Skip to content

În această primăvară, s-a publicat Copilul tău citește, carte semnată de Oana Moraru. Este imposibil să nu fi auzit de ea, dar pentru cei care nu știu prea multe despre Oana, reamintim că este profesor de peste treizeci de ani și unul dintre cei mai importanți consultanți educaționali din România. Oana coordonează școala Helikon și susține constant evenimente și conferințe pentru părinți și cadre didactice. Fiind buni prieteni, ne-a bucurat nespus de mult publicarea cărții și am vrut să aflăm mai multe despre conținutul acesteia.  

Este dovedit științific că lectura are nenumărate beneficii pentru dezvoltarea noastră ca persoane. Cu toate acestea, puțin adulți știu cum să formeze o relație sănătoasă între copii și cărți. Care sunt pilonii pe care se bazează îndrăgostirea copilului de lectură? 

Până când cititul ajunge satisfăcător pentru tine, ca individ, el trece prin mai multe stadii de dezvoltare, pe care, dacă le cunoaștem și le hrănim la timp, le putem numi treptele îndrăgostirii de carte. Paradoxal, bazele sănătoase ale cititului se pun înainte de învățarea alfabetului.

  • Întâia treaptă se așază în primii doi ani de viață și depinde enorm de apariția și dezvoltarea limbajului. 
  • A doua este receptivitatea pe care copilul o are față de mesajul oral. Cum ascultăm povești în anii preșcolari influențează hotărâtor cititul de plăcere pe termen lung: le ascultăm ca niște consumatori sau ca niște gânditori? Le citim copiilor povești multe, pe repede înainte sau stăm pe aceeași poveste, mai multe zile, în dansuri concentrice și de adâncime ale minții, pe un singur text?
  • A treia treaptă se construiește tot în perioada pre-abecedară, odată cu dezvoltarea capacității de exprimare. De pildă, lectura după imagini și abilitatea copilului de 5 ani de a povesti un șir de 3-5 secvențe, folosind conectori logici potriviți, este un proces intelectual educabil și un bun predictor pentru măsura în care copilul va citi autonom și de plăcere mai târziu. 
  • În primii ani de școală primară apare cititul mecanic, cu nevoia de decodare a literelor și a mesajului în pași mici, secvențiali. 
  • Apoi, după clasa a II-a, apare cititul conștient, fluent și expresiv. Odată cu el, școala cultivă și lectura explicativă – adică acel proces prin care mintea copilului învață să privească în straturile de adâncime ale textului, observându-i și legăturile lui cu propria lume emoțională și intelectuală. 
  • După clasa a VI-a încolo, apar lectura critică și abilitatea de a citi contextual. 
  • La liceu, apare lectura intertextuală, cu planurile ei istorice, artistice și ideologice. 

Lectura de plăcere este posibilă abia după ce am pus bazele stadiilor premergătoare clasei a VI-a. Despre toate acestea am scris în cartea mea, Copilul tău citește – un ghid care trebuie neapărat să cadă în mâinile educatorilor și învățătorilor tineri de astăzi. 

Dincolo de partea aceasta tehnică, de care puțini suntem conștienți, împingând prea adesea copiii către ardere superficială de etape și grăbire, cu multe goluri inerente, există și aspectul psihologic al lecturii: trăim într-o lume bazată pe gratificări imediate. Lectura nu e satisfăcătoare imediat: îți trebuie timp și răbdare ca să faci sens dintr-un text. Mintea trebuie să aibă această pregătire sau obișnuință de a-și amâna dozele de dopamină, ceea ce nu prea se mai întâmplă copiilor de azi. 

Dacă vrem să avem copii îndrăgostiți de lectură, în afară de cei 4-6% care o fac natural, e nevoie să cunoaștem stadiile cititului, de la 0 la 12 ani și să educăm amânarea gratificărilor. Un copil prea mult ajutat sau recompensat imediat nu va avea răbdare să construiască sens. Îl va căuta în lucrurile imediate, pre-servite, precum ecranele, jocurile cu feed-back imediat, lumea tangibilă, ornată cu obiecte de consum atât de la îndemână.

Care este corelația dintre succesul școlar și obișnuința cititului?

Un copil care citește autonom și de plăcere are mai mult decât succes școlar. Are deja o pistă a lui personală de decolare. Un fel de jet privat de propulsare în lume. Cititul poate înlocui și depăși școala, care, în sine, este un sistem imperfect. Cei mai de succes oameni din lume citesc continuu. Au filtre personale pe care și le-au construit de  mici, pentru că cititul este un exercițiu de permanentă negociere interioară de sensuri – o gimnastică mentală care te protejează de hățișurile de sens aruncat acum în lume cu tot felul de intenții. Cititul e întâi o disciplină personală, apoi un obicei, și, în cele din urmă, o nevoie, o bucurie.

„Copilul tău citește“ este una dintre cele mai importante cărți pe acest subiect, publicate în țara noastră. Le putem cultiva copiilor abilitățile de lectură sau este necesar ca și părinții, îngrijitorii și profesorii să aibă o relație suficient de bună cu lectura?

Sigur că dacă te naști într-o casă în care părinții discută mai degrabă idei decât oameni și întâmplări, este mai probabil ca tu, copilul lor, să te îndrepți tot către lumea ideilor.

Dar ce mă interesează pe mine, ca educator, este în ce măsură putem forma în școli această nevoie de a explora lumea ideilor, fără să o resimțim numai ca pe o obligație, corvoadă sau agendă anostă a unei instituții, și așa obligatorii. Pe lângă etapele pe care le-am amintit, în procesul de dezvoltare a cititului competent și de plăcere, e nevoie să evităm câteva mari greșeli care-l fac pe copil să respingă lectura:

Obiceiul de a presa cu texte pentru care trebuie să facă efort mare de înțelegere, nerespectând curgerea firească a etapelor amintite mai sus;

  • Presupoziția că lectura de plăcere ar trebui să apară imediat după ce copilul a învățat să citească;
  • Prezentarea cărții ca pe un scop în sine. Se vor duce spre cărți copii ai căror familii discută mult despre idei, se miră de idei, dezbat, se contrazic pe idei, se bucură de lumea ideilor. „Hai să citim!“ sau „Ia o carte în mână!“ sau „Tu de ce nu citești o carte?“ sunt îndemnuri care, mai degrabă, demotivează; 
  • Sentimentul cultivat copiilor, chiar cu recompense, că a citi este o liniuță de pe agenda părinților și profesorilor lui. Cititul este un act personal, de autosatisfacere intelectuală, care trebuie cultivat discret, cu planificare, cu răbdare și cu mult tact, fără îndemnuri sau povețe moraliste.
  • Consumul de animații pe ecrane până la 6 ani în mod frecvent aduce cititul,  în ierarhiile plăcerilor organizate de creier, pe un plan foarte jos. Cine a gustat de mic, din plăcerile ecranelor, nu va avea răbdare să citească. Mintea lui a învățat, de mic, că altele sunt plăcerile – cele fără efort, predigerate, date după rețeta oricărei alte adicții, din păcate.

Știm că poveștile ne formatează mințile și dau conturul gândurilor noastre. Drept urmare, părinții și educatorii este important să le citească copiilor încă de foarte devreme. Care dintre poveștile Olinei Ortiz sunt recomandate pentru preșcolari, dar pentru școlarii mici? 

Am tot recomandat poveștile Olinei Ortiz din 3 mari motive: au limbaj literar, au momentele narațiunii bine structurate și delimitate și au un tip de morală discretă, neexplicită.

Sunt multe povești actuale din presupusa literatură pentru copii care nu folosesc altceva decât limbajul uzual. Nu le-aș citi pe acelea copiilor, oricât de bune intenții au. Nu aș citi nici din cele care încearcă să îi învețe, dintr-o singură înghițitură, să fie buni, toleranți, onești sau prietenoși. 

Din cele aproape 3 decenii de ani la catedră, știu sigur că toți copiii urăsc să li se predice. Le place mult să aibă sentimentul că ei deduc și ei aleg învățătura unei cărți. Olina Ortiz scrie povești care pot fi citite în mai multe chei, la mai multe vârste. Sunt 9 povești acum, pe piață, din scriitura ei. 

De ce n-asculți, Urechi-cu-CâlțiAi voie, Naivoie, Cu ariciul la TunsDe ce-l iartă Irinel pe BullyGrozișor și Bruno filmează pentru Școala de Monstruozitate – merg perfect pentru grădiniță, dar și la clasele Pregătitoare, I și II, pentru că pot fi ușor citite pe roluri, au umor și sugestii care pot fi discutate inclusiv la clasa a V-a. De exemplu, Ai voie, Naivoie vorbește despre libertate și constrângeri și naște dezbateri perfecte și la copiii de 11-12 ani. 

Bolboroc își caută un prieten adevărat e o poveste tare potrivită școlarilor până la clasa a IV-a, care au mare nevoie să înțeleagă că a aștepta prietenul potrivit, chiar cu prețul singurătății de moment, este alegerea-cheie pentru liniștea lor pe termen lung. Prietenia și trădarea sunt marile teme ale copiilor de clase primare. 

℗PUBLICITATE



Iar seria dinozaurilor – Melozaurul, Emozaurul și Gramatozaurul – e îndrăgită atât de copiii de grădiniță, cât și de școlarii mai mari, pentru că vorbește despre puterea copiilor de a-și apăra drepturile, în stil foarte comic, hiper-dinamic și neașteptat.

Cât de important este ca după o anumită vârstă părintele și copilul să citească împreună, utilizând citirea selectivă, în lanț sau pe roluri?

De regulă, tehnicile acestea sunt responsabilitatea învățătorilor și a profesorilor. Părinții trebuie să știe de ele, ca să își poată sprijini copiii la teme sau ca să nu emită pretenții acolo unde încă mai e de lucru împreună, unde copilul a făcut doar jumătate de drum.

Am adăugat, la finalul fiecărei cărți scrise de Olina Ortiz, un set de exerciții pe text – fie pentru limbaj, fie pentru gândirea logică și critică, fie pentru conexiuni interdisciplinare, fie pentru dezvoltarea unor tehnici de ascultare, conectare și gestionare a emoțiilor furtunoase în familie. Le-am scris sub forma unor jocuri relaxate de familie, cu speranța că vom înțelege curând să oprim reflexele consumiste ale copiilor de astăzi, care vor mereu o altă și o altă poveste, fără ca mintea lor să se fi obișnuit să stea pe loc și în adâncime. Citirea explicativă – care include toată gimnastica minții pe un text – este cel mai puternic instrument de dezvoltare a filtrelor prin care copiii vor obișnui să vadă lumea. Mai pe larg și mai tehnic am scris despre ea în Copilul tău citește – care e, în fapt, un ghid de literație completat de celelalte 9 seturi de exerciții de la finalul poveștilor Olinei Ortiz. 

Adesea auzim adulți spunând că „li s-a luat de lectură“ încă din timpul școlii. Ce să nu facă un cadru didactic la clasă, pentru a nu leza relația elevului cu lectura? 

Întâi, educatoarea trebuie să se asigure că orele ei de dezvoltare a limbajului au putere transformatoare asupra copiilor cu exprimare schematică, probleme de pronunție sau deficit de atenție. Tot educatoarea trebuie să deseneze mult cu copiii. Desenul este un proces de organizare a hârților cognitive. Am pus în cartea mea multe tehnici și activități pentru educatoare.

Apoi, învățătoarea de clasă Pregătitoare și clasa I nu trebuie să se grăbească cu învățarea cititului și a scrisului. Cel puțin tot atâtea ore trebuie să aloce încă exprimării orale și audiției de texte. Copiii care se vor îndrăgosti de lectură sunt aceia care au capacitate de decodare a mesajului verbal foarte bună, care au vorbire expresivă, atenție voluntară dezvoltată și capacitatea de a desena folosind multe simboluri (nu neapărat frumos sau artistic).

Clasele II-IV trebuie mult ocupate cu lectura explicativă – cu texte scurte, interesante, adaptate vârstei lor și cu mult stat în adâncime pe același text – povestit, repovestit, dramatizat, schimbat, dezbătut, asociat cu altele, conectat transdisciplinar.

Clasele de gimnaziu trebuie mult ajutate să ia notițe, să facă scheme pe marginea textelor din manuale. Toți profesorii lor trebuie să continue să aplice metoda lecturii explicative. Învățarea trebuie să se producă pe marginea unor scheme simple, nu a unor texte uriașe și dense.

Sila începe la orice copil după ce resimte de mai multe ori la rând că îi e greu cu ceva anume. Toți vor să reușească – e în natura umană să ne dorim competența. Dar dacă îi grăbim, ridicând aiurea ștacheta 3 trepte peste nivelul momentului, nu vom obține altceva decât silă. Iar noi asta facem, din păcate, în școli: cerem mult devreme și degeaba, inconștienți fiind și oarecum leneși să punem întâi bazele, chiar dacă ele sunt nespectaculoase și copilul nu pare deja un geniu de la 7 ani.

După cât timp ajunge un copil, căruia nu-i place în mod deosebit lectura, să citească din plăcere? 

Copiii se îndrăgostesc de lectură numai după ce au bazele etapelor menționate aici, chiar de la prima întrebare. Reflexul de a citi pentru sine poate apărea de la clasa a VI-a sau de la clasa a X-a. Dar el depinde în proporție de 90% de bazele puse gândirii și atenției în grădiniță. Unii copii citesc deja devreme, de la clasele a II-a, dar renunță pe drum. Important ca obiceiul lecturii să apară până termini liceul. Astăzi, în viața de toate zilele, îți pot spune despre un adult dacă a citit în liceu sau nu, chiar dacă, de pildă, are o meserie foarte onorabilă. Am prieteni medici, de pildă, care au citit literatură multă în copilărie. Sunt mult mai umani și mai capabili să își pună expertiza în contexte holistice, să dea un diagnostic mai nuanțat. După cum sunt studii care atestă că ești un matematician cu mult mai bun dacă ai pictat și desenat, de pildă, în copilărie.

„Copilul tău citește este o carte pentru părinți și profesorii, deopotrivă. Care capitol a fost cel mai provocator de scris și de ce?

Provocator a fost să le scriu pe toate în stil succint, explicit și fără limbajul de lemn al specialității mele. Avem ghiduri și metodici pe care educatoarele și profesorii tineri nu știu să le citească, pentru că sunt prea tehnice și prețioase. De aceea, mi-am zis să scriu foarte simplu, cu multe liniuțe de la capăt și lucruri spuse pe șleau. L-am scris și ca să pot forma, pe marginea lui, viitoare tinere educatoare și învățătoare, care vin, din păcate, de pe băncile facultății, cu foarte puține deprinderi practice de lucru cu copiii. Și slabă teorie. 

Cum au primit cititorii din România această carte și care au fost reacțiile acestora, după lecturarea ei?

Cel mai mult mă bucură mesajele de la părinții și profesorii care amintesc despre o tehnică anume care i-a ajutat. Asta îmi dă certitudinea că au citit cartea. Mă încântă tare mult mesajele de la învățătoarele cu peste 30 de ani de experiență, care știu exact despre ce vorbesc și care îmi spun că au regăsit în carte confirmarea acelui lucru clasic și temeinic pe care ele îl practică la clasă. E un capitol acolo care îi ajută pe copiii care au dificultăți la citire – și acela e foarte apreciat. Mă bucură mult orice mesaj. Visez să revoluționăm ce este acum, prin întoarcerea la lucrurile de bază ale pedagogiei – de care am uitat. Marea rată de analfabetism funcțional în țara noastră este menținută de faptul că ignorăm constant importanța aplicării lecturii explicative la clasă, cu etapele ei clare, încă din anii de grădiniță.

Ce carte a marcat viața fetiței Oana Moraru și cu care dintre lecturile obligatorii din școală i-a fost cel mai greu?   

M-au marcat A murit Luchi, de Otilia Cazimir și Minunata călătorie a lui Nils cu gâștele sălbatice, de Selma Lagerlof. Mi-a fost greu tare în gimnaziu, cu drama Vlaicu Vodă, a lui Alexandru Davila. Ne chinuiau tare cu texte inadecvate vârstei. Mă uit acum la copilul meu, ce transformare colosală în gândirea ei a intervenit, de când este la un liceu care și-a orchestrat lecturile pe ani de zile, pornind de le cele mai actuale teme ale omenirii, și mergând înapoi, pe firul istoriei, la cele mai vechi. Ultimii doi ani de liceu – din păcate, în altă țară – mi-au adus acasă un copil cu cultură generală, cu abilitate de a citi contexte ideologice, politice și culturale în jurul unui text, al unei fotografii, al unui film, sau chiar al unui comentariu pe rețelele de socializare. Ea nu a citit de plăcere de mică. Acum, de 2-3 ani o face, pentru că școala aceasta a avut un plan clar, dar și motivatori suficient de ancorați în interesele tinerilor de vârsta ei. 

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0