Skip to content

Carl Jung a fost un psiholog analitic și filozof, cu un impuls pentru extinderea conștiinței umane în aproape orice manifestare a nevrozelor sau a depresiei.

Carl Gustav Jung (n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveția – d. 6 iunie 1961, Küsnacht, Elveția) a fost medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.

A făcut studii de medicină generală și psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich și medic-șef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Este cu precădere interesat de psihoterapia clinică și, concomitent, de cercetarea experimentală și teoretică. Între 1907 și 1912 colaborează intens cu Freud, acesta având o influență decisivă asupra lui Jung.

Relaţia de prietenie dintre renumiții Sigmund Freud și Carl Jung a început în 1906 când acesta din urmă i-a trimis lui Freud o copie cu autograf a studiilor sale publicate. Freud cumpărase însă deja cartea pentru că auzise că numele său era menționat și chiar pus într-o lumină bună. La rândul său, părintele psihanalizei, i-a trimis lui Jung, la Zürich, o serie de eseuri. Aceste corespondențe reprezentau începutul unei prietenii de șase ani.

Cei doi savanți s-au întâlnit pe 3 martie 1907, în Viena, și se spune că prima lor conversație ar fi ținut aproximativ 13 ore.

Noi ne dorim să împărtășim 20 dintre cele mai inspirate citate ale acestui discipol al lui Sigmund Freud, despre care suntem convinși că ne pot ajuta să ne înțelegem mai bine și să ne acceptăm așa cum suntem.

1. Nu te agăța de cineva care pleacă, altfel nu vei vedea cine vine.

2. Tot ceea ce ne irită la cei din jur, ne poate conduce la o mai bună înțelegere a propriei persoane.

3. Dacă ești o persoană înzestrată, nu înseamnă că ai caștigat ceva, înseamnă că ai ceva de oferit.

4. Întâlnirea a două personalități este similară cu contactul a două substanțe chimice: dacă există chiar și cea mai mică reacție, ambele elemente se transformă.

5. Cea mai grea povară pentru un copil este viața netrăită a părinților săi.

6. Tot ceea ce nu ne mulțumește la o altă persoană, ne ajută să ne înțelegem mai bine pe noi înșine.

7. Viziunea ta va deveni clară doar când te vei putea uita în propria inimă. Cine se uită în exterior visează, iar cine se uită în interiorul său se trezește.

8. Singurătatea nu vine din faptul că nu ai oameni în jurul tău, ci din imposibilitatea de a comunica lucrurile ce par a fi importante pentru tine, ori din faptul că insiști asupra unor păreri pe care ceilalți le consideră inadmisibile.

℗PUBLICITATE



9. Arată-mi un om normal și îl voi vindeca pentru tine!

10. Suntem tentați de trecutul nostru, de copilărie, de părinți și de viitor – prin copii noștri, ne facem griji pentru ei, proiectăm griji pe care nu vom ajunge să le trăim niciodată, care sunt inutile.

11. La ceea ce rezistă, persistă!

12. Depresia este ca o femeie în negru. Când apare, nu o goni. Invit-o înăuntru, oferă-i un loc, trateaz-o ca pe un oaspete și ascultă ce are de spus.

13. Destul de des, mâinile vor rezolva misterul pe care intelectul s-a chinuit în zadar să-l rezolve.

14. Visul este o mică ușă ascunsă în cel mai profund și mai intim sanctuar al sufletului, ce se deschide spre acea noapte cosmică primordială care era sufletul, cu mult înainte de a exista ego-ul conștient.

15. Un om care nu a trecut prin infernul pasiunilor sale, nu le-a depășit niciodată.

16. Percepția ta va deveni clară numai atunci când te vei putea uita în sufletul tău.

17. Nu sunt ceea ce mi s-a intamplat, sunt ceea ce aleg să devin!

18. Credem că ne putem controla pe deplin. Cu toate acestea, un prieten poate dezvălui cu ușurință ceva despre noi despre care nu aveam nicio idee.

19. „Magic“ este doar un cuvânt diferit pentru a descrie psihicul uman.

20.Personalitatea noastră este parte componentă din lumea în care trăim, iar misterul ei este nelimitat.

Bonus: Ești ceea ce faci, nu ceea ce spui că vei face.

Pagina de Psihologie este o comunitate de psihologi, psihoterapeuți, psihiatri și oameni pasionați de psihologia relațiilor. Preocuparea față de cultivarea inteligenței relaționale, a sănătății emoționale și interpersonale este exprimată prin articole, evenimente și cărți de specialitate. Editura Pagina de Psihologie publică anual bestseller-uri naționale și internaționale. Iar contributorii noștri sunt specialiști cu experiență clinică și practică terapeutică. La secțiunea cursuri vă oferim atât activități educaționale online, cât și programe de formare continuă și complementară.

Caută
Coșul de cumpărături0
Nu există produse în coș
Continuă cumpărăturile
0