Skip to content

Este arhitect și designer de interior, iubește frumosul și șantierele, după cum ea însăși declară. Este originară din Republica Moldova, iubește România și și-a construit aici o viață de care este foarte mândră. Este soție și mamă, pune suflet în orice proiect și nu se dă în lături, atunci când vine vorba despre învățarea continuă. Despre meseria pe care o adoră, despre familie, parenting și planuri, am discutat în interviul de mai jos cu Natalia Berezovskaia.

Arhitect sau designer de interior? Cum te simți cel mai confortabil?

Eu nu prea țin cont de titulatură, dar  recunosc că, uneori, mă prezint în funcție de context sau persoană.

Conform diplomei sunt arhitect de interior.

Când te-ai simțit cel mai mândră, din punct de vedere profesional?

Când am văzut primul meu proiect realizat, deși nu a fost un proiect personal, ci din perioada când eram angajată, dar țin minte și acum satisfacția mea sufletească că am reușit să materializez ideile mele. Chiar a contat această experiență, pentru că, ulterior, când am început să lucrez pe cont propriu, eram deja mult mai sigură pe mine.

Faci ceva ce este considerat a fi de modă veche?

Daaaa, am agenda în care îmi notez task-urile și le tai când le îndeplinesc.

În continuare îmi notez aici și lista de proiecte, statusul, încasările etc. Deși colegii au început să folosească diverse aplicații care ne ajută la coordonarea în echipe, eu tot mă simt mai confortabilă cu scrisul de mână în carnețel.

Când și la cine ai ridicat tonul, ultima oară?

Anastasia…. of, răbdare… răbdare… răbdare trebuie!

© Natalia Berezovskaia

Cum ai descrie relația cu părinții tăi?

Astăzi sunt mult mai apropiată de mama, pentru că am reușit să o aduc de anul trecut să stea cu mine și cu nepoțica, cu care abia acum își dezvoltă relația. Până acum, era o relație la distanță, și nu prea povesteam din suferințele mele, uneori chiar aveam nevoie să mă plâng cuiva, dar nu voiam să-și facă griji. Dar acum mama este psihologul meu cel mai bun și sunt fericită că am reușit (măcar parțial) să reîntregesc familia. Încă facem demersuri să-l aducem și pe tata.

Care este cel mai important sfat de educație sexuală pe care ți-ai fi dorit să-l primești pe când erai adolescentă?

Eu am crescut într-o familie în care sexul a fost un subiect tabu și nu s-a discutat. Nu învinovățesc pe nimeni, pentru că și la rândul lor (părinții) au fost educați în același spirit. Dar mi-ar fi plăcut să am discuții deschise cu mama în adolescență, știu că este delicat să vorbești despre asta, dar consider că mai bine afli totul de la părinți, decât de pe online sau alte surse.

Rolurile se schimbă așa că pe mine mă așteaptă același lucru.

Cum îți imaginezi o ședință de psihoterapie?

Sincer exact așa cum le-am experimentat. Și clar nu este așa cum vezi în filme: un spațiu super confortabil, cu un șezlong de design, cu ceai sau cafea și o muzică lină pe fundal. În realitate, te trec atât de multe emoții, că nici nu observi mediul, și esența discursului. Dar da, contează și mediul, dacă tot vorbim despre design!

Atunci când te privești în oglindă, ce emoții sau gânduri ai cu privire la propriul corp?

℗PUBLICITATE



Am ajuns la momentul în care nu mă mai frustrez că nu sunt perfectă. Și nici nu mai vreau să fiu perfectă, dar vreau să fiu bine cu mine. Clar, țin la mâncarea sănătoasă, chiar dacă fac multe excepții (ca fiecare om din lumea asta), fac un minim de sport (pilates și yoga, merg mult pe jos), fac și masaj uneori. Totul echilibrat. Nu sunt expert al procedurilor de frumusețe, dar sunt un om fericit, fericirea care vine din interior și care se reflectă și în exterior. Mereu am crezut în asta!

Ce te motivează când alegi să te implici în cauze sociale?

Eu sunt empatică și mereu mă implic să ajut pe alții. Nu toate sunt cazurile sociale, unele sunt pur și simplu niște gesturi care să-i facă pe oameni să se simtă mai bine, gen să le zâmbesc, să le fac un compliment. Magia este că ei chiar își schimbă starea de spirit și au o zi mai bună! Recomand să încercați și voi!

Ce faci în nopțile în care grijile nu-ți dau pace?

Las totul în grija Domnului! Zicala pe care o aud de la mama în fiecare zi. Acum o și pun în practică și chiar funcționează.

Și mai am o tehnică, pe aceasta o aplic și cu Anastasia: dacă nu putem adormi – vizualizăm că suntem într-o vacanță perfectă (fiecare cu imaginația sa).

Cum arată dependența ta de social media?

Of… un subiect sensibil! Încerc să fiu la curent cu toate trendurile, dar este epuizant, deseori. Așa că am schimbat și aici tactica: fac ce pot ca să fiu confortabilă cu asta. Știu că pot mai mult, dar pentru aceasta trebuie să găsesc un ajutor… chiar că mi-ar trebui o asistenta personală. O să o caut!

Și să răspund la întrebare: ziua am perioade când petrec timp online, în schimb, de la ora 21:00 până a doua zi (și nu vorbesc de ora 6:45, când mă trezesc, dar când ajung la birou pe la 8:30-9:00) închid internetul. Cred că este cea mai sănătoasă decizie.

Ce îți reproșezi, cel mai des, când te gândești la relația cu fiica ta?

Că nu am răbdare și asta se datorează ritmului intens de viață pe care îl am. Dar, de câteva luni mi-am schimbat puțin prioritățile: dacă în timpul săptămânii sunt destul de aglomerată cu task-uri de rezolvat, weekendul îl dedic familiei și, mai ales, copilului. Facem multe activități împreună, ne vedem cu prietenii etc. Recuperez lipsa din timpul săptămânii. Am început să realizez că timpul acesta cu ea nu o să-l mai recuperez niciodată.

© Natalia Berezovskaia

Care este greșeala majoră pe care românii o fac, atunci când decid să-și amenajeze locuința?

Sunt siguri că le știu pe toate și nu apelează la un specialist măcar ca să îi consulte. Mulți români încă apreciază că un designer înseamnă o cheltuială nejustificată. Dar, după prima experiență cu șantierul, în care s-au cheltuit mai mulți bani decât se așteptau (pe repararea greșelilor), că au pierdut foarte mult timp să caute produse, să le combine, să compare prețurile etc, și apoi să fie și project managerii în care trebuie să coordoneze echipele, realizează că designerii sunt o investiție.

Cum arată casa visurilor tale?

Bună întrebare… Un apartament sau o casă interbelică, cu tavane înalte, un șemineu clasic, cu multe elemente originale pe care să le restaurez, și această casă să aibă o istorie frumoasă (țin mult la energiile pe care le au locurile, interioarele). Visez la această verandă din spatele casei cu priveliște către o grădină cu flori, multe hortensii (le ador)… dar momentan, pentru ritmul nostru de viață, apartamentul pe care îl avem este ceea ce trebuie. Dar pe viitor, tind să vizualizez casa visurilor mele!

Care este serialul pe care îl urmărești, cu nesaț, în prezent?

Sincer, eu nu mă uit la serialele din facultate. Prefer să investesc timpul meu liber în altceva, de exemplu să citesc. Daaa, citesc mult (minimum 5 pagini pe zi) – este regula din acest an și încerc să inspir și restul familiei.

Dar mă mai uit la documentare, îmi plac mult, dacă sunt bune!

Bianca Sîrbu - contributor senior, jurnalist, lifestyle editor, om de bazã, pasionatã de comunicare, scris și materie cenușie.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0