Există o diferență fină între online și offline. Știu, pare greu de crezut, dacă stăm să gândim obiectiv. Și totuși, realizăm rapid că online-ul ne oferă nu numai o viață nouă, prin care putem cunoaște oameni noi, fără un istoric (pe care, oricum, îl putem edita, îmbunătăți, schimba complet cu doar câteva click-uri), dar și un mod rapid (conștient sau mai puțin conștient) de validare a noastră, a propriei persoane, a propriei vieți, viziuni (prin simplul număr de like-uri).
Tragem concluzii simple, dacă suntem acceptați, plăcuți, iubiți, în funcție de numărul crescător al aprecierilor, lucru ce ne poate gâdila orgoliul, dar care, totodată, ne poate îmbăta cu apă rece, de vreme ce această nouă abordare ne șlefuiește imaginea publică a personalității, a sufletului și a existenței pe de-a-ntregul. Cât de bine ne adaptăm, cât ne metamorfozăm pentru a fi pe placul tuturor depinde doar de noi. Aplicăm niște matrice simple, prin care ne încadrăm uniform în trendurile aferente perioadei date. Această fugă continuă pentru validare, pentru a ne liniști sufletește că suntem în locul potrivit, are totodată un revers al medaliei, iar acolo se văd tulburările de anxietate, afecțiuni ce ajung să se manifeste încă de la vârste foarte fragede.
Ceea ce nu realizăm însă este faptul că de multe ori online-ul a ajuns să detroneze (cel puțin în rândul tinerilor) offline-ul, prin faptul că omniprezența în acest mediu este un vector către care ne îndreptăm. Iar aici putem vorbi de o îngrijorare. Dacă vedem că cei mici refuză să mai ia contact cu natura, cu alți semeni, cu orice altceva care le făcea plăcere anterior și tot ce-și doresc este doar să petreacă timp pe gadget-uri, este de datoria noastră să luăm măsuri, pentru a îndrepta lucrurile.
Branding-ul personal este o sintagmă pe care o tot auzim în ultima vreme. Și observăm că este uzitată și de cei ce au vârste mici, de unde putem trage concluzia că apariția tuturor aplicațiilor care ne arată într-o lumină mai bună ar fi într-o complementaritate directă cu numărul de like-uri pe care-l primim, de exemplu, dacă postăm o fotografie cu noi sau un selfie. A avea grijă de propria imagine nu este un lucru rău, însă devine îngrijorător când doar imaginea mai contează, când ambalajul primează, iar toate celelalte argumente ori aspecte devin secundare.
Fenomenul este într-o continuă amploare, augmentat de persoanele publice care alimentează această pseudoperfecțiune – și fizică, dar mai ales existențială. (Desigur, aici am putea spune că există campanii de publicitate care implică, printre altele, prezentarea acestora drept adevărate icon-uri, generatoare de like-uri și aprecieri.)
℗PUBLICITATE
Fake news-ul este un alt fenomen pe care îl întâlnim în zilele noastre. Iar acesta e prezent prin însăși postarea făcută în mediul online: studiată, prezentând stări constant pozitive și vizibil forțate. Acest demers determină, astfel, dezumanizarea noastră și ignorarea necazurilor, punerea sub preș a problemelor cotidiene cu care toți ne confruntăm. Viața nu este un cadou cu fundă roz, iar acest lucru ar fi bine să fie înțeles și trecut prin filtrul personalității fiecăruia, prin liberul arbitru de care dispunem, care ne poate ajuta să facem alegeri sănătoase și înțelepte.
Zilele trecute, Instagram a scos, pentru scurtă vreme, opțiunea de a arăta numărul de like-uri aferente oricărei postări. Acțiunea ar putea fi o deschidere spre a conștientiza și interioriza faptul că o postare nu ne definește ca persoană (capacitatea noastră nu se limitează la acel număr) și spre a înțelege că suntem mai mult decât un profil de aplicație (noi suntem un tot, unic fiecare în parte și de neînlocuit). Însă o asemenea decizie poate afecta persoanele care își câștigă existența în baza acestei platforme, motiv pentru care o mare parte dintre acestea își gândesc reconfigurarea activității spre alte platforme – cea mai la îndemână fiind TikTok.
Identificarea normalității și explicarea ei către cei care vin din urmă este imperios necesară. La fel, și combaterea discriminării (atât în școli, cât și în societate, în general) trebuie să se facă fără a lăsa urme în sufletele celorlalți. Suntem diferiți, dar asemănători, însă diversitatea nu este un subiect de care să ne amuzăm sau, mai rău, pe care să-l luăm în derâdere. Iar aici, familia și școala sunt cele care trebuie să reinstaureze încrederea în fiecare individ la nivel micro, pentru ca mai apoi la nivel macro, societal, să putem schimba mentalități.
Ceea ce trebuie înțeles este că perfecțiunea și goana după confirmarea acesteia nu înseamnă o viață reală, autentică. Iar dincolo de carcasă, este mult mai important sufletul și felul în care ne simțim în propria piele. Interiorul este cel ce determină exteriorul. De aceea, dacă vrem să intrăm într-o perioadă de „revizie“, ar trebui să începem prin a ne asculta propria persoană și a fi bine cu noi înșine, pentru a putea afișa o stare bună (care, dacă este autentică, nu ne mai „împinge“ la a o arăta fățiș). Starea de bine se trăiește în armonie cu acea mână de oameni alături de care ne putem vedea așa cum suntem, putem plânge, râde, atinge, iubi.
Viața reală este cea care primează – pentru că, vrem sau nu, aici ne desfășurăm și aici putem mânca, respira sau odihni. Dictonul „Life is live“ ne îndeamnă la un trai conștient, aici și acum. Așadar, pentru o viață sănătoasă și împlinită, înțelept este să ne raportăm existența la ceea ce putem palpa, simți real, și nu la o inimă virtuală, care nu bate pentru noi.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE
