Skip to content
Credit Photo: Raluca Ciornea

În vârstă de 38 de ani, Alexandra Ungureanu este una dintre inconfundabilele voci ale showbiz-ului românesc. Cunoaște la perfecție pianul și chitara și a participat la nenumărate concursuri muzicale, printre care și Eurovision. S-a remarcat, însă, în 2001 prin colaborarea cu formația Sistem, în 2004 fiind solista formației Crush. În prezent, Alexandra Ungureanu este în plină ascensiune a carierei solo și pregătește noi surprize pentru admiratorii săi. Despre toate acestea, dar și multe altele, în interviul de mai jos.

Cum i-ai descrie unui copil de 5 ani iubirea?

Recunosc că nu mă pricep foarte bine să interacționeze cu copiii mai mici. Sunt fascinanți și imprevizibili, devin și eu tot un copil neștiutor în preajma lor. Cred că cel mai bine m-aș descurca să le cânt și să încerc să-i fac să zâmbească și să chițăie.

Cum gestionezi hate-ul, în online?

Cu tot mai multă relaxare. Nu mă mai dau peste cap, ca pe vremuri. De citit, citesc. Dacă e ceva de luat în seamă, de analizat, de corectat, ok; dacă nu, îmi văd de ale mele.

Dacă ar fi să scrii o carte despre viața ta, ce titlu i-ai da?

„Povestea neștiută a celei mai cuminți fete de showbizz.“

Care este cea mai recentă faptă bună pe care ai făcut-o?

Am donat niște bani unei asociații care are mare grijă de animăluțele aflate în suferință sau tratate cu cruzime de semenii noștri (lucru pe care încă nu-l pot înțelege). Sunt foarte atașată de necuvântătoare și lumea lor, mă sensibilizează la maximum.

Dacă ai avea o superputere, care ar fi aceea?

Aș vrea să întorc timpul și să-i fac pe cei dragi mie care au plecat prea repede dintre noi să mai rămână o vreme lângă mine, să mă pot bucura de prezența lor.

Ce ți-ar plăcea să poți face, dar consideri că nu ai talent?

Să gătesc chestii minunate și să-i surprind pe prietenii mei.

 

View this post on Instagram

 

📸 @ralucaciornea

A post shared by Alexandra Ungureanu (@alexandraungureanu) on

Ce lucru nebunesc sau sport extrem ai vrea să experimentezi și nu ai apucat încă?

Stau destul de bine la capitolul nebunie, deși nu s-ar spune. Mă arunc cu capul înainte, chiar și când știu că o să regret.

Cui ai vrea să mulțumești pentru omul care ești astăzi?

Părinților mei.

Care este mirosul copilăriei tale?

Mirosul apartamentului în care m-am născut și am copilărit, mirosul de „acasă“. Întotdeauna când mă întorceam cu ai mei dintr-o călătorie, ziceam: „Unde-i mai bine și mai bine ca acasă?“

 

℗PUBLICITATE



View this post on Instagram

 

La multi ani, #mamuca draga!❤️ sa fii sanatoasa si sa-mi traiesti ani multi, cu sufletul linistit (nu mai are rost sa-ti faci griji si sa dormi prost:) 🎀 Iti multumim, @catalin_maruta, pentru primire si emotie! Aceasta aniversare nu se va uita🤗 nu uita tu de #mamucachallenge 😉

A post shared by Alexandra Ungureanu (@alexandraungureanu) on

Peste ce nu poți trece, în plan afectiv?

Nu pot generaliza. În lumina experiențelor din anii trecuți, mă găsesc foarte răbdătoare, înțelegătoare și tolerantă. Am făcut și eu greșeli imense, fără să vreau să fac rău, așa că sunt ok cu a da șanse, cu a merge pe fir până la a depista problema și a încerca depășirea ei.

Ai apelat, vreodată, la un psiholog?

Da.

Care este personalitatea publică pe care o admiri cel mai mult (indiferent de epoca istorică, de zona geografică și de domeniul în care s-a afirmat)?

Barack Obama. Nu știi niciodată ce se află în spatele unui politician, totuși. Posibil să fi fost un PR excelent, dar pe mine tot m-a cucerit.

Care este acea vedetă internațională cu care ți-ai dori să faci un feat.?

Drake.

Care este cartea pe care o citești în prezent?

Akwaeke Emezi, Freshwater.

Ai vreun regret?

Că nu sunt mai îndrăzneață. E un regret, pentru că nu cred că mai pot face schimbări majore în felul meu de a fi.

Ce faci, atunci când emoțional sau sufletește îți este foarte greu?

Vorbesc despre problemele mele, caut alinare la cei din familie, la prieteni. Nu-mi place să mă închid, îmi face mai bine să vorbesc, să scot la lumină problemele și, în felul ăsta, parcă se limpezesc – și găsesc mai ușor soluții. Foarte rar sunt atât de dărâmată încât să nu vreau să vorbesc deloc și să mă izolez, iar atunci îmi consum drama în tăcere, ascult muzică, mă liniștesc și mă încurajez singură că sunt puternică și orice poate fi rezolvat.

Care este emoția peste care ai trecut cel mai greu și ce ai învățat din ea?

Chiar emoția scenei. Iubesc muzica și să mă exprim prin muzică, dar am luptat ani de zile cu acel trac care m-a făcut să ratez multe momente în care simțeam că am atâtea de oferit, dar am dat foarte puțin, pentru că m-am pierdut în fața audienței. Probabil, din dorința de a atinge perfecțiunea, în loc să las loc emoției constructive, care să vrăjească. Experiența m-a ajutat să depășesc acest stadiu.

Dacă ai schimba ceva în viața ta, ce ai vrea să schimbi?

Să mă întâlnesc, tot mai rar, cu sentimentul de frică.

Ce ți-ai dorit să primești în dar de la Moș Nicolae?

Inspirație pentru muzică bună și alegeri potrivite. Și ciocolată. Copilul din mine funcționează, încă, teribil.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0