Skip to content

Este creator de conținut, mamă și una dintre cele mai pozitive persoane pe care le cunosc. Crede în puterea comunității, crede că fericirea provine din lucruri mărunte și mai crede că viața este frumoasă, cu toate provocările sale. Dacă nu ați recunoscut-o, vă spun doar atât: Sînziana Iacob sau Sînziana Sooper, așa cum este cunoscută de către internauți, este invitata mea la rubrica #CeNuVreauSăȘtieLumeaDespreMine, pe paginadepsihologie.ro.

Cum ai descrie-o pe mama Sînziana Sooper?

Foarte iubitoare, destul de relaxată, copilăroasă, recunoscătoare, uimită și fermecată de fiecare cuvânt rostit, sau gest făcut de copilul ei.

Ce faci atunci când ceva nu-ți iese?

Îl sun pe soțul meu să mă ajute. [râde] Nu sunt genul de persoană care să ceară ajutor cu ușurință, de multe ori mă străduiesc să fac singură multe lucruri, însă am impresia despre Alex că este talentat la ORICE și întotdeauna se pricepe să mă ajute, indiferent ce am de făcut. Mereu o scot la capăt, cu ajutorul lui!

Dacă ai fi pentru o zi bărbat, ce ai vrea să experimentezi?

Aș vrea să văd cum se raportează bărbații din punct de vedere emoțional, vizavi de copil, soție, sau părinți. Aș vrea să văd cât de diferit se simt emoțiile lor, în comparație cu emoțiile mele. Să fiu în sufletul unui bărbat pentru o zi, să îi înțeleg trăirile, nevoile, fricile etc.

Care este relația ta cu telefonul mobil?

Telefonul este extensia mea, datorită domeniului în care activez. Probabil petrec pe telefon mai mult timp decât o persoană obișnuită.

© Sînziana Sooper

Cum îți îmblânzești emoțiile, atunci când ele sunt copleșitoare?

Fac o rugăciune, chem îngerii și îi rog să ia de pe umerii și sufletul meu tot ce este greu și copleșitor, apoi încerc să găsesc 15 lucruri pentru care sunt recunoscătoare și mulțumesc pentru ele. Starea de recunoștință ridică vibrația. Mai am un ritual în care îmi curăț trupul și aura cu agheasmă, fac sport, plâng, vorbesc despre sentimentele mele cu o persoană de încredere, sau scriu în jurnal. Și îmi repet mereu faptul că este o stare trecătoare și cum am trecut de atâtea ori peste emoții negative, o să reușesc și de această dată!

Cum gestionezi hate-ul din online?

Pe pagina mea de Instagram trăiesc într-o bulă. Urmăritorii mei sunt oameni extrem de drăguți, buni, civilizați și cu bune intenții. Chiar și când primesc atenționări, sunt formulate într-un mod frumos și pașnic.

Se întâmplă uneori să primesc și comentarii urâcioase, dar acelora le dau block. Îmi protejez cât pot spațiul emoțional de energii negative.

Cât de mult contează aspectul fizic pentru mediul online?

Cred că în 2024, tot mai mulți oameni învață din online să se iubească și să se accepte așa cum sunt, cu bune și cu rele, și să îi accepte și pe ceilalți, în aceeași măsură. Tot mai multe persoane se postează fără filtre, fără editări, fără machiaj, cu celulită, cearcăne, coșuri, riduri sau vergeturi la vedere. Îmi place mult această direcție spre care se îndreaptă lucrurile.

Există tot mai puțină toleranță pentru persoanele sau comentariile care instigă la ură și bullying. Dacă cineva face o remarcă despre aspectul fizic al unei persoane, imediat sar în apărarea acelei persoane alte zeci de oameni. Cred că mai mult decât aspectul fizic, în online contează personalitatea, carisma, farmecul personal, autenticitatea, emoția transmisă și felul în care poți trece de ecrane.

Cine este centura ta de siguranță?

℗PUBLICITATE



Cred că am răspuns anterior: soțul meu! Este îngerul meu, de la Dumnezeu. Cu el simt că reușesc să fac ORICE, în viața asta.

Ce sfat le-ai da femeilor ce au un nivel de încredere în sine scăzut?

Să meargă la terapie să afle ce evenimente din trecutul lor le face să aibă o stimă de sine scăzută, să încerce să vindece acele traume. Să depisteze care sunt convingerile limitative și programările negative pe care le au ascunse în subconștient.

Să nu mai stea în preajma persoanelor toxice, care le tratează cu lipsă de respect. Oamenii din jurul nostru au puterea să ne facă să strălucim sau să devenim cea mai rea variantă a noastră. Este la fel ca mediul în care plantezi floarea. În pământ otrăvit nu crește, dar în pământ curat, plin de nutrienți, crește și îmbogățește lumea, cu frumusețea ei.

Apoi să-și imagineze, pentru câteva minute că sunt Dumnezeu, cel care iubește infinit și necondiționat și să scrie pe o foaie cum le vede Dumnezeu prin ochii Lui și cum le descrie EL. Pentru că exact cum ne vede El, așa suntem!

Ce faci atunci când ai o jumătate de oră liberă?

Ascult muzică de relaxare, cobor la cafeneaua de lângă bloc și beau un matcha soda, în timp ce sun o prietenă, pe mama, sau pe bunica mea.

© Sînziana Sooper

Ce contează mai mult: ce postăm sau ce trăim?

În cazul meu ambele, căci jobul meu este să creez conținut.

Dar bineînțeles că ceea ce trăim, emoțiile noastre, viața personală și sănătatea mintală sunt pe primul loc și au prioritate.

Cum ai descrie meseria de content creator unei persoane mai în vârstă?

Bunica mea știe că filmez spoturi publicitare, dar în loc să apară la TV, apar pe internet. Mereu îmi spune că e foarte mândră de mine, și că tare îmi mai merge mintea.

Ce ai vrea să nu te mai întrebe oamenii niciodată?

Cum mă văd peste 5 ani.

Cum arată ultimul gest tandru făcut partenerului de viață?

Eu îi spun lui Alex zi de zi că îl iubesc și că este cel mai frumos băiat din lume!

Care este acel obicei pe care tu îl consideri normal, dar ceilalți, ciudat?

Îmi țin valiza nedesfăcută câteva săptămâni, după ce mă întorc dintr-o vacanță.

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0