Anne Frank s-a născut în 12 iunie 1929 la Frankfurt pe Main (Germania), ca fiică a lui Edith (n. Holländer) și Otto Frank. Familia Frank, de origine evreiască, mai avea o fată, Margot, născută în 1926.
După venirea la putere a lui Hitler (ianuarie 1933) și instaurarea persecuțiilor antisemite, Otto Frank decide să emigreze împreună cu familia în Țările de Jos, la Amsterdam, unde avea relații de afaceri; fondează aici o societate specializată în comerțul cu pectină (produs folosit la prepararea dulcețurilor) și, ulterior, în vânzarea de condimente. Cele două surori învață repede la școală neerlandeza, limba în care Anne își va scrie jurnalul.
După invadarea Țărilor de Jos de către Germania nazistă și capitularea lor (1940), soarta evreilor de aici devine similară cu a celor din Germania sau Polonia. O vreme, Otto Frank reușește să-și mențină din umbră afacerea grație ajutorului prietenilor și angajaților săi neerlandezi; totuși își dă seama că, pentru a scăpa de deportare, întreaga familie trebuie să se ascundă, astfel că amenajează în secret în acest scop (aducând mobilă, alimente etc.) o parte din clădirea în care funcționa întreprinderea sa (pe Prinsengracht 263), așa-numita Anexă.
℗PUBLICITATE
Când Margot primește o convocare de la SS, Otto Frank hotărăște că a venit momentul să se ascundă: în 6 iulie 1942, familia Frank se instalează în Anexa secretă; nu după multă vreme, i se alătură încă patru persoane. Cei opt locatari ai Anexei vor reuși să supraviețuiască datorită ajutorului „protectorilor” lor neerlandezi, curajoșii prieteni și colaboratori ai lui Otto Frank. Anne scrie în cei doi ani de clandestinitate mici povestiri și, mai ales, consemnează tot ce i se întâmplă într-un jurnal – care începe în 12 iunie 1942, ziua când împlinise 13 ani, și se sfârșește la 1 august 1944, deci după debarcarea Aliaților în Normandia, într-un moment când victoria asupra Germaniei părea iminentă. La un moment dat, în primăvara lui 1944, îl ascultă la radio pe ministrul Educației din guvernul neerlandez aflat în exil la Londra, care spune că după război vor trebui adunate și publicate toate mărturiile scrise ale suferințelor locuitorilor țării ocupate de germani, de pildă jurnalele intime; ca urmare, Anne își reface, completându-l, jurnalul deja scris (viitoarea „variantă b”), dar continuă să-și țină jurnalul inițial („varianta a”).
În 4 august 1944, clandestinii din Anexă împreună cu doi dintre protectori sunt arestați de serviciul de informații și spionaj al SS, probabil în urma unui denunț. Jurnalul Annei scapă de confiscare; va fi luat și pus la loc sigur de Miep Gies, secretara lui Otto Frank și unul dintre protectori, care, printr-un miracol, nu a fost arestată. Când avea să afle că, fără dubiu, Anne a murit, ea îi va încredința tatălui ei jurnalul. Cei opt locatari ai Anexei sunt deportați în lagărul Westerbork de pe teritoriul Țărilor de Jos, după care sunt urcați în ultimul tren care a plecat de aici spre Auschwitz, unde ajung în 5 septembrie 1944. Cu excepția lui Otto Frank, toți vor muri. Transferate în lagărul Bergen-Belsen, Anne și sora ei au murit, se crede, de tifos cândva în februarie sau martie 1945. Tatăl lor, rămas la Auschwitz, a fost eliberat de trupele sovietice la sfârșitul lui ianuarie 1945. Reîntors la Amsterdam, a publicat prima variantă a Jurnalului Annei Frank în 1947.
De același autor
-
19 %
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
