înscriu la Vocea României, mi-aș spune să fiu mai „relaxat în Blind-uri, că acolo sunt numai oameni mișto care primesc arta în forma ei pură, și că o sa fie bine, o sa vezi!“. Atât. În rest, m-aș arunca cu capul înainte și aș lăsa lucrurile să mi se întâmple exact așa cum este mai bine pentru mine. Așa cum, de altfel, s-a și întâmplat.

Te-a ajutat sau te-a încurcat numele tău de familie?

Eu sunt Vlad Nicolici, fiul Monei Nicolici și al lui Mihai Nicolici. La naștere mi-am ales niște părinți extraordinari care au făcut lucruri frumoase și importante în viața lor. Așa cum, sper, să reușesc să fac și eu. Sunt foarte mândru de ei! Iar dacă cineva crede că a fi Mona Nicolici vine gratis, fără muncă neîncetată, nopți nedormite, limite depășite constant ș.a.m.d. se înșală total. Nici Vlad Nicolici nu e ușor, de multe ori, datorită presiunii oamenilor care cred că e ușor să porți un nume mare. Dar unde ar mai fi distracția dacă ar fi totul ușor în lume. Cu toate astea, prefer să mă recomand Vlad înainte să urc pe scenă, iar când cobor să devin Vlad Nicolici.

Care este partea cea mai provocatoarea în relaționarea cu mama ta, jurnalista Mona Nicolici?

Relația mea cu jurnalista Mona Nicolici a început de când eram foarte mic și stăteam cu ochii lipiți de televizor, iar observatorul și știrile țineau locul desenelor animate. Era fascinant să o văd pe mama la televizor, cum era la fel de fascinant să o primesc pe jurnalista de la televizor acasă când termina treaba. Era același om, culmea! Relația mea cu mama, la fel ca și cea cu tatăl meu a fost și este una de strânsă prietenie. Iar prietenia asta are și respect și iubire și grijă, nebunie, seriozitate, copilărie, maturitate când e cazul, are de toate. Copilăria mea a fost una foarte frumoasă!

Ce contribuție speri să ai în peisajul artistic autohton?

Sunt de părere că arta arată modul în care omul privește viața, iar de-a lungul vremii arta a suferit nenumărate modificări, firești zic eu, care au venit din nevoia omului de schimbare. Cred că am ajuns într-un moment în care arta are prea multe brizz-brizz-uri pe ea… e ceva firesc… și omul de acum e la fel. Dar tocmai de aceea, cred că este nevoie sa redescoperim esența lucrurilor, cât și din interiorul nostru. Așa că, eu îmi propun să arăt omului din ce este făcut și poate așa își va aminti cât de puternic este. Așa… doar el… gol; fără tatuaje, bani, mașini, case etc. Haideți să fim doar oameni!

(hmm… Asta mi-a venit acum, în timpul interviului. Poate o folosesc în vreo melodie că îmi place mult cum sună.)

Ce simți că te limitează, la cum funcționează societatea actuală?

Societatea actuală are nevoie de mai multă empatie și de mai puțină frică. Aici simt eu limitarea societății în care trăim. Empatia începe să se diminueze odată cu viteza care ne mână să reușim în viață, să facem lucruri; viteza cu care aflăm informații, cu care simțim lucruri cât mai puternice și cât mai repede atunci când suntem într-o relație de iubire, viteza cu care mâncăm, cu care bem apă, bere, țuică, și chiar viteza cu care respirăm (pe care majoritatea dintre noi nici nu o conștientizează). Dar oare nu mai e cool să ai răbdare? Oare e așa boring să îți iei 30 de minute să îți asculți mama, prietenul cel mai bun, iubitul(a), fără să simți nevoia să vorbești doar despre tine?

Frica. Simt că planează peste oameni o nesiguranță legată de aproape tot ce este în jurul lor. Evident, și pandemia și războiul au amplificat toată această frică. Dar câte lucruri bune ies din frică și câte ies din iubire? Poate ar trebui să ne întrebăm mai des asta.

Care este cea mai mare luptă pe care ai dus-o, până în prezent?

Poate suna clișeic, dar cea mai mare luptă pe care am dus-o până în prezent a fost cu mine. Nu sunt un artist suficient și cred că niciodată nu voi fi. Și tocmai de asta sunt într-o căutare artistică permanentă, chiar și după ce am terminat un spectacol sau un concert. Însă, sunt predispus să cad în cealaltă extremă, iar încrederea de sine pierde teren în fața gândurilor parazitare de genul: „Frate… nu am fost bine azi, vaai, ce mă fac?!?“ sau „Oare am fost prost?“ sau „Noo, mai am mult de lucru până să ajung să îmi iasă“ etc. Aici este lupta mea. Mă lupt de multe ori cu un Vlad care parca nu îl cunoaște pe Vlad cel real, cel adevărat. „Vlad-ul“ nesigur este mult mai verbal și mai impunător, de multe ori, iar „Vlad-ul“ care știe ce are de făcut și care își simte adevărata valoare iese la iveală mai mult în momente de sinceritate și de bucurie reală. M-am prins că trebuie să îi las să își facă amândoi treaba, dar cel mai mult lucrez în a le impune anumite limite, iar amândoi au voie să fie exact așa cum sunt, însă nu oricând și nu oricum. Aici e lupta.

Ce părere ai despre egalitatea în drepturi la persoanele din comunitatea LGBTQ+?

℗PUBLICITATE



„Nu cred în libertate atâta timp cât nu este pentru toată lumea!“ Nu știu cine zicea asta… nu mai țin minte, însă prietenul meu cel mai bun mi-a desenat fraza asta pe un tricou, când eram în liceu. Asta îmi sună în cap și acum. Asta este părerea mea legata de LGBTQ+, însă nu am cum să nu recunosc că mă intriga un pic creșterea periodică în lungime a termenului.

Ai vorbit, vreodată, cu părinții tăi despre educație sexuală?

Am mai vorbit, da. E ok, știau deja tot ce aveau nevoie să știe.

Care sunt cuvintele de care abuzezi și pe care le-ai transformat în ticuri?

„Program“, „Am treabă“, „Scuze că n-am răspuns, eram în repetiții“. Știu că probabil ar fi trebuit să scriu un răspuns mai detaliat, dar dacă citești cuvintele de mai sus, cred că poți să îți dai seama și de context și de alte detalii. Așa că ia-l ca pe un joc de imaginație.

Ce te face să dai unfollow unei persoane?

Nu știu dacă asta spune sau nu ceva despre mine, dar nu am fost în situația unui unfollow până acum. Dar cred că aș da unfollow dacă cineva ar fi agresiv sau pur și simplu rău.

De unde a început pasiunea pentru cântat?

Pasiunea mea pentru cântat a început odată ce am ascultat primul CD rock de la tata din mașină, când eram mic. Nu îmi aduc aminte exact, exact care este momentul când a început să se aprindă flacăra în interiorul meu, dar țin minte că eram fascinat de felul în care tatăl meu percepea muzica pe care o ascultam împreună. Și trăgând cu coada ochiului la mișcările lui, începeam să învăț și eu să simt muzica. Treaba frumoasă este că ai mei întotdeauna au știut cum să mă învețe ceva, iar după aia să îmi ofere libertatea de a descoperi singur mai departe. După ce am descoperit Deep Purple, Led Zeppelin și Queen, tata îmi povestea cum era el basist într-o trupă numită „ADN“, pe vremea lui Ceaușescu și nu aveau voie să cânte chiar toate melodiile și schimbau versuri celebre de genul „Merg la Zalău“ în loc de „Breakin’ the law“. Pff… Eram fascinat! Iar din acel moment a durat doar 5-6 ani și eram deja chitarist și solist vocal în trupa liceului.

Care este relația cu sora ta, Maria?

Am o relație foarte frumoasă cu Maria. Ea este varianta mea mai bună dacă aș fi fost femeie. Legătura dintre noi este una foarte frumoasă și sinceră și pe care nu ai cum să o descrii în totalitate. Este despre iubire sinceră, despre nervi sinceri, despre gelozii sincere. (Țin să menționez că atunci când s-a născut Maria, eu am făcut otită doar ca să mă bage și pe mine lumea în seamă. True story!).

De ce crezi că TikTok a devenit atât de popular?

TikTok-ul este atât de popular pentru că lumea avea nevoie de ceva mai mult decât poze pe Facebook și Instagram. TikTok-ul este mult mai dinamic și mult mai rapid. Iar lumea tinde spre viteză, după cum spuneam și mai sus, așa că aplicația asta devine una foarte eficientă pentru omul de azi care n-are timp.

Care este lucrul pe care persoanele apropiate îl consideră tipic ție?

Sunt cunoscut pentru indisponibilitatea de a recepționa toate apelurile telefonice, chiar și de la familie, uneori. Pe de altă parte, sunt și nebunul cu idei mișto, iar unii s-au obișnuit cu asta.

Ai folosit vreo aplicație de dating, de-a lungul timpului?

La întrebarea asta pot să am variante ajutătoare? Sau măcar fifty-fifty?

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0