fbpx
skip to Main Content

Totul a început așa:

— Băi Simona, ai chef de-un city break, ca fetele? Simona fiind prietena mea din liceu, fostă colegă de clasă, cu care, dacă mă văd de trei ori pe an; și-atunci povestim câte-n lună și-n stele și avem senzația aia, de parcă am ține legătura zilnic.
— Gaaavrilăăăă, sincer, da. Aș cam avea.
— Bine, atunci, hai că mă apuc să caut!

Intru pe aplicațiile din telefon ale companiilor de zboruri aeriene (eram cam pe la jumatea lui martie) și găsesc așa: Nisa, 2-5 aprilie, 225 lei bilet dus-întors. 

— Simono, ți-e ok cu un bagaj de mână? Vezi că-s 225 lei biletele dus-întors. La Nisa. Plecăm sâmbătă seara. Ne întoarcem marți seara. Ne luăm doar luni și marți liber.
— Da. Le luăm acum?
— Hai, că dacă mai stăm, se scumpesc.

Și totul a continuat așa:

— Vezi că m-am uitat și după cazare. Găsim fix pe Promenade Des Anglais, adică suntem cu marea-n buză, numai că-s vreo 500-600 lei pe noapte. O să stăm prin cameră sau ne plimbăm mai mult în astea 3 zile? − îi scriu eu.
— N-o să prea stăm prin cameră, cred că o să fim pe afară mai mult, prin explorare − îmi zice Simona.
— Atunci hai să luăm garsoniera asta, e foarte cochetă. Costă 230 lei pe noapte. La 8 minute de mers pe jos de plajă. Utilată, cu toate cele. Stil și clasă. Specific franțuzesc. Are și grătar, dacă ți-e dor de mici și vrei să le dai cu parfum de România vecinilor francezi − râd eu. 

Nisa, străduțe

Și a venit 2 aprilie, am aterizat la miezul nopții în Nisa, într-o seară de weekend, sâmbătă, așteptându-ne să dăm de marea bubuială de acolo. „Bubuială“, în sensul de multă lume pe stradă, fiind primăvară, weekend, efectiv, în capul nostru, credeam că o să coborâm fix la petreceri pe faleză, vor fi mulți turiști mișunând pe străzi, distracție și voie-bună. Ahaa… Când colo:

Nici țipenie de om pe stradă. Și o liniște…

De la aeroport am luat tramvaiul lor-metrou-tren – e o combinație de toate trei, nici până acum nu mi-am dat seama ce e – și 20 de minute și 1 euro jumate mai târziu, am coborât chiar aproape de celebra Promenadă. Nimeni, nimic! Noi: „Unde e toată lumea și ce face la ora asta?!“ 

Noi chiar am fi lăsat bagajele la garsonieră, ca să ieșim din nou și să luăm din „vibe-ul orașului“. La unu noaptea. Am renunțat, ca să realizăm mai târziu că nu, încă nu era sezon turistic. Sau poate că nu e chiar agitația cu care suntem obișnuiți noi în România. Cu toate că, timp de 3 zile, deasupra Nisei decolau și aterizau avioane din 10 în 10 minute.

Așa că ne-am dat trezirea a doua zi dimineață la 8, ca să ne putem pregăti, să avem timp suficient de explorat orașul, de mâncat croissant ca la mama lui acasă, baguettes și fromage. Oui, oui.

Prima oprire: la boulangerie

Prima oprire a fost la Boulangerie Roy le Capitole, la o stradă distanță de Promenade des Anglais, unde croissantul iese proaspăt din cuptor în fiecare dimineață. Sub semnătura lui Frederic, care la 4:30 dimineața e în picioare, acestea sunt făcute de el după o tehnică aparte, cu unt 100% pur. Aluatul se lasă la rece un anumit număr de ore, chiar zile. Rețeta ideală: croissantul să iasă ușor crocant la exterior cu o mulțime de bunătățuri untoase la interior. Mmmm… mie îmi lasă deja gura apă doar când mă gândesc la el. Vă recomand croissantul simplu, cu unt, cel cu fistic sau cu lavandă, dacă ajungeți pe Coasta de Azur. Cel din urmă e chiar o inovație a lui Frederic, în boulangeria sa, și, din câte știe el, nu mai e careva prin Franța care să folosească tehnica lui. Patiserul nostru face o infuzie din lavandă sălbatică, lavandă luată nu așa, orișicum, ci de la un producător local din Nisa. Apoi strecoară apa din infuzie și o pune în aluat. Ce iese la final… curcubeu pe cerul gurii. Pozele nu vă pot descrie plăcerea în sine, dar vă las să vă imaginați cam cum poate să fie gustul unei asemenea minunății.

Hai că v-am dat un prim motiv bun de explorat sudul Franței, într-o viitoare călătorie #alandala.

℗PUBLICITATE



La Nisa timpul curge altfel

Un al doilea motiv pentru care Nisa merită pusă o dată-n viață pe lista de „to see“ este că timpul parcă se desfășoară altfel acolo. Știu, vorbesc din prisma unui turist, dar care, totuși, a reușit să capteze un pic din energia locului. Timpul capătă altă nuanță, pe care am mai observat-o în orașele în margine de valuri. Oamenii sunt mai liniștiți, mai relaxați, totul se petrece parcă mai în tihnă, localnicii au timp de „bună ziua“, de ziare și de zâmbete. 

Indiferent de vârstă, culoare, naționalitate, se aleargă la malul mării, se merge cu bicicleta, se fac scufundări, se înoată, se stă la plajă chiar dacă afară sunt doar 15 grade sau se stă pe pietrele de pe plajă, înfășurat într-un hanorac, cu capul pe rucsac, pentru un pui de somn ușurel, se citește ziarul într-o zi de luni, în pauza de birou sau, pur și simplu, se ia o pauză de la ritmul cotidian al vieții și se simte doar viața. Așa cum e ea: cu briză, cu câțiva nori care acoperă soarele, la o temperatură decentă.

Nu am pornit cu lucruri în cap care „trebuie“ vizitate. Am luat Nisa la pas și am descoperit că poți să o vezi de sus, din Parcul Castelului Nisa. Ba chiar am ajuns la Cascada Donjon de acolo, o cascadă artificială, însă foarte frumoasă, la care se înghesuie turiștii să își facă amintiri cu aparatele lor foto.

Tot acolo e și celebrul Colline de Chateau, un alt loc ce oferă o priveliște de neuitat a Nisei. Doar să ai încălțări comode și să fii pregătit de urcat multe trepte. 

Am colindat Promenada dintr-un capăt în altul, și pe noapte, și pe zi, și pe soare, și după ploaie. Am ajuns în capătul ei, în Portul Nisei, unde am admirat din mers iahturile scumpe, însă nu mai scumpe ca cele din Monaco, evident.

La 30-40 de minute de Nisa, din portul de aici, am luat autocarul spre Monte Carlo. Tot cu un euro jumate bine investit, am savurat din plin drumul pe Coastă, peisajele și localitățile prin care am trecut.

Două zile, o țară, un principat și 40 km de mers mai târziu…

Am ajuns la finalul celei de-a doua zile de străinătate, în care am putut spune că am bătut în lung și-n lat străduțele înguste din Monaco. Da’ bătut în sensul că la sfârșitul zilei, pe ceas, am avut 21 km. Ne-am oprit pentru pauză de masă, de înghețată, crêpes și cafea. Atât. Nu oceanografic, nu tu expoziție de mașini, nimic din ce să „bifăm“. Am luat doar pulsul locului. Și tot soarele din lume, de care mi-era tare dor. De soare și de coastă. Și ne-am plimbat și pe vestitul circuit de Formula 1 din Monaco. Deja era în toiul pregătirilor. Am trecut pe wishlistul meu din gânduri și o cursă de Formula 1. Da, măcar o dată-n viață. Pân-atunci, mi-am imaginat agitația din weekendul cursei, zgomotul motoarelor și toată nebunia de oameni adunați în tribune. Ce sentiment bun.

Un sentiment mai puțin bun (mulțumesc instinctului!), e că la un moment dat am intrat în explorarea noastră într-un tunel în care, culmea, ai și porțiune de mers pentru pietoni. Monaco este extrem de întortocheat ca străzi, care se intersectează cu tuneluri, iar google maps-ul și gps-ul nu ajută 100%. Dacă nu ne prindeam după vreo 5 minute de mers, povestea asta ar fi sunat așa: 5 zile mai târziu, două fete, un tunel, 60 km… la final… au văzut lumina zilei (citit cu voce de trailer de film). 

Merită să te plimbi prin micuța grădină japoneză, amenajată extraordinar de frumos, cu tot felul de plăntuțe, pești colorați, rățuște și broscuțe.

Sincer, mi-ar fi plăcut să merg la cazino, dar experiența asta o las sigur pe data viitoare. Văzusem două doamne care au coborât din autocar și zup, au intrat în primul cazino. Am înțeles că e o activitate preferată de multe doamne de acolo, la vârsta a treia, și pe de o parte, le înțeleg. E ca și cum ai juca la Loto, doar că pe bani mai mulți și ceva mai palpitant. Cât timp nu-ți dă dependență, iar pensia vine bine, why not

Acestea fiind spuse, așa să ne ajute și pe noi Dumnezeu la pensie! Și până atunci, la cât mai multe călătorii #alandala, așa cum a fost și asta a mea, de v-am povestit-o. Ș-am încălecat pe-o șa și până data viitoare, mă găsiți pe instagram și pe gavrila-alandala.ro. V-am pupat!


Lucrez în radio de 8 ani, sunt prietenă în timpul liber, fiică și femeie, iar câteodată un copil tembel. Dar mereu alandala… în tot ce fac, în orice sunt. Iubesc frumosul și energia bună. Trag cu urechea la oameni, pe stradă și sunt o maniacă: fac poze locurilor. Am o boală incurabilă: „descoperitul“. Caut să găsesc locuri și să cunosc oameni, sap până le aflu poveștile, apoi le împărtășesc cu apropiații. Acum, voi sunteți apropiații mei. Sunt pilotul tău digital. Poți să-ți pui sau nu centura, eu îți garantez cele mai alandala călătorii!

Caută
Coșul de cumpărături
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0